Șofer din Constanța, prins băut la volan în Gorj

98

Un bărbat de 45 de ani, din municipiul Constanța, este cercetat de polițiștii gorjeni, după ce a condus un autoturism pe strada Merilor, din Târgu-Jiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, mașina era neînmatriculată.

„La data 9 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Biroul Rutier, s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Constanța, ar fi condus un autoturism neînmatriculat pe strada Merilor, din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.