13.2 C
Târgu Jiu
vineri, 3 aprilie 2026

Solidaritate de Paște: polițiștii gorjeni au donat jucării pentru cei mici

40

Gest emoționant din partea polițiștilor gorjeni, care vineri, 3 aprilie, s-au alăturat campaniei umanitare „Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet”, derulată anual de cotidianul „Gorjeanul”, în preajma Sărbătorilor Pascale.

Acțiunea are ca scop sprijinirea copiilor din familii defavorizate, prin colectarea de jucării și oferirea acestora, alături de cozonaci, în mai multe localități din județ, pentru a aduce un strop de bucurie în casele celor mai nevoiași.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au răspuns cu entuziasm inițiativei, reușind să strângă numeroase jucării, donate chiar de copiii polițiștilor.

Toate acestea au fost predate la Centrul de Publicitate „Gorjeanul” și vor ajunge, în zilele următoare, la micuții care au cea mai mare nevoie de ele.

„Am reușit să strângem numeroase jucării, oferite cu drag de copiii polițiștilor gorjeni, cu gândul de a aduce zâmbete și momente de bucurie celor care au cea mai mare nevoie”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Campania de colectare a jucăriilor s-a încheiat, însă, în aceste zile, caravana „Gorjeanul” urmează să ajungă și în alte comunități vulnerabile, unde vor împărți daruri și vor aduce speranță în sufletele celor mici, chiar înainte de Paște. Deja au fost vizitați zeci de copii din localitățile Schela, Bâlteni și Negomir.

La finalul campaniei, echipa cotidianului nostru transmite mulțumiri sincere reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, dar și copiilor acestora, pentru implicarea și generozitatea de care au dat dovadă. Prin gestul lor, cu siguranța reușesc să ofere zâmbete sincere și momente de neuitat copiilor din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.