Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop a vorbit deseori despre necazurile oamenlor şi despre cauzele acestor necazuri care se abat asupra noastră şi a considerat că păcatul este rădăcina suferinţelor, pentru că de multe ori spunea: ,,Foarte adesea mă uit la voi cum venind de la depărtări mari, rupţi de oboseală, cu pâinea săracului în straiţă, alergaţi la mănăstire şi rămâneţi zile de-a rândul ca să auziţi cuvânt! Dacă cineva s-ar uita la voi prin paginile Sfintei Scipturi, ar spune cele spuse de prorocul Agheu către jidovii care nu mai mergeau la Biserică şi nu mai voiau să zidească templul din Ierusalim. Aceste cuvinte, vi se potrivesc şi vouă! Şi tot din cauza asta, vi se întâmplă ceea ce spuneam, că osteniţi de la mari depărtări, cu merindea săracului în straiţă! Vi se întâmplă pentru vremea când nu mergeaţi la biserică, la biserica voastră din sat, unde acelaşi cuvânt vi s-ar fi vestit încă din tinereţe. Cuvântul s-a vestit, dar voi aţi «tăndălit» şi aţi rămas acasă când se vestea cuvântul! Căci de unde era să înveţi să faci lucrul lui Dumnezeu ca să se coboare peste tine şi peste casa ta binecuvântarea lui Dumnezeu, dacă n-ai fost la Biserică?”.
,,Aţi tot aşteptat să aveţi mult, dar, iată că aveţi puţin”!
În acelaşi timp, Sfântul Arsenie se dovedeşte mustrător faţă de aceia care nu s-au îngrijit de «Casa» lui Dumnezeu, dar, nici de biserica din sufletul credincioşilor, fiindcă trupul nostru este «templu» al Duhului Sfânt pe care oamenii, în marea lor nepăsare, l-au lăsat în paragină, iar, dacă aproape toate cuvintele Sfintei Scripturi se potrivesc pentru toţi, deoarece cuvintele lui Dumnezeu tuturor se potrivesc, Sfântul Arsenie se referă la mustrarea lui Dumnezeu făcută jidovilor care nu-şi reparau Templul din Ierusalim, printr-unul dintre proroci, dar, şi pentru că nu mergeau la biserică, îndemnându-i şi luminându-i asupra modului cum trebuie să-şi repare biserica, spunându-le următoarele cuvinte: ,,Aţi tot aşteptat să aveţi mult, dar, iată că aveţi puţin! Aţi strâns mult şi Eu am risipit truda voastră! Pentru ce? Din pricina templului acestuia care este dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul, fiecare pentru casa lui! De aceea, cerul se va încuia şi nu-şi va mai da roua sa şi nici pământul roada sa! Eu am chemat secetă pe pământ şi peste munţi, peste grâu şi peste vin şi peste tot ce creşte din pământ, peste oameni şi peste dobitoace şi peste toată strădania mâinilor voastre!”, chiar dacă sunt unii care spun că nu li s-a făcut cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, încă din tinereţe! Iată că în zilele noastre, oamenii se îmbulzesc să vină la mănăstire, iar, dacă această mănăstire se află într-un loc unde se ajunge cu multă osteneală, cu multă greutate, şi acolo se duc oamenii, pentru că aşa de mare este durerea când uscă Dumnezeu viaţa oamenilor! În acest fel stau lucrurile, pe de o parte, iar, pe de altă parte, putem să invocăm cuvintele prorocului împărat David, prin care Dumnezeu spune: ,,Ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta, şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea! Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: «Măturisi-voi fărădelegea mea Domnului»; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu! Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită iar, potop de ape multe de el nu se va apropia”. (Ps. 31, 4-7). În felul acesta, Sfântul Cuvios Arsenie foloseşte metafore cu efect pe termen lung, când spune că aşa cum a păţit prorocul David, la fel păţeşte tot omul care păcătuieşte, pentru că omul păcătos şi care nu se pocăieşte, simte o uscăciune a vieţii, o tânjire a lui şi a tuturor lucrurilor sale, simte sabia lui Dumnezeu atârnând asupra sa pentru păcatele săvârşite! Iar, pentru că, aşa cum am spus anterior, omul trebuie să se ferească a păcătui, mai ales în vremea postului, când prin excesul de bucate îmbelşugate, fierea este «petrolul», nervii sunt «fitilul» şi mânia «para» diavolului, omul păcătos aprinde fitilul, căci, el vrea să dărâme cu orice preţ şi pe orice căi acest locaş al Duhului Sfânt care e propriul nostru trup, dar, care nu este al nostru propriu-zis, aşa cum credem de multe ori, ci e templu al Duhului Sfânt! Adânciea păcatului în vremea postului se acutizează şi se înfrăţeşte cu lăcomia stomacului, mai bine spus, cu pofta peste fire, cum arată Sfântul Arsenie Boca în marea lui înţelepciune duhovnicească, pentru că în mâncarea de carne mai sunt şi alte primejdii, o mulţime de otrăvuri care încă lezează sănătatea noastră! Acestea aduc: bolile de inimă, durerile de rărunchi, de ficat şi altele, iar, toate se tămăduiesc de la sine, înlăturând pricina care le-a adus, curăţind sângele prin post, căci, toate bolile sunt cu putinţă, dacă sângele este otrăvit!
,,Necazurile care apasă peste toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire”!
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop era un mistic desăvârşit şi un sfătuitor al suferinţelor omului, dar, în aceeaşi măsură, ca şi Mântuitorul Hristos, căuta să se adreseze mulţimilor, cunoscându-le psihologia, mai ales când în vremea postului atrăgea atenţia prin cuvintele sale sfătuitoare: ,,Luaţi aminte la ce mâncaţi, căci, uite, aşa pedepseşte Dumnezeu nesocotirea postului cu boli şi încă unele fără leac, cum de pildă e cancerul care se face din mâncarea foarte deasă a creierului de dobitoace. De aceea e mai mult boala orăşenilor şi a măcelarilor la sate! Paralizia sau slăbănogirea unei jumătăţi de trup, tot din nesocotirea postului se trage! De obicei, cu paralizie îi pedepseşte Dumnezeu pe toţi nesătuii de avere!”, aceasta fiind socotită un fel de moştenire de la neam, iar, dacă simţi acest lucru, ai putea-o ocoli sau stinge postind foarte mult! Cei însetaţi de îmbogăţire, arată Sfântul Arsenie, la un moment dat au crezut sfatul viclean al demonului iubirii de avere, deci, au făcut o socoteală greşită înaintea lui Dumnezeu. De aceea, toţi harnicii să ia aminte şi să ţină post ca nu cumva după multă alergătură deşartă, să vină o vreme să trebuiască să stea la pat tot restul vieţii, dar, şi acest lucru, dacă li s-ar întâmpla, tot milă de la Dumnezeu să o socotească deoarece le dă prilej de a cumpăni şi de a-şi cunoaşte greşeala cea fără de voie, mai ales că Dumnezeu nu pedepseşte spre moarte, ci spre îndreptare! Prin urmare, cine nu păzeşte postul i se va aprinde în gură «para» mâniei, de unde începe toată vrajba, iar în trupul lui vor încolţi boli grele! Sfântul Arsenie Boca dădea sfaturi folositoare de îndreptare spirituală a omului, El spunea că pentru păzirea postului devine foarte importantă Spovedania, pentru că ne mustră conştiinţa. În concluzie, spune Sfântul Arsenie Boca, peste toate e «pârâşul de pe cale», despre care ne vorbeşte Mântuitorul: „Impacă-te cu pârâşul tău pe cale”, căci, altfel, va trebui să plătim până la ultimul bănuţ, dacă nu ne împăcăm cu el. Şi eu aş zice: minunat ar fi să ajungem să fim prieteni cu «pârâşul» nostru, care este conştiinţa, adică, să ne sfatuiască, iar noi să-i urmăm sfaturile. Pentru că Spovedania devine împrietenirea cu «pârâşul», nu numai o împăcare formală, ci o împrietenire, de aceea, ne spovedim pentru că ne dăm seama că doar prin sfatuirea unui duhovnic, a unuia mai înaintat pe Cale, a unui cunoscător bun al învăţăturilor de credinţă, a vieţuirii duhovniceşti, al luptei nevăzute, doar prin sfatuirea lui putem să învăţăm şi noi cum să luptăm, cum să ne biruim pe noi înşine, cum să ne biruim patimile, mai ales că Spovedania nu se rezumă numai la mărturisire, ci şi la sfatuirea duhovnicească, la duhovnicie!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
