Coaliţia de guvernare se reuneşte, miercuri, de la ora 15.00, la Palatul Victoria, fiind prima întâlnire a liderilor celor patru partide, de la votul PSD împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, din Senat, la moţiunea simplă depusă de Opoziţie.
Şedinţă a coaliţiei, după votul PSD din Senat împotriva ministrului USR Diana Buzoianu. Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat că PSD l-a informat pe premierul Ilie Bolojan despre intenţia de a sancţiona activitatea ministrului Mediului, în timp ce preşedintele USR, Dominic Fritz, îi cerea lui Grindeanu să explice de ce a încălcat protocolul coaliţiei, care prevede clar că niciun partid nu trebuie să voteze împotriva altui partid din coaliţie. Alte teme pe care partidele nu au ajuns la un acord sunt majorarea salariului minim şi tăierea salariilor în administraţia centrală, sau liminarea impozitului pe solarii. Şi bugetul pe 2026, care ar urma să fie finalizat abia la începutul anului, este un subiect de dispută în coaliţie.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, care a lipsit, luni, din Parlament, la votul moţiunii de cenzură şi a moţiunii simple pe Mediu, a declarat marţi, că social-democraţii au dat în Senat un vot împotriva managementului catastrofal al ministrului Diana Buzoianu şi că nu renunţa la solicitarea către premier de a o demite pe aceasta.
Grindeanu mai spunea că, faptul că PSD e parte într-o coaliţie ”nu îi face să fie nişte copii puşi într-un colţ”. Legat de administraţia centrală, Grindeanu a precizat că PSD nu susţine tăierea salariilor în administraţie.
”Chestiunile care ţin de administraţie, de salariul minim, de buget sunt alte decizii care vor fi luate în săptămânile viitoare. Grindeanu a mai arătat că ”legat de administraţia locală, pachetul e închis”.
”Legat de administraţia centrală, nu susţinem tăierea salariilor în administraţie. Haideţi să vedem cu ce se va veni”, a spus Grindeanu, despre discuţiile de miercuri din coaliţie.
Preşedintele PSD a confirmat că este posibilă o sesiune extraordinară, în luna ianuarie, pentru buget. Grindeanu a precizat că PSD va merge în şedinţa coaliţiei cu mărirea salariului minim.
”În acest moment, cred că este posibil să putem să achităm tot ceea ce ţine de facturi legate de CNI, Anghel Saligny şi toate proiectele administraţiei locale. Ştiţi că există în acest moment câteva miliarde bune neachitate şi pare că vom putea să plătim toate aceste facturi, până la sfârşitul anului”, a subliniat liderul PSD, relatează Romania.net.










































