Serviciul Public de Gospodărire a Apei Plopșoru anunță măsuri drastice pentru recuperarea datoriilor acumulate de unii abonați. Începând din această lună, furnizarea apei potabile va fi sistată pentru consumatorii care înregistrează restanțe mai mari de 30 de zile de la data scadenței.
Decizia a fost luată ca urmare a dificultăților financiare tot mai mari cu care se confruntă serviciul, generate de neplata facturilor de către o parte a populației. Potrivit reprezentanților instituției, plata la timp a serviciilor este esențială pentru menținerea continuității furnizării apei potabile în comună.
Șeful Serviciului Public de Gospodărire a Apei Plopșoru, Ionuț Costoiu, a explicat că situația actuală este mult mai gravă decât în perioadele anterioare. „Au mai fost întârzieri și până acum, dar nu atât de mari. Deja vorbim despre trei-patru facturi neplătite. Sunt familii care au restanțe de 800 de lei, 1.000 sau chiar 1.200 de lei”, a declarat acesta, pentru ,,Gorjeanul”.
Problemele sunt accentuate și de faptul că, în luna ianuarie, serviciul nu a încasat niciun leu din plata facturilor. „Noi avem contract pentru furnizarea apei cu Compania de Apă Oltenia. Suntem un serviciu aflat în subordinea Consiliului Local, cu șase angajați, iar în acest moment nu ne-am luat nici salariile. Există riscul să ne fie blocate conturile”, a mai precizat Costoiu.
Conducerea serviciului atrage atenția că, în prezent, există facturi neachitate de până la 90 de zile, ceea ce pune în pericol funcționarea întregului sistem de alimentare cu apă.
Reprezentanții Serviciului Public de Gospodărire a Apei Plopșoru îi îndeamnă pe abonați să își verifice situația plăților și să achite debitele restante pentru a evita sistarea furnizării apei. Măsura este considerată una necesară pentru a preveni blocajele financiare și pentru a asigura funcționarea normală a serviciului în beneficiul tuturor utilizatorilor.
Izabella Molnar







































