Din ceea ce aş putea numi «noianul amintirilor», ani la rând, ziua de 15 septembrie era însemnată în calendar ca fiind ziua începutului unui nou an şcolar, însă, de când cu reformiştii care coordonează sistemul educaţional, se pare că lucrurile s-au ameţit şi bucuria celor mici nu mai este legată de întâlnirea cu colegii şi cu dascălii lor, mai ales dacă pornim de la premisa că o şcoală se consolidează și se impune cu competență, efort și viziune. În clipa de faţă, mulţi oameni sunt alarmaţi de urmările stării de criză socială, când o şcoală de top devine tabloul scenelor de violenţă juvenilă, mai ales că declinul şcolilor din țară este frecvent pus de către unii concetățeni pe seama scăderii efectivului de elevi şi a proliferării învățământului privat. Desigur, nimeni nu a spus vreodată că trebuie scăzută exigența la examene, dar, scăderea s-a petrecut pe parcurs, pe fondul erorilor ministeriale și al mentalității «ajunsului la bani iute, cu orice mijloc», fără să se înţeleagă, cum ar putea să înveţe tinerii, când văd cum, pe căi oculte, nulități profesionale și civice ajung orice, inclusiv demnitari! Demotivarea pregătirii şcolare din ultimii ani este acută şi în loc să conștientizeze situația, coordonatorii funcţionării unităţilor şcolare se afundă în erori. Trec peste faptul că în şcoli cu prestigiu nu există avansare, nici deosebire între «de-ai noștri» sau aranjare a cuiva, ci doar competiție pentru a-l selecta pe cel mai potrivit! Se observă destul de ușor că, prin «planificare programată», ajung pe posturi dascăli șterși, care nu periclitează ierarhii, și rar persoane capabile să inoveze metodologia didactică! De aceea, ca efect imediat, mult discutata întoarcere în țară a celor cu studii performante în străinătate a rămas blocată, cauza fiind o «feudalizare» datorată legislației actuale, mai ales că mulți șefi actuali nu aduc performeri în catedre, ca să nu fie concurați la alegeri! În multe privinţe, putem vorbi, desigur, şi de factori contextuali ai declinului sistemului educaţional, mai ales că se înțelege tot mai greu că organizarea învățământului cere cultură instituțională, deci, mai mult decât experiența școlară pe care o avem fiecare.
Diviziunea oficializată a specializărilor mai poate servi doar didactic!
Iată, ca un exemplu edificator, în vremea mandatului domnului Andrei Marga, în vederea Reformei comprehensive a educației, din 1997-2000, a fost realizată formarea prealabilă a peste 3000 de «reformatori», pe un proiect de reformă viabil, cu plasarea la conducerea reformei a celor mai buni specialişti, iar dezbaterea publică a fost la obiect. De aceea, educația din România a fost adusă în anii 1997-2000 la nivelul reformelor din Polonia, Ungaria, Austria și al altor țări, iar, acest lucru îl confirmă evaluările internaționale. Ca urmare, miniștrii educației din Europa se reuneau, în semn de prețuire, la București (1999), iar rectorii europeni, la Cluj-Napoca (2003). Totodată, ministrul român era desemnat vicepreședinte al Conferinței Mondiale UNESCO asupra educației, de la Paris (1998), și deschidea, împreună cu cel al Braziliei, Conferința Băncii Mondiale, de la Washington DC (1999). De altfel, «Educația și formarea profesională» a reprezentat primul capitol încheiat de România în negocierile de aderare la Uniunea Europeană (2000), iar exponenții României aveau un cuvânt apreciat şi respectat în evoluția educației din Europa. Dacă ne referim la conţinutul actului predării de noi cunoştinţe, având experienţa cadrului didactic recunoscut, pot afirma că prima schimbare a fost trecerea de la formalizarea de enunțuri, la formalizarea de noi clase de propoziții care asigură cunoașterea. Pe fondul acesta, cred că s-a trecut mai demult de la logica judecăților sau a enunțurilor, spre abordarea logică a multor clase de propoziții: întrebări (Eugeniu Speranţia), modalități de abordare (von Wright), evaluări, imperative, comenzi, și spre preluarea de «silogisme practice» (detaliat în: Sorin Vieru, Dragan Stoianovici, ed., «Norme, valori, acțiune», Editura Politică, București, 1979), iar de atunci, formalizările logice înaintează cu încetinitorul! Consider că cea de-a doua schimbare constă în prăbușirea clasificării tradiționale a științelor, după obiect și complexitatea acestuia, pentru că e suficient să privim formarea acelor cercetători care au revoluționat științele. Se pare că la început de an şcolar, diviziunea oficializată a specializărilor mai poate servi doar didactic, în anii de ucenicie a unui tânăr, pentru că: matematica, biologia, neurologia, lingvistica, informatica, ingineriile, în științele tari, și economia, sociologia, dreptul, psihologia, antropologia, își dau mâna dar, nu se pot înţelege reciproc! Prin urmare, o pregătire strict disciplinară este caducă, iar clasificarea moștenită din trecut a științelor este infirmată de realitate.
O schimbare demnă de luat în seamă de către factorii de decizie!
În perspectivă, după depăşirea actualei stări de criză, sistemul educaţional din ţara noastră are nevoie de noi specialişti competitivi care trebuie pregătiți pe probleme de rezolvat, nu pe delimitări disciplinare, inevitabil formale şi neavenite. O schimbare necesară se impune prin faptul că nu mai este posibilă înțelegerea cunoașterii în nici o știință fără restabilirea metodologiei ca punct de plecare a acesteia, avându-se în atenţie controversa tradițională a disponibilităţilor cunoașterii și a disciplinelor care este deja întrecută de discuția asupra metodelor tradiţionale în raport cu metodele noi şi creative. Pe fondul acesta, pregătirea metodologică a devenit soluţia necesară din momentul în care chiar teme de cunoaștere și evaluare sunt preluate de către computer! O schimbare demnă de luat în seamă de către factorii de decizie constă în aceea că științele sunt astăzi înțelese în lumina previziunilor fiecăreia, din moment ce filosofiile, după ce li se aplică deconstrucția, adică, după stabilirea condițiilor genezei lor, tind să devină mai pragmatice şi mai legate de utilităţile practice! Știm astăzi, mai mult ca oricând, modul în care trebuie abordate metodologiile tehnologiei digitale, iar, prezența disciplinei I.A.C. (Instruire Asistată de Computer) în pachetul disciplinelor de pregătire psihopedagogică fundamentală, ca modalitate de certificare a competenței pentru cariera didactică este firească și necesară în condițiile evoluției tehnologice care ar trebui să aducă beneficiile dezvoltării activităţii educaţionale desfășurată la toate nivelele instrucției școlare. Dacă necesitatea și beneficiile disciplinei I.A.C. sunt mai relevante, o posibilă disfuncționalitate, ar putea fi generată de lipsa unei abordări unitare a conținuturilor și competențelor urmărite în predarea disciplinelor şcolare! În concluzie, începutul noului an şcolar, cu toate sincopele sociale şi financiare cunoscute, ne poate spune câte ceva despre condiționările sub care stă până și cunoașterea cea mai riguros obținută, care este cea a științelor economice. De la sesizarea faptului că în cunoaștere se începe cu întrebarea ce precedă stabilirea stărilor de fapt (Hegel), continuând cu observarea dependenței cunoașterii de caracteristici umane (Feurbach), de implicarea ideologiilor (Marx), sau de proiecte culturale (Nietzsche), de «comunitatea investigatorilor» (Peirce), de «intenționalitatea subiectului» (Brentano, Husserl), de «actele de vorbire» (Austin) și «jocurile de limbaj» (Wittgenstein), de premisele existențiale (Heidegger), de «interese de cunoaștere» (Apel, Habermas), de raporturi de «putere» (Foucault), și culminând cu constatarea că semnificația propozițiilor se stabilește holistic, la nivelul ansamblului lor (Quine, Davidson), s-au acumulat cunoștințe cu privire la previzibilul nearticulat al oricărei cunoașteri, deoarece conştiinţa omului este antidotul dogmatizării, şi azi nu se mai poate asimila nici o cunoștință fără a lua în seamă sfera acțiunilor și reflecția din spatele ei, când validitatea cunoașterii presupune lămurirea genezei metodologiei didactice. Mai mult, situația particulară a necesității școlii online impune o restructurare fundamentală a modului în care este abordată predarea noilor cunoştinţe, mai ales că situația limită a necesității predării online, odată încheiată, nu implică renunțarea la modalitățile abordate în această perioadă, experienţa acumulată fiind extrem de valoroasă!
Profesor Vasile GOGONEA
