7.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 18 martie 2026

Sindicatele, mesaj către profesori: Bătăliile nu se pot câștiga cu un număr restrâns de oameni

5

Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a a fost marcată de un boicot anunțat de profesori. În Gorj, însă, doar o singură unitate de învățământ, Școala Gimnazială nr. 1 Bumbești Jiu, cu 63 de elevi de clasa a VIII-a, nu a organizat simularea, în timp ce în restul județului s-au organizat 73 de centre de examen, la care au fost așteptați peste 2.500 de elevi.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a atras atenția că, în unele școli, procedurile pentru desfășurarea simulărilor au fost încălcate și că aceste nereguli vor fi discutate cu ministrul Educației. Totodată, sindicatele avertizează că pentru ca nemulțumirile profesorilor să aibă impact real, este nevoie de mobilizare masivă și nu de acțiuni izolate.
„Felicitări cadrelor didactice care au înțeles, în ciuda tuturor presiunilor, că nu trebuie să participe la simulările examenelor naționale, pentru a-și exprima cu adevărat nemulțumirile față de măsurile anti-educaţie luate de Guvernul Bolojan.
De asemenea, trebuie apreciați și directorii care au dat dovadă de imparțialitate și nu au făcut presiuni asupra profesorilor să participe la aceste pseudo-simulări.
Știm că s-au încălcat, în multe situații, procedurile pentru desfășurarea simulărilor, iar în cadrul întâlnirii pe care o vom avea cu ministrul educației, vor fi prezentate aceste nereguli, precum și celelalte probleme ale sistemului de învățământ preuniversitar.
Trebuie să fim conștienți că bătăliile nu se pot câștiga cu un număr restrâns de oameni, ci printr-o mobilizare masivă! Dacă nu se va întâmpla acest lucru în perioada următoare, există riscul major ca salariații din învățământ să fie îngenunchiați pentru o perioadă îndelungată!”, a transmis, ieri, FSLI.
Sindicaliștii își pun speranța ca, la simularea examenului de Bacalaureat, programată între 23 și 26 martie, profesorii să se mobilizeze într-un număr mai mare, astfel încât nemulțumirile să fie transmise cu mai multă forță.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.