Odată cu decizia CCR de a secretiza averile funcționarilor, nici șefii CEO nu s-au mai obosit să-și declare veniturile în acest an. Numai că, Ilie Bolojan a declarat, luni, că va prelua reforma companiilor de stat iar cei care le conduc trebuie să fie extrem de transparenți. ”În acest sens, am convenit că în perioada următoare, toate ministerele tutelare să asigure publicarea tuturor datelor care sunt necesare pentru a ști cine administrează aceste companii, ce câștiguri au, care le sunt indicatorii și toate datele economice care dau o oglindă cât mai fidelă cu privire la cei care conduc și în ce condiții conduc aceste companii. Acest lucru, nu cred că este o rușine pentru cei care le conduc, ca datele să fie publice, nici în ceea ce privește câștigurile, nici în ceea ce privește performanța și e un lucru de normalitate pe care îl vom face în perioada imediat următoare”, a spus Ilie Bolojan.
Mai mult, premierul are de gând să scadă numărul șefilor: ,,Un al doilea element de bază ține de partea de management a companiilor, lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislație, atât în ceea ce privește reducerea numărului de membri, dar și în ceea ce privește plafonarea unor câștiguri. Pentru că avem o situație în care, abuzând, practic, de prevederi legale și fără un control serios al modului în care managerii acestor companii și cei care sunt parte în consiliile de administrație aplică legislația, de la valori rezonabile de câștiguri cu care au intrat atunci când au câștigat aceste nominalizări, s-a ajuns într-o perioadă relativ scurtă la limitele maxime, ceea ce, pe bună dreptate, a creat o nemulțumire, atât în opinia publică, dar și în ceea ce privește administrarea lor propriu-zisă, pentru că în condițiile în care îți cresc foarte mult indemnizațiile, fără ca acest lucru să se reflecte în performanțele companiilor sau în creșterea serviciilor acestora, este evident că e o măsură care abuzează, practic, legislația în vigoare.
CEO, ZERO contracte de vânzare de energie
În afară de munca intensă a echipei Plaveti, aflată la cârma Complexului Energetic Oltenia, de a închide grupurile energetice și carierele miniere, șefii companiei nu au mai reușit nici o altă performanță. Ba, dimpotrivă: Au creat o situație fără precedent, în primăvară, la nivelul Complexului Energetic Oltenia(CEO). Compania avea zero contracte de vânzare de energie electrică pentru 2026.
,,Un element foarte important sunt indicatorii de performanță. Acești indicatori, în următoarea perioadă, vor fi revizuiți de către fiecare minister, în așa fel încât să se verifice dacă indicatorii care stau la baza actualelor contracte sunt relevanți sau sunt superficiali. Cu siguranță, în multe locuri, acești indicatori nu sunt relevanți. Și atunci vom fi în două situații: sau noi indicatori vor fi acceptați de către cei care conduc aceste companii, ceea ce înseamnă că sunt oameni de bună credință, care înțeleg că ceea ce a fost nu va mai fi și trebuie să ofere un plus de performanță în administrarea activelor statului sau în condițiile în care nu vor accepta acești indicatori, din start înseamnă că sunt niște probleme legate de profesionalismul lor, de bunele lor intenții, de dedicarea acestora și vom uza de toate prevederile legale pe care le vom avea la dispoziție, în așa fel încât să impunem acești indicatori de performanță sau cei care nu îi acceptă, să plece”, a mai spus Ilie Bolojan.
M.C.H.







































