Șofer de BMW, prins cu permis fals, condamnat cu executare

2670

Un bărbat din Rovinari a fost condamnat, în primă instanță, la un an și șase luni de închisoare cu executare și la plata unei amenzi penale de 4.050 de lei, pentru că s-a urcat băut la volan și le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals.

Bărbatul a fost condamnat pentru trei infracțiuni, și anume conducere fără permis, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și uz de fals.
Rovinăreanul și-a recunoscut fapta, declarând că s-a urcat băut la volan, pentru că a aflat că soacra sa e pe moarte.
„În fapt, la data de 20.05.2021, în jurul orei 00:40, inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN 66 Izvoarele, autoturismul marca BMW fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule și, fiind oprit de către lucrătorii de poliţie, din cadrul Postului de Poliţie Plopșoru, la solicitarea expresă a acestora, a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezentat pentru control permisul de conducere seria (…) care nu era autentic, fiind fals”, se arată în rechizitoriu.
Bărbatul fusese testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de 0,94 mg/l vapori de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Turceni, unde a refuzat să îi fie recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La audieri, bărbatul a recunoscut că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi, însă nu a susţinut examenul. Avea permis din 2015, pe care l-a obținut contra cost, în timp ce se afla la muncă în străinătate.

„Grad ridicat de pericol social”
Gorjeanul a mai fost condamnat în trecut pentru infracțiuni la regimul rutier. „În concluzie, instanța apreciază că inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere perseverența infracțională a acestuia privind infracțiuni la regimul circulației, astfel că va aplica inculpatului pedeapsa cu închisoarea în regim de detenție pentru săvarșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice şi pedeapsa amenzii penale pentru săvărşirea infracţiunii de uz de fals, apreciind că prin executarea pedepsei cu închisoarea va fi atins scopul preventiv-educativ, dar și cel coercitiv al pedepsei”, a motivat Judecătoria Târgu-Jiu.
Prin urmare, rovinăreanul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, în regim de detenție, și la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.050 de lei.
Sentința pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.