În fiecare an, când România redeschide discuţia despre salariul minim, se repetă acelaşi refren: oameni care cer demnitate și politicieni care vorbesc despre bugete, limite, costuri. Dar în 2025, această dezbatere este mai tensionată ca niciodată. Pentru că în spatele ei nu sunt doar angajaţii cu venituri mici. Sunt și antreprenorii împinși spre margine, firmele sufocate, locurile de muncă amenințate.
Și totul se desfășoară în contextul unui adevăr greu de ignorat: până acum, guvernul nu a adus nicio veste bună anul acesta. Nici pentru angajați, nici pentru antreprenori. Doar taxe, birocrație, presiuni, incertitudine. E greu să mai aștepți lucruri bune de la un stat care pare să-i lovească în același timp și pe cei care muncesc, și pe cei care creează locuri de muncă. E cinic, aproape absurd, să speri bunăstare acolo unde toți sunt împinși spre margine.
Da, este adevărat: mii de români trăiesc cu greu dintr-un salariu minim care nu mai acoperă cheltuielile de zi cu zi. Este firesc, este uman și este moral să ne dorim ca munca lor să fie plătită decent. Nimeni nu ar trebui să muncească opt ore pe zi și totuși să își numere banii cu teamă la final de lună.
Dar la fel de adevărat este că mediul de afaceri a ajuns într-un punct critic. Firmele mici și mijlocii – cele care angajează cea mai mare parte a românilor – trăiesc cu presiunea unor taxe și impozite tot mai mari, cu controale agresive și amenzi disproporționate. O creștere a salariului minim, oricât de justificată social, se așază pe umerii lor ca o greutate în plus. Pentru multe companii, nu mai vorbim despre profit, ci despre supraviețuire.
În tăcere, în rândul antreprenorilor se răspândește o idee tot mai dureroasă: „Poate că e timpul să renunț”. Nu din lipsă de dorință, ci din lipsă de perspectivă. Între taxe sufocante, birocrație, controale și costuri crescute, tot mai mulți se întreabă dacă România mai este un loc unde merită să construiești ceva. Și odată cu ei, riscă să plece și locurile de muncă pe care le-au creat.
Realitatea crudă este că deja vedem firme care își mută activitatea în țări mai prietenoase, mai predictibile, mai echilibrate fiscal. Altele, pur și simplu, închid porțile. Iar dacă trendul continuă, există un pericol real: oamenii să nu mai aibă nici măcar acel loc de muncă prost plătit pe care îl criticăm astăzi.
Din acest motiv, statul trebuie să cântărească foarte bine. Majorarea salariului minim nu poate fi decisă doar din pix. Nu poate fi doar o declarație politică sau o demonstrație de forță. Trebuie să fie o decizie construită cu inteligență, responsabilitate și, mai ales, creativitate.
România are nevoie de alt tip de viziune: programe care să ridice performanța firmelor românești, nu să le împovăreze; sprijin pentru digitalizare, pentru tehnologizare, pentru export; politici care să încurajeze investițiile și să reducă rigiditățile care astăzi îi alungă pe cei care creează locuri de muncă.
Da, salariul minim trebuie să crească. Dar trebuie să crească într-o economie care poate susține această creștere. Pentru că adevărata tragedie nu este doar salariul mic. Adevărata tragedie ar fi ca oamenii să rămână fără loc de muncă, iar antreprenorii fără curajul de a mai încerca.
De aceea, România are nevoie de o decizie matură: una în care munca este respectată, firmele sunt sprijinite, iar statul devine nu un adversar, ci un partener al celor care țin în viață economia. Doar așa putem vorbi sincer despre demnitate. Și despre viitor.
Dragoș Ionică
