Un bărbat de 40 de ani, din comuna Bâlteni, s-a ales cu dosar penal marți seara, după ce, în jurul orei 19.00, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, aflându-se în stare avansată de ebrietate. Etilotestul a indicat 1,24 mg/litru alcool pur în aer expirat.
,,La data de 12 august 2025, polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au identificat în flagrant un bărbat de 40 de ani, din comuna Bâlteni, sat Vlăduleni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Moi, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentraţie de 1,24mg/litru alcool pur în aer expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Rovinari unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În primele șase luni, ale acestui an, au fost întocmite peste 50 de dosare penale pentru conducerea unui vehicul, de către o persoană care prezintă o concentrație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la momentul efectuării testelor biologice.
În total au fost reținute aproape 200 de permise pentru contravenții la alcool. Recordul nedorit a fost atins de un bărbat de 42 de ani, din Turceni, care a fost prins, în luna iunie, la volanul unei maşini, cu o alcoolemie de 1,99 mg/l în aerul expirat.
Aceasta a fost cea mai mare alcoolemie depistată la conducătorii auto, în acest an, în judeţul Gorj. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
L.F.







































