Alți doi medici rezidenți în anul I s-au întâlnit cu managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, după ce au ocupat posturile scoase la examenul de Rezidențiat.
Este vorba despre dr. Alina Nicoleta Zanfir și dr. Ana-Maria Roberta Salan, care au absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, la specialitatea Radiologie.
„Ambii medici rezidenți sunt originari din municipiul Craiova și vor efectua stagiile de pregătire în Rezidențiat în Centrul Universitar Craiova, la fel ca și ceilalți medici rezidenți care au ocupat un post în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu”, au menționat reprezentanții unității medicale.
De asemenea, au semnat contractele și dr. Maria Valentina Burtea, medic rezident în Radiologie, și dr. Ana Cacuci, medic rezident în Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Dr. Burtea este absolventă a UMF Craiova, iar dr. Cacuci a absolvit UMF „Victor Babeș” Timișoara și este originară din comuna Eșelnița, județul Mehedinți.
În plus, dr. Albert Georgescu și dr. Andrei Dragoș Călugărițoiu, medici rezidenți în primul an la Cardiologie, au semnat deja contractele cu SJU Târgu Jiu. Din anul III, medicii rezidenți pot fi incluși direct în linia de gardă, dar doar pe specialitatea lor.
Pentru Rezidențiat 2025, Spitalul Județean Târgu Jiu a avut disponibile un post pentru Anestezie și Terapie Intensivă, două posturi pentru Cardiologie și trei posturi pentru Radiologie și Imagistică Medicală, toate fiind ocupate.
I.I.







































