Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie, consideră că dintre toţi cei care au avut de la Dumnezeu o slujbă către oameni, chemătorii la pocăinţă au fost cei mai curajoşi, căci toţi au acoperit chemarea cu viaţa recunoscându-se între păcătoşi cei dintâi, iar, dacă a fost nevoie, i-au chemat la pocăinţă cu preţul vieţii lor pline de nevoinţe. Realizând o analiză temeinică a postului şi a patimilor care duc la nesocotirea postului, Sfântul Arsenie apreciază că mai ales chemătorii la pocăinţă au demonstrat că tot cuvântul lor a fost deschis şi curat de la Dumnezeu, dar, ucigaş de rele, pentru că toţi au vorbit deschis şi răscolitor despre viaţă şi despre suflet, încât oamenii să se deprindă cu chemarea la pocăinţă şi cu felul ei de a fi, ca îndemnul să răzbată şi-n urechile surzilor. De aceea, Sfântul spunea pilduitor: ,,Vă aduc aminte ca să afle toţi că nu vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la mănăstire, decât cei ce de aici înainte vor ţine posturile, aşa cum sunt rânduite de Sfânta Biserică. Părinţii ne-au născut din trup, iar Biserica din apă şi din Duh, dar, mai mare este naşterea duhovnicească a Bisericii decât naşterea trupească a părinţilor! De la naşterea duhovnicească – Botezul – am primit pe îngerul păzitor tot în Biserică – de aceea se botează copii mici, orice ar zice alţii – care să ne apere de toată primejdia văzută şi nevăzută”! Prin urmare, dacă Biserica ne naşte, ne şi creşte, printre poveţele cu care ne creşte spre măsura bărbatului desăvârşit, iar, cel mai important este şi postul.
,,Astăzi, din darul lui Dumnezeu urmează să vă dovedesc să credeţi toţi”!
Trebuie, deci, să-i ascultăm porunca şi să postim, pentru că Sfinţii Părinţi cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea se zvoneşte o vorbă aspră, că postul este «poarta» şi patrafirul este «uşa», iar toţi ceilalţi ne fură vremea care ne e dată de la Domnul! Pentru că postul era considerat o vreme a pocăinţei, Sfântul Arsenie de la Prislop spunea credincioşilor: ,,Astăzi, din darul lui Dumnezeu urmează să vă dovedesc să credeţi toţi: lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile este de mare învăţătură, mai ales că păcatele sunt de trei feluri: păcate împotriva noastră înşine, păcate împotriva aproapelui şi păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului! Toate aceste trei feluri sunt şi păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu eşti al tău, ci al lui Dumnezeu, iar, ca urmare, şi păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai şi păcate împotriva lui Dumnezeu! De aceea, fiindcă eşti fiul lui Dumnezeu, astăzi, să stăruim cu deosebire asupra păcatelor împotriva noastră înşine şi asupra păcatelor împotriva aproapelui”! Cu marea sa înţelepciune şi continuată cu înainte vederea, Sfântul Arsenie consideră că păcatele împotriva noastră înşine duc la învârtoşarea inimii, dar, ele mai duc şi la întunecarea simţirii de Dumnezeu, la uitarea mulţumirii faţă de Dumnezeu! Ca şi Sfinţii Părinţi, Sfântul Cuv. Mărturisitor Arsenie spune care sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia şi lenea, iar, între acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau «dumnezeul cel mâncăcios» al trupului, care trebuie «ars» cu postul şi scos afară! Căci, de nu va fi ars şi scos afară: ,,Se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului”, iar, în felul acesta, lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată din rădăcină o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere! Pentru că Sfântul Arsenie ştia să argumenteze întotdeauna cu exemplul faptelor concrete, considera că păcatele sau patimile au două feţe: una a omului şi alta a diavolului, ca şi două laturi: una văzută şi alta nevăzută, pentru că din umbră sunt conduse şi sporite toate patimile noastre, mai ales că diavolul, «marele sforar» al relelor, are slugi sau căpetenii pentru fiecare patimă în parte! Mai întotdeauna, patimile le-au considerat Sfinţii Părinţi ca ispite care se ivesc prin chiar dracii lor! Astfel: dracul lăcomiei de avere, dracul lăcomiei stomacului, dracul mâniei, dracul curviei şi ceilalţi, i-au numit aşa, pentru că aceste păcate sunt conduse din umbră de diavolul considerat căpetenia care lucrează din umbră!
,,Deschideţi şi voi toţi uşile sufletelor voastre, ca să intre duhul luminii”!
În explicaţia Sfântului Arsenie, unde metafora şi imaginaţia sunt la ordinea zilei, toţi suntem ispitiţi şi devine foarte uşor să-i descoperim diavolului lucrarea lui necurată care se face în noi, deoarece, de pildă, în lăcomia stomacului, putem simţi că burta se umple, dar pofta nu se termină, deci, trece pofta peste firea omului! Spre exemplu, dacă ne gândim la lumea animalelor, câinii ascund pâinea pe care n-o mai pot mânca, de unde putem înţelege că animalele, nu trec cu poftire peste fire, ci, numai omul trece, căci numai pe om are diavolul mânie şi numai pe om îl provoacă şi-l încearcă mereu cu ispite de tot felul! Mustrător şi prevenitor, Sfântul Arsenie continuă astfel: ,,Iată de ce să n-ascultaţi de poftă niciodată, căci cine a ascultat de poftă a ascultat de diavolul! Asta s-o ţineţi minte în privinţa stomacului, iar, aşa e cu toate patimile! Când va fi vreme mai multă, vă voi spune şi despre acelea. Războiul stomacului e primul război pe care l-a pierdut omul şi prima biruinţă a diavolului! Şi cu el nădăjduieşte să câştige pe oameni şi să-i desfacă de Dumnezeu!”, arată cel considerat de multă lume şi de mai multă vreme ca fiind «Sfântul Ardealului» şi al neamului românesc! În concluzie, cine nu se leapădă de carne şi de grăsime, va fi copleşit de mânie şi de desfrânare, acestea fiind cele două laturi ale lăcomiei stomacului! Prin urmare, mâncarea de carne în timpul postului, cu împingerea necurată a poftei, ca să se facă sânge, are nevoie de fiere care este otravă, deci, veninul nostru, fierea noastră topeşte carnea şi grăsimea întocmai cum topeşte soda slănina, când fac femeile săpun! Fierea fiind o otravă tare, dacă sporeşte mâncarea de carne, sporeşte şi otrava cu care trebuie topită şi atâta sporeşte, cât nu mai încape în cuprinderea ficatului, iar, atunci simţi dureri la capătul pieptului că ficatul parcă ajunge să crape de umplerea sa! Fierea, câtă nu încape în balonaşul ei, umblă prin sânge de sus în jos şi atacă nervii, îi slăbeşte şi de aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia, din fierea care atacă nervii! Sfântul Arsenie a dovedit că posedă şi cunoştinţe de medicină, chiar de psihologie, atunci când arată, de ce se supără unii atât de uşor din nimicuri, din fleacuri, pentru că le e plin sângele de fiere şi «li se rup telefoanele», că aşa le zic la nervi, iar, cea mai simplă vorbă îi aprinde şi-i chinuieşte grozav pe oamenii lacomi, care, la rândul lor, îi chinuie pe alţii! Iar, Sfântul Arsenie concluzionează astfel: ,,Deschideţi uşa ca să audă şi cei de afară! Deschideţi-o bine, dar, deschideţi şi voi toţi uşile sufletelor voastre, ca să intre duhul luminii, că să auziţi şi să nu vă aflaţi numai auzitori, ci şi împlinitori”! (VA URMA)
Profesor VASILE GOGONEA
