Rugăciunea este vorbirea deschisă şi liberă cu Dumnezeu – Primul lucru pe care trebuie să-l învăţăm în aceste zile este faptul că Rugăciunea este vorbirea noastră deschisă, sinceră şi continuă cu «Tatăl Nostru» Cel din ceruri!

Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus la un moment dat celor din Nazaret, că întotdeauna prorocul nu este bine primit în patria sa, deşi făcuse mulţime de minuni prin împrejurimi, iar, în Nazaret a tămăduit numai câţiva bolnavi peste care şi-a pus mâinile. El a început să propovăduiască pentru a vesti cuvântul Împărăţiei lui Dumnezeu, iar, multele Sale învăţături dovedesc un lucru fundamental pentru înţelegerea şi trăirea noastră duhovnicească, mai ales că după ce dădea drumul mulţimilor, Se retrăgea în munte ca să Se roage. De aici, putem afla că Rugăciunea este vorbirea noastră deschisă şi liberă cu Dumnezeu, iar Mântuitorul Iisus Hristos era deopotrivă Om şi Dumnezeu. Cu toate acestea, El simţea nevoia de a vorbi cu Tatăl Său, de a Se lăsa învăluit şi El ca Dumnezeu şi Om de prezenţa şi de mângâierea Duhului Sfânt! Dacă vrem să trăim cu adevărat căldura Iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, un lucru important pe care trebuie să-l deprindem şi pe care trebuie să-l învăţăm este faptul că Rugăciunea este vorbirea noastră deschisă, sinceră, continuă cu «Tatăl Nostru» Cel din ceruri, prin «Rugăciunea Domnească» pe care trebuie să o desluşim în profunzimea ei!

Mântuitorul Iisus Hristos purta o cămaşă făcută dintr-o singură bucată!
Pentru că atunci când ne plecăm genunchii în rugăciune, când ne retragem în clipa cea de taină, suntem asemenea Mântuitorului în munte, de aceea, ne iniţiem cu această minunată cântare Treimică, ce este de fapt, o mărturisire de credinţă în «Lumină lină a sfintei Slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, Iisuse Hristoase», iar, deodată, parcă se revarsă peste noi lumina lină a sfintei Slave! Desigur, noi nu vedem, dar tresaltă inima în piept, ca odinioară inima ucenicilor Domnului, iar, atunci ştim că din acea căldură care ne învăluie şi care, de fapt, încălzeşte ca un foc primenitor când o simţim din învăluirile, din îmbrăţişările Duhului Lui Dumnezeu ca fiind veşmântul sufletului nostru, se ţese cămaşa cu care noi să putem îngenunchia înaintea Domnului! Documentele vremii consemnează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos purta o cămaşă făcută dintr-o singură bucată, pentru că în bătaia inimii noastre, Duhul Sfânt ne ţese şi nouă veşmântul acesta care nu este trecător, ci este un veşmânt nefăcut de mână, veşmântul sau foaia cortului celui veşnic pe care, cum zice Apostolul Pavel, trebuie să-l îmbrăcăm peste cortul acesta trecător! Atunci, parcă în inima noastră, în mintea noastră reverberează cuvintele care aşează pe buzele noastre Cuvântul Care este mântuitor, Cuvântul rostirilor celor veşnice: „Părinte, de este cu putinţă, întăreşte-ne! Părinte, de este cu putinţă, nu ne lăsa orfani!”. În momentul acela, parcă o clipă de cutremur se arată la straja cea de-a patra din noapte, pe lângă corabia zdruncinată de furtuna acestui veac al făpturii noastre pământeşti! Pe dinaintea noastră va trece Mântuitorul lisus Hristos şi chiar dacă noi ne înspăimântăm, El intră în corabie, iar vânturile furtunii se liniştesc! Acesta este firul şi suveica de ţesut cu care ne putem începe plămădirea veşmântului cu care putem să fim primiţi la nunta Mirelui. Deodată realizăm faptul că veşmântul acesta este unul de nuntă, deci, un veşmânt strălucitor, cu toate că stihiile acestui veac ne-au întunecat ochii şi ne-au furat minţile curate! Pentru că suntem în ajunul Floriilor, chiar dacă este frig în câmpie, trebuie să vedem şi crinii câmpului, aşa cum în toată slava şi strălucirea sa, însuşi Împăratul şi înţeleptul Solomon s-a înveşmântat ca unul dintre cei obişnuiţi cu aceşti crini ai câmpului, pentru că dorea să fie atât de frumos în florile cu care însuşi Arhanghelul Gavriil a venit la Fecioara Maria la Buna Vestire! Poate că este frumosul învăluit în lumină, verdele acela plin de viaţă, verdele minunat şi plin de sevă care simbolizează rodul şi veşnicia! Mai este şi potirul binemirositor de un alb imaculat ca Lumina de pe Tabor, precum lumina pe care o răspândesc florile crinului ce dau strălucirea veşmântului din viaţa cea veşnică şi albul ca o pecete a veşniciei!

Prin rugăciune, putem vedea cât de necuprinsă este Iubirea Lui Dumnezeu!
Ca urmare, veşnicia este câmpul de crini înfloriţi ai libertăţii desăvârşite pentru că formele nu contrastează, ci în acest alb imaculat, toate ne spun cu sinceritate şi cu sfântă puritate prin cuvintele sfătuitoare ale Mântuitorului: „Dar iată acum care este sfatul, care este povaţa Tatălui Meu. Ai zis către Mine să nu te las singur, să nu te părăsesc, să te întăresc, să te sprijin. Du-te şi mănâncă, du-te şi întăreşte-te, înzdrăveneşte-te, vezi că l-am trimis pe Fiul Meu şi El ţi-a lăsat o hrană pe care, dacă o mănânci, nu vei muri în veac!”. De aceea când ne hrănim cu Trupul şi cu Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, cu siguranţă că începe să se desăvârşească ţeserea cămăşii noastre duhovniceşti care să ne permită intrarea smerită la ospăţul Mirelui. Şi nu este doar o ţesătură efemeră, insignifiantă, ci este o ţesătură ce are îmbinate printre fibrele sale mărturiile, semnele unirii şi ale comuniunii noastre cu Mântuitorul Iisus Hristos. Poate mai mult în vremea Postului Mare, mulţi dintre noi ne rugăm, ne plecăm genunchii şi seara şi dimineaţa, pentru că încercăm să ne rugăm, dar trebuie să încununăm, să înnobilăm rugăciunea noastră cu această urcare în corabia vieţii noastre pe marea învolburată a lumii acesteia, pentru a înţelege mai bine ivirea din spuma apei învolburate a Mântuitorului Iisus Hristos! Cu dragoste şi cu multă Iubire, cu multă iertare, El urcă în corabia făpturii noastre apăsate de întunecimea păcatului, mai ales atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Său! Pentru că în clipa în care El urcă în corabie, vânturile furtunii se liniştesc şi noi începem să înţelegem cu adevărat că El este Fiul lui Dumnezeu, dar, pentru ca în a noastră cămaşă cu Ie să Se îmbrace întru strălucire, trebuie ca noi, să fim cei care facem ca în lumea în care trăim, vânturile patimilor şi ale dezmierdărilor lascive să se liniştească, să se stingă, să dispară învolburarea urii veacului acestuia, pentru că numai împlinind, numai actualizând faptele Mântuitorului nostru Iisus Hristos în marea învolburatră a lumii noastre, devenim o mărturie edificatoare că suntem îmbrăcaţi cu cămaşa care nu-L va face pe Mântuitorul, pe Stăpânul nunţii, să Se oprească lângă noi şi să ne întâmpine întrebător: „Dar tu cum ai intrat aici?”, acesta fiind o tâlcure tainică a intrării propriu-zise a celui fără veşmânt la ospăţul Învierii minunate! Prin rugăciune smerită, putem vedea, cât de necuprinsă este Iubirea Lui Dumnezeu, de aceea, cred că un singur lucru îi mai trebuia celui fără veşmânt, ca şi în cazul tâlharului de pe cruce: «Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta, dar, îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Imbracă-mă Tu, Cel ce ai ţesut făptura în toată strălucirea şi splendoarea ei, te rog, îmbracă-mă, Doamne!», iar, atunci, Domnul îi dă şi celui care este dezbrăcat, ca prin smerenie şi rugăcine să vadă Învierea cea sfântă din Împărăţia cerului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA