Sindicaliști din Gorj se alătură miercuri, 29 octombrie, protestului organizat în fața sediului Guvernului de patru mari confederații sindicale – Confederația Sindicatelor Democratice din România, Cartel ALFA, CNSLR-Frăția și Meridian, împotriva politicilor de austeritate promovate de Guvernul Bolojan.
Mitingul din Capitală reunește mii de lucrători din educație, sănătate, poliție, administrație publică, agricultură, transporturi, cultură, precum și pensionari.
Potrivit Simonei Urluescu, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor Democratice din România – filiala Gorj, toate categoriile socio-profesionale au fost afectate de politicile de austeritate și cer măsuri concrete pentru protejarea veniturilor și a condițiilor de muncă.
„Protestul este organizat de marile confederații sindicale din România, iar revendicările se referă la stabilirea unui salariu minim decent şi a unor pensii decente, la respectarea drepturilor legale şi contractuale ale lucrătorilor, o taxare corectă, stoparea măsurilor de austeritate, apărarea locurilor de muncă în administraţia publică prin investiţii, nu prin șomaj, îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi a asistenţei sociale, abrogarea măsurilor anti-educaţie cuprinse în Legea 141/2025 şi, de asemenea, consolidarea sectorului silvic din România și nu distrugerea lui. În plus, milităm pentru salvarea sectorului economic românesc prin acces la energie accesibilă şi competitivă, schimbarea regulilor de stabilire a prețurilor pe piața de energie, stop vânzării companiilor de stat, refacerea infrastructurii feroviare care se află într-o stare critică şi multe altele”, a precizat Simona Urluescu, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu.
Din partea Confederației Sindicatelor Democratice din România – filiala Gorj vor participa circa 20 de sindicaliști la protestul de la București. Reprezentanții confederațiilor sindicale susțin că Guvernul trebuie să renunțe la politicile de austeritate și să deschidă un dialog real cu partenerii sociali, pentru a găsi soluții echilibrate la problemele economice și sociale actuale.
I.I.







































