Fără tăgadă, constatăm că toate operele minunate ale lui Constantin Brâncuși poartă amprenta creștină. El a fost un creștin adevărat până la ultima suflare, culminând cu dorința, neîndeplinită, din păcate, de a-și găsi odihna veșnică în țara sa natală.( ”Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin.” Afirmația sa dureroasă).
Mă opresc la o cugetare a sa: ”Divinitatea este pretutindeni ”…Este chiar aici și putem cu toții să facem parte din Ea. Trebuie să ne înfrângem propriul eu și să înțelegem că noi nu reprezentăm nimic, fără Dumnezeu”.(Constantin Zărnescu – Aforismele lui Brâncuși – , pag.117(nr.239). Scrisul Românesc. Fundația Editura, Craiova, 2009.
Toți privitorii operelor sale simt o clipă de emoție, de smerenie, de meditație, pietate și reculegere, mai ales în fața celor de la Târgu Jiu. Ele sunt ”icoane vorbitoare” în toate limbile pământului, fără traducător. Operele brîncușiene oglindesc și o manieră evanghelică. Ele invită la o reflecție profundă. Totodată sunt dezbărate de orice urmă de tezism, ideologie sau propagandă.
Ca și la marii corifei ai Renașterii, inspirația i-a venit lui Brâncuși, urmare educației creștine, din fragedă pruncie și din Cartea Cărților – Biblia.
În modul stabilirii locațiilor operelor de la Târgu Jiu, Constantin Brâncuși a dovedit o gândire profundă, simbolurile acestora determinându-l pe privitor să mediteze creștinește.
Nu întâmplător, Brâncuși a ales, ca loc de amplasare a mesei apostolice, Aleea Scaunelor și Porții Sărutului pe malul Iordanului Românesc – Jiul – , în Grădina Publică, la câțiva metri de vechiul Pod al Jiului, unde la 14 octombrie 1916, rezistența legendară a gorjenilor a reușit să țină în loc, pentru un timp, înaintarea invadatorilor spre restul țării. De aici, marele sculptor a luat linia de ochire a Căii Eroilor – prin Biserica Sfinților Apostoli -, spre locul în care a înfipt și Axis Mundi, dar și aici, nu întâmplător. E un loc mai înalt, nu departe de Cimitirul Eroilor, din vecinătatea Regimentului 18 Gorj, croind, ASTFEL, CALEA EROILOR DIN ORAȘUL TÂRGU JIU, devenind cu puțin timp în urmă, patrimoniu cultural UNESCO. Masa ca un simbol al universului și al pământului, înconjurată de cele dousprezece scaune sugerează o masă apostolică. Ea nu este o masă a muților, chiar dacă i se spune a tăcerii. Masa este punctul de smerenie, de meditație, de chibzuință, la care se face semnul Sfintei Crucii și e loc de plecare la apărarea gliei strămoșești, înspre eternitate, trecând mai întâi , pe Poartă, cu ultimul sărut, apoi rugăciunea rostită la Biserică și în continuare la luptă, eroii urmând traiectoria infinitului.
Grădina Publică a devenit un fel de ”Grădina Getsimani”, pentru toți vizitatorii.
Masa tăcerii nu este o masă a muților, ci o masă a meditației și a rugăciunii iar numărul 12 al scaunelor ne trimite cu gândul la masa apostolică. Locul în care este amplasată masa o înțelegem, ca orice masă, ca un pivot, al trăirii, de la care eroii neamului pornesc spre poartă, în locul unde își iau rămas bun, cu sărutul de rigoare de la cei care rămân acasă și pornesc pe Calea Eroilor, cu un răgaz la Sfânta Biserică unde se roagă lui Dumnezeu, înainte de a merge la luptă pentru apărarea gliei strămoșești, că nu știu dacă se vor mai întoarce vii.
Să-mi fie iertată lipsa de modestie, dar vă mărturisesc, cu emoție, că în carnetul de amintiri de pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial, din răsărit, al tatălui meu(care a luptat până în Munții Tatra), printre altele am găsit și consemnarea că înainte de a intra pe linia a I-a, s-a spovedit la biserica din aropierea regimentului din care făcea parte, neștiind dacă va supraviețui în luptă.
Și despre Coloana infinirii, cum o numește creatorul său, s-au făcut numeroase interpretări, dar chiar Brâncuși ne spune esențialul: ”Du-te și îmbrățișază Coloana Infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi înălțându-ți ochii privește-o și vei cunoaște, astfel, într-adevăr, sinele cerului…”
Prin coloană, Brâncuși ne indică și cele două puncte megacardinale de pe verticală, – pământul de sub picioarele noastre și de unde coloana pornește spre megacardinaulul cer al lui Dumnezeu, că la urma urmei, omul nu este altceva decât o bucată de lut înnobilată cu sufletul ceresc.
Mișcarea noastră, a oamenilor, pe orizontală, între cele patru puncte cardinale nu ne-ar deosebi de celelalte viețuitoare dacă nu ne racordăm și la celelalte două de pe verticală. Foarte bine sesiza Petre Țuțea că : ” Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri.”
Prin vrerea lui Dumnezeu, Chiar și cu învoirea domnilor atei, cât și a altor religii necreștine, Brâncuși, nu numai al nostru, ci al întregii lumi, nu a murit. Spun asta deoarece el este un trimis al lui Dumnezeu pe pământ să sfințească piatra și să o facă să-i vorbească privitorului, pentru trăinicia neamului românesc, așa cum tot Dumnezeu ne-a trimis și pe Eminescu cu misiunea de deschide și mai mult, ochii românilor, că la început a fost cuvântul, dar și pentru a întări și mai mult puterea cuvântului românesc, așa cum tot Dumnezeu ne-a trimis pe Enescu să vibreze umanității dorul și doina, care sunt numai odoare românești, intrate și în patrimoniul UNESCO.
Jurist, Ion M Ungureanu
