Mai multe instituții de învățământ și unități medicale din România au fost ținta unui nou val de mesaje de amenințare trimise prin e-mail. Printre acestea se află și două unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu, după cum au confirmat, pentru Gorjeanul, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
La rândul său, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a anunțat că, pe 23 septembrie, a fost primit un mesaj cu caracter de amenințare la adresa unităților școlare.
„Structurile competente desfășoară în continuare verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
Menționăm că Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona unităților de învățământ.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest gen”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală.
Ministrul Educației: „Atitudine responsabilă, nu panică”
În contextul în care zeci de școli din toată țara au primit în ultimele zile mesaje similare, ministrul Educației, Daniel David, a declarat că amenințările sunt „foarte grave”, dar că este important ca toată lumea să aibă „o atitudine de îngrijorare responsabilă, nu de panică” şi că procesul educaţional trebuie să se desfăşoare normal.
Totodată, acesta a anunțat că prezența polițiștilor și jandarmilor în școlile vizate va fi intensificată, iar conducerile unităților de învățământ au fost instruite să fie mai vigilente.
„În zonele unde au fost primite aceste mesaje, prezenţa echipelor de poliţie şi de jandarmi va fi crescută, tocmai pentru a preveni orice situaţie de risc. Şcolile au fost instruite să fie mai vigilente, să aplice regulamentul de ordine interioară, iar acolo unde este nevoie, directorii şi diriginţii să discute cu elevii şi părinţii”, a spus Daniel David la Digi24.
Amenințări în întreaga țară
În ultimele zile, sute de școli și spitale din România au primit mesaje de amenințare cu un conținut extrem de grav, în care se face referire la posibile atacuri asupra elevilor.
Un băiat de 17 ani din Capitală a fost ridicat de polițiști, miercuri, când se pregătea să meargă la școală, și a fost dus la audieri în legătura cu mesajele de amenințare trimise școlilor. Mesajele, semnate de o persoană care se auto-intitula „Angela”, avertizau că atacurile vor fi comise până la finele săptămânii și că vor folosi arme de foc.
I.I.







































