Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi-a făcut planul pe 2011

485

IMG_3753Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu este, cel mai probabil, singura instituţie din ţară care la ora actuală şi-a făcut planul de venituri pentru anul 2011. Conducerea sa se mândreşte cu acest fapt, cu atât mai mult cu cât o asemenea realizare este dovada vie a calităţii şi intensităţii activităţilor instituţiei.

Instituţie de cultură reprezentativă la nivelul judeţului Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, prezintă o serie întreagă de particularităţi care o individualizează pregnant în raport cu alte instituţii de acest gen din ţară. Ea este, în acelaşi timp, o instituţie de educaţie permanentă în domeniul artistic şi în cel al meşteşugurilor tradiţionale, aşezământ cultural, dar şi instituţie de spectacole, cu tripla specializare: teatru de păpuşi, orchestră de cameră (ambele cu statut profesionist) şi folclor scenic. Chiar dacă suntem abia la mijlocul anului 2011, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, prin activităţile desfăşurate până în prezent, a reuşit să-şi facă planul extrabugetar pe acest an. „Ne-am făcut şi chiar ne-am depăşit planul pe 2011 şi probabil suntem singura instituţie din ţară care a reuşit să-şi facă planul până în prezent”, a explicat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. În continuare, programul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu este unul încărcat, artiştii săi urmând a fi prezenţi la foarte multe spectacole şi festivaluri în judeţul nostru, în ţară, dar şi peste hotare.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.