Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Învierea Domnului, trebuie să o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu privitoare la întreaga creație.Se spune că patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o existenţă ca atare, o explicație și un Sens, iar, acestea sunt: Creația lumii, Potopul, Învierea Mântuitorului șiSfârșitul lumii. Astfel: de două ori Dumnezeu este «iubire» şi de două ori «sfârșit», iar, iubire este la zidirea făpturii, la refacerea făpturii prin Hristos şi Învierea Sa, iar, sfârşit prin potop şi prin sfârșitul lumii. Dar, să reţinem faptul: «Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul. Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele c Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele». (Ioan 3, 16-19).
,,El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o Săptămână a Patimilor”!
Sfântul Arsenie Boca spune că Învierea Domnului este ca o biruință definitivă asupra morții și a păcatului, îndemnând la o viață creștină care urmează calea Crucii pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Tatăl şi ai sublinia că bucuria profundă a Învierii înseamnă necesitatea asumării ei în viața de zi cu zi, ca o apariţie a unui om nou născut din această taină a credinței. DE aceea, Sfântul Arsenie de la Prislop arată următoarele: ,,Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate (…), iar, altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni. Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluieşte obişnuitul în care dormim, şi poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră. Iar fără această credinţă, viaţa noastră parcă n-are sens, nici scop în sine, tare-i decolorată şi neliniştită”, spunea sfântul! Iar, în continuare preciza: ,,Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune. El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut aşa; nici noi să nu facem! S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce! Toată viaţa lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit şi biruinţa cea mai mare: învierea, sau omorârea morţii. Căci Iisus o biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii! Creştinismul se întemeiază şi dăinuieşte pe Întemeietorul său: pe învierea Lui din morţi, acesta este ultimul cuvânt”! Fiecare dintre noi caută să cerceteze ceea ce este scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citim în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos, ca să ne dăm seama că avem o informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie, pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta şi cugeta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună «Hristos a Înviat», dar, nu ca formulă, ci ca o realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştim că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti. Uneori, atmosfera din jurul nostru ne introduce într-o gândire şi într-o trăire realizate de cei din jurul nostru, dar putem rămâne ca persoane singuratice, putem rămâne absenţi de la încredinţarea pe care o dă Dumnezeu. Nu există niciunul dintre cei câţi sunt prezentaţi în Evanghelii ca oameni care s-au convins de Învierea Domnului Hristos şi care au dus mai departe convingerile lor şi au făcut mărturisiri despre Înviere, niciunul nu s-a încredinţat altfel, decât prin prezenţa Domnului Hristos, prin ceea ce a lucrat Domnul Hristos în ei.
Creştinismul se întemeiază pe Învierea Lui din morţi!
Căci, iată, Maria Magdalena s-a dus la mormântul Domnului Hristos dis-de-dimineaţă. Şi a găsit mormântul descoperit, piatra a văzut-o dată la o parte, mormântul a rămas gol şi atunci ea s-a gândit că cineva L-a furat pe Domnul Hristos. Nu s-a gândit că a înviat, şi s-a dus la ucenici, după mărturia Sfântului Evanghelist Ioan, şi le-a spus: ,,Au furat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus” (Ioan 20, 2). Atunci, ucenicii au luat aminte la ceea ce a spus Maria Magdalena, dar nu ni se spune că ar fi zis că nu L-a furat nimeni, a Înviat din morţi, că doar a spus înainte de pătimirea Lui că va învia! Nici ei nu s-au gândit la această posibilitate, când s-au dus şi au văzut mormântul fără trupul Domnului Hristos, dar au văzut giulgiurile rămase în mormânt ca mărturie despre Înviere. Între timp, Maria Magdalena L-a văzut pe Domnul Hristos înviat şi a crezut că e grădinarul. Când a întrebat-o Domnul Hristos ,,Femeie, de ce plângi, pe cine cauţi?”, ea şi-a spus gândul ei: ,,Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus pe El”! Şi atunci, crezând că Domnul Hristos e grădinarul, a zis “Dacă L-ai luat Tu şi L-ai pus undeva, spune-mi unde L-ai pus, să mă duc să-l iau”. Şi atunci, Domnul Hristos a zis din nou: ,,Marie!” şi Maria Magdalena şi-a dat seama că e Domnul Hristos, i-a cunoscut glasul, şi a zis că Îl recunoaşte! Cel puţin Evanghelia, nu ne spune că a zis mai mult şi după aceea s-a dus la ucenici şi le-a spus ,,Hristos a Înviat!”, adică nu a mai zis ,,L-au furat” ci a zis ,,Hristos a Înviat”, L-am văzut pe Domnul” (Ioan 20, 18). Aceasta însemna ,,Hristos a Înviat”, L-am văzut eu, sunt încredinţată că Hristos a Înviat. Deci, să reţinem aceste lucruri şi mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul Însuşi, Mântuitorul Cel Înviat ne încredinţează cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredinţat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredinţat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s-au încredinţat de Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că, până la urmă, martori ai Învierii Domnului Hristos nu sunt numai cei care L-au văzut înviat îndată după Înviere, ci toţi care cred în Înviere, toţi care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Şi suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică, stabilită ca realitate, deci şi că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt, şi că a intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că a păzit întregi peceţile şi a înviat din mormânt!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
