Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România a decis notificarea oficială a Guvernului privind intenția de a declara grevă generală în sectorul sanitar. Sindicaliștii acuză politicile economice și sociale ale Executivului, care ar duce la pierderi salariale semnificative pentru angajații din sănătate.
Din punct de vedere juridic, declanșarea conflictului de muncă ar fi determinată de proiectul de lege inițiat de Guvern privind reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale. Potrivit Federației, această măsură ar duce la pierderea unor drepturi salariale garantate prin contractul colectiv de muncă la nivel de sector sănătate.
„Greva este justificată suplimentar de seria amplă de pierderi salariale pe care le suferă angajații din sănătate încă de anul trecut, care riscă să-i ducă până la sfârșitul acestui an la o scădere a salariilor reale cu aproximativ 30%. În discuție este efectul cumulat al mai multor factori:
– Inflația, care a determinat o scădere a salariilor reale cu aproximativ 10% doar anul trecut, urmând să se adauge cel puțin 5% în cursul acestui an;
– Eliminarea indemnizației de hrană, survenită la începutul acestui an pentru o bună parte dintre angajații din sănătate.
– Reducerea finanțării influențelor salariale, în condițiile în care intenția de reducere a nivelului finanțării influențelor salariale pentru spitalele publice ar afecta negativ aproximativ 162.000 de angajați din circa 312 spitale.
Tot acest val de reducere a salariilor survine în condițiile în care, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, angajaților din sănătate le sunt garantate salariile reale”, spun sindicaliștii.
În cazul în care dialogul cu Guvernul nu va conduce la exceptarea angajaților din sănătate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale sau dacă Executivul nu își respectă obligația legală de dialog social, Federația anunță declanșarea etapizată a protestelor. Calendarul protestelor prevede, într-o primă etapă, strângerea de semnături pentru declanșarea grevei în toate unitățile sanitare publice din țară, urmată de declararea grevei generale după adoptarea actului normativ și, în final, de declanșarea efectivă a grevei, în termenul prevăzut de lege.
„Dat fiind impactul acestei forme de protest asupra întregului sistem sanitar, ne exprimăm speranța că Guvernul va alege calea dialogului real și va înțelege că angajații din sănătate nu pot fi variabila de ajustare bugetară a politicilor sale economice”, au mai transmis sindicaliștii.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat ieri că se opune tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale și din serviciile de Ambulanță. Acesta a reamintit că sistemul medical este singurul în care se fac angajări aprobate pe bază de memorandum în Guvern.
I.I.







































