Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, a participat la ședința Comisiei Tehnico-Economice din cadrul CNAIR, unde s-au stabilit traseele optime finale pentru variantele de ocolire Bălești și Bumbești-Jiu.
„Aceste decizii au fost fundamentate pe o analiză complexă, având în vedere criterii tehnice, financiare, socio-economice și de mediu. Următorul pas esențial în implementarea acestor proiecte strategice este elaborarea studiilor de fezabilitate, care vor sta la baza demarării procedurilor de avizare și obținerii finanțării necesare”, potrivit președintelui Consiliului Județean Gorj. În ceea ce privește varianta de ocolire a municipiului Motru, traseul optim va fi menținut pe amplasamentul actual al DN 67, ceea ce simplifică semnificativ procesul de implementare.
Aceste investiții sunt vitale pentru îmbunătățirea mobilității rutiere și dezvoltarea economică a județului Gorj. În Master Planul General de Transport al României, respectiv în cadrul Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport pentru perioada 2020-2030, gestionat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, alături de proiectele majore de conectivitate, pentru județul Gorj sunt propuse spre finanțare din fonduri externe nerambursabile și obiectivele de investiții referitoare la realizarea a trei variante de ocolire pentru localitățile Motru, Bălești și Bumbești-Jiu.
I.I.








































Cand ajungeti si in orasul bumbesti-jiu