Salariul mediu a scăzut

21

Românii o duc din ce în ce mai greu din cauza creșterii taxelor și a majorării prețului la energie electrică. Deși plătim cele mai mari tarife din Uniunea Europeană, când vine vorba de salarii suntem codași. Datele INS arată însă dezastruos, relatează stiripesurse.ro.

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică și analizate de ZF, zece județe au înregistrat scăderi ale salariului mediu net în septembrie 2025 față de aceeași lună a anului 2024. Mehedinți conduce în clasament, cu o scădere de 7%, urmat de Ialomița (-4,8%) și Neamț (-4,3%). Situația indică o vulnerabilitate crescută a zonelor cu economie monocentrică, unde activitatea unei singure industrii influențează decisiv veniturile populației.

„Noi nu trebuie să excludem și să vorbim doar dintr-o perspectivă, cea a patronilor. Trebuie să vedem și cealaltă perspectivă. Ca oamenii în România să aibă salarii decente, ca oamenii să fie plătiți după munca lor, ca oamenii să fie plătiți conform regulilor Uniunii Europene. Și așa cum bine știți, este o directivă în Uniunea Europeană, care spune lucruri legate de salariul minim”, a declarat Sorin Grindeanu la Reșita, potrivit Agerpres.

În 23 octombrie, premierul Ilie Bolojan anunța „un acord de principiu” în coaliție, prin care s-ar fi decis ca salariul minim să rămână la 4.050 de lei și în 2026.

Este adevărat că un stat membru care nu respectă legislația europeană în vigoare se află într-o situație de încălcare a dreptului Uniunii Europene”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, pentru Euronews România.

Raportul Eurostat din 2024 clasifică țările în trei grupe în funcție de salariul minim:

  • Salariul minim mai mare de 1 500 EUR pe lună (Luxemburg, Irlanda, Țările de Jos, Belgia, Germania, Franța);
  • Salariul minim între 1 000 EUR și 1 500 EUR pe lună (Spania, Slovenia); și
  • Salariul minim mai mic sau egal cu 1 000 EUR pe lună (Cipru, Polonia, Grecia, Portugalia, Malta, Lituania, Croația, Estonia, Cehia, Slovacia, România, Letonia, Ungaria, Bulgaria).Guvernul pregătește o OUG prin care să înghețe salariul minim la 4.050 de lei. Rămâne de văzut cum va reacționa PSD la decizia premierului Ilie Bolojan, în condițiile în care în coaliție tensiunile sunt tot mai mari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.