Sfânta Treime, Îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind format din trei persoane (ipostaze): Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt şi conform «Crezului» de la Niceea și de la Constantinopol, Tatăl este făcătorul lumii, Fiul este mântuitorul lumii, iar Duhul Sfânt este dătătorul de viață a lumii. Pe un asemenea temei, Domnul avertizează că Păcatele împotriva Duhului Sfânt nu se vor ierta nici în veacul acesta, nici în veacul ce va să fie (Matei 12, 32), mai ales că mulți dintre noi, creștinii, nu realizăm gravitatea acestor păcate, când acestea se săvârșesc cu bună știință! Păcatele împotriva Duhului Sfânt, în general, sunt toate ereziile care atacă Dumnezeirea, în esență, fiind vorba de modul mincinos de a ne raporta verbal, intelectual sau faptic la Persoana și lucrarea Duhului Sfânt! Prin urmare, orice fel de răstălmăcire în materie de credință, orice afirmație mincinoasă, eronat doctrinară referitoare la esenţa Sfintei Treimi dar și la Hristologie, Eclesiologie, poate constitui un păcat de neiertat, mai ales în fața evidențelor teologice! Pentru că în toate acestea este vorba de Revelația supranaturală, de Descoperirea dumnezeiască, negarea, contestarea sau doar ironizarea lor, cum că ar fi perimate, medievale, anacronice, presupune o atitudine de împotrivire a omului față de Dumnezeu și față de lucrarea Persoanelor Sf. Treimi în Biserică și în lume, întrucât modul acesta imuabil al Adevărului și al lucrării Treimice este simbolul Dumnezeirii de veacuri! Prin urmare, Duhul Sfânt fiind numit de Mântuitorul Hristos ca fiind Duhul Adevărului, iar pe de altă parte, Domnul poruncind Dragostea de aproapele ca raportare pe orizontală a Legii iubirii, orice păcat care presupune un mod mincinos sau potrivnic iubirii constituie o împotrivire față de Duhul Sfânt!
Numai credinţa sinceră ne conduce la frica de Dumnezeu!
Ca să aprofundăm un anumit aspect al înţelegerii Sfintei Treimi, putem spune că numai credinţa sinceră ne conduce la frica de Dumnezeu, cea care ne ajută să ne pocăim de faptele noastre necugetate, mai ales că în forma sa inferioară, frica de Dumnezeu se manifestă ca o teamă de a nu fi pedepsiţi de Făcătorul cerului şi al pământului, pentru păcatele pe care le-am săvârşit, în timp ce pe treapta superioară, această frică binecuvântată este resimţită ca teamă de a nu-L pierde pe Dumnezeu sau de a nu fi îndepărtaţi de El. Ca să ne adâncim şi mai mult în Taina Sfintei Treimi, putem afirma că frica poate fi şi patimă, atunci când se manifestă ca spaimă, groază, îngrijorare, nelinişte sau disperare, fiidcă în acest sens, frica este legată în primul rând de mândrie şi evidenţiază un ataşament exagerat faţă de lumea trecătoare şi faţă de plăcerile ei. Cel ce are frica lui Dumnezeu totdeauna este treaz la minte, viu la suflet, priveghează şi aşteaptă venirea Domnului şi nu petrece cu nebăgare de seamă, nu se trândăveşte şi face totdeauna cele ce plac lui Dumnezeu, biruind astfel meşteşugurile vrăjmaşului, aşa cum ne spune Sf. Efrem Sirul! Ca să nu mai spunem că frica de Dumnezeu înseamnă respectul faţă de El, evlavia” şi sfiala duhovnicească, mai ales că această frică te face să simţi o teamă firească şi sfântă, ce are în ea pace şi bucurie. În fine, frica de Dumnezeu este respectul covârşitor, este evlavia, sfiala duhovnicească născută din dragostea multă către Dumnezeu, pentru că, aşa cum cineva simte o sfială înaintea unei persoane venerabile, tot astfel simte şi omul care are frică de Dumnezeu, oriunde s-ar afla, căci simte prezenţa Lui pretutindeni, cum ne explică Sf. Paisie Aghioritul! Ca o regulă pedagogică, înainte de orice, copiii ar trebui să înveţe în şcoli frica de Dumnezeu, care în înţelesul ei bun este tocmai «sfiala duhovnicească», această reţinere care aduce veselie, picură miere în inimă, dar, o miere duhovnicească! Când vezi că un copilaş micuţ care este timid, respectă pe tatăl său, se sfieşte şi din multă sfială, nici nu priveşte la tatăl său, vrea să întrebe ceva şi se roşeşte, apare ca un semn al pedagogiei divine! La întrebarea, pe care un credincios i-a adresat-o, despre modul în care poate spori frica de Dumnezeu, Sf. Paisie Aghioritul a spus că este nevoie de trezvie şi în fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie central atenţiei, deci, îndreaptă către Dumnezeu întreaga ta fiinţă. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească şi cum să-I placă Lui, iar nu cum să le placă oamenilor!
Cel mincinos, nu Îl are pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului!
În final, să ne adâncim asupra faptului că atunci când este denigrată o persoană spunând lucruri mincinoase despre aceasta, când îi este contestată valoarea, darurile Duhului Sfânt prezente în persoana umană, invidiosul se împotriveşte dușmănos față de ea chiar în prezența unor evidențe care mărturisesc contrariul afirmațiilor mincinoase despre aceasta, cu nemernicie, invidiosul săvârșeşte un păcat împotriva Duhului Sfânt. În Epistola întâi către Corinteni, Sf. Ap Pavel, cap. 12, spune că: Darurile sunt împărțite, dar același Duh este cel care lucrează în toți. Bunăoară, dacă Duhul Sfânt își face lucrarea și prin oameni, potrivit darurilor, talanților și înzestrării fiecăruia, negarea, defăimarea, contestarea acestei lucrări atrage o vinovăție potrivnică nu doar omului, ci și Duhului Sfânt! În concluzie, omul mincinos, nu e doar cel care răstălmăcește, amestecând adevărul cu minciuna, interpretând mincinos un adevăr, fiind exponentul care ascunde un adevăr sau care omite părți din adevăr şi nu recunoaște sau nu mărturisește adevărul sau care denaturează cu hiperbole mincinoase realitatea, un astfel de neom, este cert că nu Îl are pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului și nu slujește lui Dumnezeu, ci lui mamona – tatăl minciunii! De bună seamă că dușmănia, ura, invidia, minciuna, defăimarea, clevetirea, osândirea, neiertarea, fățărnicia, viclenia, exploatarea, asuprirea, calomnia și batjocorirea aproapelui sunt păcate de moarte şi manifestări de împotrivire și față de Duhul Sfânt, nu doar față de om! Specific oamenilor invidioşi şi a celor care ţin minte răul este să osândească şi să strice învăţăturile şi virtuţile celuilalt, biruiţi şi chinuiţi cu netrebnicie de duhul răutăţii demonice! În final, ca să înţelegem mai bine cum lucrează ochiul omului care ţine minte răul, să luăm aminte la următorul exemplu: punem într-un pahar cu apă curată o picătură de cerneală şi, încetul cu încetul, apa curată se înnegreşte şi nu mai are vreo legătură cu apa curată pe care o ştiam. Oarecum, aşa lucrează şi ochiul celui care ţine minte răul, pentru că scoate dinlăuntrul lui, din veninul patimilor, otrava, pe care o împrăştie către celălalt când târăşte în oglinda societăţii. Sfânta Treime ne explică faptul că invidiosul îi murdăreşte celui merituos toate faptele, oricât de însemnate ar fi acestea, adică se străduieşte, în orice chip, sau să le submineze în ochii lumii, sau să le arate nepotrivite şi nefolositoare! De aceea, Sfântul Vasile cel Mare, în Epistola 94, ne ăndeamnă: ,,Trebuie să faceţi ceva ca să-l opriţi, dacă nu puteţi să-l pedepsiţi!”. Acest lucru ne aminteşte de arhierei şi de farisei, a căror ură diavolească faţă de Hristos îi făcea să nu vadă faptele Lui bune! Atunci, nu se cade să te încrezi în judecata unui om care ţine minte răul şi să înţelegi că cel care te osândeşte nu face decât să scoată in afară răutatea lui, pe care a adunat-o îndeosebi pentru tine!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
