Ministerul Agriculturii anunță o reformă majoră a mecanismelor de finanțare destinate fermierilor, după ce Executivul a aprobat o hotărâre menită să simplifice procedurile de garantare și să reducă birocrația din sistem.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), noile măsuri au scopul de a facilita accesul agricultorilor la credite și la fonduri europene, dar și de a face fluxurile financiare mai eficiente.
Actul normativ, elaborat în baza Ordonanței Guvernului nr. 19/2025, vizează modernizarea modului în care sunt gestionate fondurile destinate garantării creditelor în agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și acvacultură.
Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc eliminarea blocajelor administrative și adaptarea sistemului la cerințele actuale ale politicii agricole comune.
Un element central al reformei îl reprezintă eficientizarea activității fondurilor de garantare, respectiv FGCR și FNGCIMM.
Printre schimbările introduse se numără alinierea evidențelor contabile la standardele internaționale, prin eliminarea obligativității de a înregistra sumele alocate de MADR drept împrumuturi subordonate.
Această modificare ar urma să accelereze raportările financiare și să reflecte mai fidel realitatea economică a fondurilor.
Totodată, statul român își asumă direct riscul de credit pentru angajamentele contractate prin fondurile de garantare, ceea ce oferă mai multă siguranță băncilor partenere și, implicit, condiții mai avantajoase pentru fermieri.
În plus, a fost introdus un mecanism unitar de reîntregire a fondurilor, astfel încât sumele plătite pentru garanțiile executate să poată fi completate direct de la bugetul de stat, evitând blocajele financiare.
Hotărârea aduce beneficii și pentru sectorul pescuitului și acvaculturii, unde se reglementează acordarea scrisorilor de garanție pentru programul european 2021–2027, facilitând astfel absorbția fondurilor în domeniu.
O altă prevedere strategică permite reutilizarea rapidă a fondurilor neutilizate din programe mai vechi sau din rambursări de credite, acestea putând fi direcționate către capitalizarea fondurilor de garantare, scheme de minimis sau costurile programelor de sprijin.
Prin aceste modificări, Ministerul Agriculturii susține că încearcă să creeze un sistem de finanțare mai flexibil și mai predictibil, capabil să ofere fermierilor acces mai rapid la resursele necesare investițiilor și dezvoltării, într-un context economic în care sectorul agricol depinde tot mai mult de sprijinul financiar eficient și stabil.









































