Acum, când am început să parcurgem perioada Triodului, perioadă de pregătire și îndreptare pentru Învierea Domnului nostru Iisus Hristos(Sfintele Paști), o sărbătoare ne luminează ziua și ne încălzește inima – sărbătoarea Sfântul sfințit mucenic HARALAMBIE, Izgonitorul de boli.
,,Arătatu-te-ai, fericite Haralambie,
ca un stâlp nemișcat Bisericii lui Hristos
și sfeșnic lumii pururea luminos.
Strălucit-ai în lume prin mucenicie, înțelepte
și ai ridicat întunecarea idolilor.
Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi”(tropar).
Viața Sfântului părinte HARALAMBIE
Acest mare mărturisitor și mucenic al lui Hristos a văzut lumina zilei pe timpul împărătiei lui Sever(193-211) cănd Biserica trecea prin mari încercări și creștinii îndurau multe necazuri, prigoniri și suferință. Sfântul sfințit HARALAMBIE s-a făcut vestit cu puterea credinței sale și cu râvna în propovăduirea lui Hristos. Pe vremea când era episcop al cetății Magnezia, din Asia, împăratul Sever și dregătorul Luchian, mai marele cetății, au declanșat o nouă prigoană împotriva creștinilor și a dreptei credințe. La ordinul celui din urmă, a fost arestat, mărturisindu-și credința în Hristos și refuzând închinarea la idoli, suferind martiriul împreună cu mucenicii Porfirie, Vaptos și alte trei sfinte mucenițe.
Lucian, numit de către împăratul Septimiu Sever ca proconsul (guvernator) al cetății Magnezia din Asia Mică și al teritoriului aferent, era foarte supărat de faptul că Haralambie, preot și apoi episcop în Magnezia, reușise să convertească foarte mulți păgâni și să facă din comunitatea creștină de acolo un exemplu și pentru alții. În plus, Lucian știa prea bine că, dacă voia să se mențină în grațiile împăratului, trebuia să se remarce și prin prigonirea creștinilor. El a ordonat arestarea episcopului Haralambie și i-a poruncit acestuia să se închine idolilor păgâni (statuile zeilor așezate în temple). La refuzul categoric al lui Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta să fie torturat până când își va renega credința și se va se închina zeilor păgâni. Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe tot corpul, supunându-l la chinuri inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulțumea călăilor săi, spunând: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!”. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau, Porfirie și Vaptos au mărturisit credința lor în Hristos, dar au fost omorâți pe loc, prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos și au fost și ele imediat martirizate. Proconsulul Lucian, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Atunci, l-a scuipat în față pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Lucian, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul martir, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism, printre care și Lucian, care a căzut la picioarele sfântului episcop și l-a rugat să îl boteze. De asemenea, proconsulul Lucian a oprit persecutarea creștinilor din provincia pe care o guverna, intenționând să-i raporteze împăratului toate cele întâmplate. Între timp, Haralambie a făcut multe alte minuni, ca vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb, și chiar și învierea unor morți. Locuitorii întregii regiuni din jurul Magneziei au început să creadă în Iisus Hristos. Împăratul Septimiu Sever, care se afla atunci la Antiohia(în vestul Asiei Mici), când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis o trupă de trei sute de soldați pentru a-l aresta pe Haralambie și a-l aduce în fața lui. Soldații nu s-au mulțumit doar cu arestarea sfântului ci l-au supus și la chinuri, legându-i barba în jurul gâtului și trăgându-l de ea pe drum. O dată ajuns în Antiohia, Sfântul mucenic a fost supus la alte chinuri: soldații împăratului i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea de pe trup; însă Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu. Împăratul, uimit, a vrut atunci să-l pună la încercare pe Haralambie: a fost adus o persoană care era chinuită de un duh rău timp de 35 de ani, pentru a vedea dacă Haralambie ar putea alunga acest demon. Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, a făcut și această minune. Împăratul a exclamat: „Adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!”. Apoi împăratul a adus în fața lui corpul unui tânăr băiat care murise cu trei zile în urmă, iar acest tânăr a înviat după rugăciunea făcută de Haralambie.
Văzând toate acestea, mulți oameni au început să creadă în Hristos Mântuitorul. Chiar și fiica împăratului, Galinia, a trecut la creștinism, zdrobind cu mâinile ei idolii dintr-un templu păgân. Prefectul Crispus l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cât mai grabnic pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia. La noul refuz al Sfântului mucenic de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. Plin de răutate drăcească, împăratul Septimiu Sever, împreună prefectul Crispus au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu și să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, „cei mai puternici din lume””. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoșător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer și nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult timp și, după ce și-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordin de torturare a sfântului.
În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte a lui Haralambie, prin tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii pe care a făcut-o înainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de fructe, roade și vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.
Cel mai în vârstă mucenic al lui Hristos, la 113 ani
,,Ca o comoară de mult preț Biserica a câștigat capul tău,
Sfințite Mucenice, pătimitorule și purtătorule de biruință, Haralambie.
Drept aceea se și bucură, mărind pe Ziditorul”(condac).
La momentul când a fost arestat, torturat și a suferit mucenicia pentru Hristos, Sfântul sfințit mucenic HARALAMBIE avea nu mai puțin de 113 ani, fiind cel mai în vârstă sfânt martirizat pentru Domnul și pentru credința creștină. Moaștele sfântului părinte episcop al Magneziei se află în prezent în mai multe locuri din lume. Astfel, o parte din capul sfântului se găsește în altarul Bisericii cu hramul ,,Sfântul mare mucenic Gheorghe” din Iraklitsa Veche(Grecia), de aici fiind mutate în anul 1922 în biserica din Iraklitsa Nouă. Un alt fragment din capul Sfântului sfințit mucenic HARALAMBIE se află în Mănăstirea ,,Sf. Ștefan” din Meteora, racla în care se găsesc sfintele moaște datănd din secolul al XVII-lea.
În biserica Miclăușeni din județul Iași se află moaștele mai multor sfinți, între care și cele ale Sfântului părinte HARALAMBIE. Părticele din moaștele sale se găsesc și la mănăstirea Râșca din zona Moldovei, în Catedrala episcopală din municipiul Galați, precum și în bisericile bucureștene Stavropoleos, ,,Sfântul Dumitru (Poștă)”, ,,Sfinții arhangheli (Oțetari)” și ,,Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor”.
Apărător împotriva ciumei, a bolilor de tot felul și a foametei
Sfântul sfințit mucenic HARALAMBIE este cunoscut ca izbăvitor de boli, mai ales împotriva ciumei și a foametei, precum putem vedea și în Acatistul său când se spune: ,,Bucură-te izbăvitor de ciumă și al foametei”. Istoria noastră mai recentă consemnează faptul că oamenii care s-au rugat Sfântului părinte HARALAMBIE în diferite situații grele, cum a fost ciuma lui Caragea Vodă din anul 1813 ori foametea din vremea Alexandru Constantin Moruzi din 1795, au primit ajutor și izbăvire de boală.
Să-l cinstim și noi așa cum se cuvine pe acest mare mucenic al lui Hristos, participând la Sfânta Liturghie în ziua pomenirii lui, marți, 10 februarie, ca și în Duminici și sărbători, să îi citim viața și Acatistul acestui mare părinte al Bisericii, care nu s-a temut la vărsta sa, 113 ani, să sufere chinuri și pătimiri, din dragoste pentru Dumnezeu și oameni, așa încât să putem spune:
,,Pe întrarmatul cel tare, pe ostașul lui Hristos și marele între mucenici, pe Haralambie cel mărit, adunându-ne, să-l lăudăm.
Că pentru Hristos și pentru adevăr s-a luptat în chip strălucit și a propovăduit lămurit credința ortodoxă; înșelăciunea idolilor a surpat, pe împăratul cel nelegiuit l-a înfruntat și capul i s-a tăiat, bucurându-se și veselindu-se.
Drept aceea cunună a luat din dreapta Celui preaînalt și a ajuns cetățean împreună cu îngerii.
Pentru aceasta adunarea ortodocșilor sărutând preacinstitul lui cap și încununându-l cu laude și izbăvindu-se de multe necazuri și boli, se bucură, preaslăvind pe Ziditorul”.
Marius Stochițoiu
