4.4 C
Târgu Jiu
joi, 26 februarie 2026

Șofer dus la spital, după ce a refuzat testarea cu etilotestul

2

Un bărbat de 35 de ani, din Tismana, este cercetat de polițiști, după ce a condus un autoturism, aflându-se în stare avansată de ebrietate. Acesta a refuzat să fie testat cu etilotestul, fiind condus la spital. ,,Polițiști din cadrul Poliței Municipiului Târgu-Jiu – Biroul Rutier, s-au sesizat cu privire la faptul că, în noaptea de 23-24 februarie, ora 03.00, un bărbat de 35 de ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgu-Jiu, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la interval de o oră, stabilindu-se o concentrație de 1,32%, respectiv 1,12% alcool pur în sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.