Doi tineri de 22 și 24 de ani, frați, din comuna Stoina, au ajuns în arestul Poliției Gorj, vineri, la câteva zile după ce au fost implicați într-un scandal cu vecina lor. Aceștia sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii stabilind că, deranjați de muzica dată prea tare de vecina lor, au intrat în curtea acesteia și ar fi îmbrâncit-o.
Totul, cu sprijinul părinților lor. ,,La data de 19 martie, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de doi tineri de 22 și 24 de ani, ambii din comuna Stoina, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice, aceștia fiind reținuți, pe bază ordonanță, pentru 24 ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 16.03.2026, în jurul orelor 18.50, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, al consumului de alcool și al volumului ridicat al muzicii difuzate de vecina lor, cei doi tineri, însoțiți de mama și de tătal lor, toți cu același domiciliu, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței vecinei, în vârstă de 32 de ani, din comuna Stoina, împrejurări în care au îmbrâncit-o pe aceasta și pe alte două localnice, de 17 și 37 de ani, care se aflau în vizită”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În momentul în care a fost îmbrâncită, femeia de 32 de ani s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la genunchi, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Târgu-Cărbunești, pentru îngrijiri medicale. ,,Persoanelor vătămate le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, ocazie cu care au refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-le înmânată câte o cerere pentru a se adresa instanței. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că între persoanele implicate în incident nu au mai fost înregistrate evenimente”, a mai declarat Ioana Nanu.
L.F.






































