Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunță că pune la dispoziția populației, în acest sezon al sărbătorilor de iarnă, 16.415 pomi de Crăciun, proveniți în principal din culturi specializate ale pepinierelor silvice.
Dintre aceștia, 13.462 sunt brazi, iar 2.953 sunt molizi sau alte specii de rășinoase.
Majoritatea pomilor provin din pepinierele proprii, în timp ce o parte mai redusă este recoltată din păduri naturale, din zone unde densitatea arborilor necesită lucrări de rărire.
Romsilva transmite că solicitările populației vor fi onorate cu prioritate, vânzările către comercianți fiind posibile doar dacă rămâne excedent.
Pomii pot fi achiziționați direct de la sediile ocoalelor silvice, depozite sau puncte de recoltare, la următoarele prețuri:
- 17 lei – molid până la 1,3 metri
- 39 lei – brad între 2 și 3 metri
Pentru pomii mai înalți de 3 metri, considerați comenzi speciale, prețul va fi stabilit individual de comitetul director al direcției silvice.
Ocoalele din zonele de munte și deal, unde există pepiniere de rășinoase, oferă și pomi cu rădăcină protejată sau în ghiveci, care pot fi replantați ulterior. Aceștia implică însă costuri suplimentare.
Dacă pomii sunt vânduți în piețe sau spații amenajate, prețul final va include și cheltuieli suplimentare de transport, manipulare și depozitare.
Regia Națională a Pădurilor administrează 3,13 milioane de hectare de păduri ale statului, plus un milion de hectare în alte forme de proprietate. Toate pădurile publice sunt certificate internațional pentru management forestier responsabil.
De asemenea, Romsilva gestionează 22 de parcuri naționale și naturale, însumând peste 850.000 de hectare, precum și 12 herghelii de stat.









































