Sărbătoarea Sfântului ierarh Nicolae, motiv de bucurie și evlavie

326

Primele sărbători creștine ale lunii decembrie din acest an aduc un nou motiv de pace și bucurie în inimile credincioșilor ortodocși gorjeni. Vineri 6 decembrie, sărbătorim pe Sfântul ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni, iar a doua zi, joi 7 decembrie a.c., cinstim pe Sfânta muceniță Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaște se află la Curtea de Argeș.

APROAPE 40 DE BISERICI DIN JUDEȚUL GORJ AU HRAMUL ,,SF.IERARH NICOLAE”
Numeroase lăcașuri de cult ortodox din Gorj au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul ierarh Nicolae. Între acestea se află biserica-monument istoric ,,Sf.ierarh Nicolae și Sf.Apostol Andrei, cel întâi chemat” din municipiul Târgu Jiu, precum și biserica ,,Sf.Nicolae” a mânăstirii Polovragi, de asemenea cea din curtea Liceului Teologic ,,Sf.cuv.Nicodim” din Târgu Jiu și bisericile de lemn din cartierul Ștefănești al orașului Târgu-Cărbunești, cele din satele Slivilești, Știucani și Șura ale comunei Slivilești, cătunul Curtișoara al satului Negomir din localitatea cu același nume, satul Luna al comunei Lelești, satul Fărcășești al localității omonime, satul Cornetu din comuna Căpreni, cea din satul Colibași al localității Scoarța și bisericile de lemn din: satul Bengești, comuna Bengești-Ciocadia; cătunul Cârbești al orașului Bumbești-Jiu; satul Bibești, comuna Săulești și satul Bărcaciu aparținând localitătii Mușetești.
Așadar, elevii instituției de învâțâmânt teologic ,,Sf.cuv.Nicodim” din municipiul Târgu Jiu și numeroși credincioși din județul Gorj vor cinsti așa cum se cuvine vineri, 6 decembrie 2024, pe marele părinte apărător al ortodoxiei la Sinodul de la Niceea, Sfântul Nicolae.

Viața Sfântului Nicolae
Potrivit tradiției creștine, Sfăntul părinte a văzut lumina zilei în provincia Lichia din sudul Asiei Mici, în orașul Patara – Turcia de astăzi; el a fost singurul fiu al unei familii foarte elvavioase și înstărite, data nașterii sale nefiind cunoscută.
În vremea cănd era copil, Nicolae s-a dovedit harnic la învățătură și cu viață virtuoasă, ceea ce a făcut ca el să crească duhovnicește și în înțelepciunea cea adevărată, creștină. Nu avea încă vărsta judecății cănd el s-a deprins cu rugăciunea și cu înfrănarea, virtuți care mai tărziu i-au stins patimile trupului și i-au înlesnit desăvărșirea sufletului. A rămas de timpuriu orfan de ambii părinți; cel care avea să fie un mare Sfănt Părinte al Bisericii creștine de pretutindeni nu a făcut precum tănărul risipitor din Evanghelie, ci, dimpotrivă, într-una din zile, a străns în fața casei sale pe toți săracii și oropsiții din acel ținut și le-a dăruit toate averile moștenite, averi pe care el le considerea deșertăciuni, și L-a urmat pe Domnul nostru Iisus Hristos. În mintea și sufletul evalviosului Nicolae răsunau cuvintele Măntuitorului: ,,Vinde toate căte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri!” (Luca XVIII, 22). Și ca să se aproprie căt mai mult de Domnul, Nicolae s-a îndreptat către Țara Sfăntă, dorind să calce pe drumurile sfințite de pașii Domnului Iisus Hristos și ai ucenicilor Lui, astfel să se întărească și mai mult în credință.

Alegerea în chip minunat a Sfântului Nicolae ca episcop
A fost ales episcop în cetatea Mira, la cererea credincioșilor. Aceștia rămăseseră fără păstor duhovnicesc și se rugau la Dumnezeu să le arate pe cel potrivit pentru această înaltă chemare și slujire. După puțin timp, unuia dintre credincioși Dumnezeu i-a descoperit pe viitorul episcop al cetății Mira: ,,primul om care va intra măine dimineață în Biserică pe acela să-l alegeți Epsicop”. Din rănduiala și purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, cel care a intrat primul, a doua zi în Biserică, a fost Sfăntul Nicolae, care nu era încă nici măcar preot.
În timpul lui Dioclețian sfăntului părinte a ajuns în închisoare, fiind eliberat ulterior pe vremea Sfăntului împărat cel întocmai cu apostolii, Constantin. Nicolae este considerat ocrotitor al ortodoxiei împotriva credinței greșite a arienilor; el a participat la lucrările primului Sinod Ecumenic desfășurat la Niceea, în anul 325, fiind cel care l-a înfruntat public pe Arie, dezbinatorul în BIserică și inițiatorul ereziei, Sfăntul părinte Nicolae dăndu-i chiar o palmă ereticului care se încăpățăna să nu renunțe la învățătura sa greșită. Părintele a fost închis de împărat, însă în noaptea următoare Constantin a avut un vis în urma căruia s-a convins de nevinovăția lui Nicolae și l-a eliberat a doua zi.
Sfăntul Nicolae a trecut la viața cea adevărată și neîmbătrănitoare între anii 342 și 352. Sfăntul Metodie, patriarh al Constantinopolului în secolul al IX-lea, a scris Viața Sfăntului Nicolae unde povestește cum Sfăntul părinte, din averea rămasă de la părinții săi, le-a înzestrat pe cele trei fete ale unui cetățean din Patra care sărăcise, salvăndu-le practic din primejdia ispitei desfrănării și a prostituției.

Minuni ale Sfântului Nicolae
Sfântul părinte Nicolae este Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcător de minuni, el a săvărșit și săvărșește în continuare numeroase minuni celor care îi cer cu credință ajutorul; astfel, el a scăpat de la moarte trei bărbăti acuzați și închiși pe nedrept. Pe cănd se aflau în închisoare, au aflat de timpul cănd vor fi omorăți, au chemat pe Sfăntul Părinte Nicolae în ajutor, i-au pomenit și de binefacerile pe care le făcuse și cu alți oameni, cum îzbăvise de la moarte trei bărbăti din Lichia, iar Sfântul Nicolae cel grabnic spre ajutor și gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului și eparhului(administratorul provinciei respective). Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat în fața împăratului pe cei trei bărbăți închiși pe nedrept, iar împăratului i-a arătat și i-a dovedit faptul că acei trei bărbați sunt nevinovați și că din invidie au fost părăți că ar fi uneltit împotriva sa. În acest fel, Sfăntul ierarh NIcoale a salvat de la moarte pe cei trei nevinovați.
Sfăntul părinte Nicolae nici după moartea sa nu și-a uitat turma sa și pe oamenii credincioși care-i cer ajutorul, ci în fiecare zi face cu îmbelșugare bine celor care au nevoie și îiizbăvește de tot felul de primejdii și nevoi, căci și atunci și acum Același Dumnezeu lucrează prin sfăntul Său minunile cele fără de număr.
Să cinstim și noi cum se cuvine pe acest mare Părinte apărător al credinței rotodoxe, să participăm la Slujba Sfintei Liturghii în ziua de 6 decembrie a.c., de Sărbătoarea Sfăntului Nicolae, să citim Viața și Acatistul acestui sfănt părinte, și mai ales să-i urmăm exemplul de milostenie și întrajutoare spre cei în nevoi, ajutănd pe cei bolnavi, săraci, în lipsuri și nevoi, pe cei bătrăni, și pe toți cei care ne cer ajutorul, bine știind faptul că ,,mai de folos este a da decăt a lua” și ,,binecuvăntarea Domnului stă peste capul celor care dau” așa încăt să putem ,,să lăudăm acum cu căntări pe ierarhul, pe păstorul poporului celui din Mira și învățătorul, ca prin rugăciunile lui să ne luminăm, că iată s-a arătat cu totul curat și nestricat cu Duhul, aducănd lui Hristos jerfă fără prihană, curată și Lui Dumnezeu bine primită, ca un ierarh curățit în suflet și în trup. Pentru aceasta este adevărat folositor și ajutător Bisericii, ca un mare tăinuitor al darului Lui Dumnezeu”.
Marius Stochițoiu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.