Spitalele vor fi reclasificate în trei categorii

215

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că până la sfârșitul acestui an spitalele ar putea fi reclasificate în trei categorii, precizând că acest proces nu implică închiderea lor.
„Reclasificarea sau reorganizarea spitalelor nu înseamnă închiderea lor, ci doar schimbarea nivelului în care sunt încadrate: spitale de categoria I, a II-a și a III-a. În prezent, există cinci categorii”, a explicat Rogobete, după ce a participat la Forumul Inovației în Sănătate, organizat de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente.
Ministrul a reamintit că, în urmă cu trei săptămâni, a fost demarată procedura de reorganizare și reclasificare a unităților sanitare. „A apărut în Monitorul Oficial o nouă categorie – spitalele strategice. Se face evaluarea tuturor unităților sanitare, iar cele care îndeplinesc criteriile vor fi incluse în această categorie. Este aberant ca în 2025 spitalele să fie organizate încă după model sovietic, doar în funcție de numărul de paturi, fără a lua în considerare numărul pacienților, complexitatea cazurilor și manevrele medicale efectuate”, a precizat Rogobete.
Spitalele din Gorj vor trebui să-și analizeze activitatea și să decidă ce secții vor fi păstrate, redimensionate sau reorganizate.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a propus Consiliului Medical mai multe măsuri de reorganizare a unității, însă doar trei dintre acestea au primit aviz. Prima este înființarea Unității de Dializă, care va include stația de hemodializă și compartimentul de Nefrologie, cu un număr mai mare de paturi, în locația Progresului, la parter.
A doua măsură vizează secția de Endocrinologie, care va fi redenumită „Secție Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice” și va include un compartiment de Endocrinologie. A treia măsură este crearea unui compartiment de paliație în cadrul Secției de Oncologie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.