Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Adrian Pintea, a anunțat sâmbătă, în cadrul evenimentului Parada Taurilor 2025 desfășurat la Sângeorgiu de Mureș, că toate formele de sprijin oferite fermierilor în acest an vor continua și în 2026, iar în plus ar putea fi introduse și noi măsuri de susținere.
„În ceea ce priveşte toate măsurile pe care noi le auzim, măsuri de austeritate, în ceea ce priveşte strict sprijinirea fermierilor, asta pot să-i asigur că tot ceea ce înseamnă formele de sprijin pe care Ministerul Agriculturii le-a acordat în anul 2025, acestea se vor derula toate şi în anul 2026, lucru cel mai important, fiindcă au fost tot felul de discuţii. Partea cea mai importantă este atunci când ai banii şi iată că vine 16 octombrie, dată la care vor începe plăţile aferente anului 2025. Pentru cererile depuse, peste 700.000 de beneficiari îşi aşteaptă plata. La ultima rectificare de buget, Ministerul Agriculturii a primit banii necesari, astfel că, începând cu 16 octombrie, avem pregătit peste 1 miliard de euro pe care vrem să-i acordăm fermierilor noştri ca şi formă de sprijin pentru cererile anului 2025, iar pentru 2026, repet, toate formele de sprijin şi, de ce nu, şi altele noi”, a precizat Adrian Pintea.
Oficialul a menționat, de asemenea, că până la finalul lunii noiembrie se va încheia exercițiul financiar 2014–2020, iar fondurile rămase – de ordinul zecilor de milioane de euro – ar putea fi redirecționate către alte forme de sprijin necesare în 2026. „Pe care putem să îi punem pe alte forme de sprijin, alte necesităţi care vor veni în anul 2026”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește viitorul agriculturii, Adrian Pintea a subliniat importanța formelor asociative, considerând că acestea sunt esențiale pentru performanță și eficiență în sectorul agricol.
„Categoric şi asocierea, nu numai în ramura zootehniei, ci şi în agricultură este un lucru foarte important, pentru că vedem asta. Este şi problema noastră fiindcă cred avem cei mai mulţi fermieri din Uniunea Europeană. APIA, care are cea mai mare bază e date, a început cu 1.000.000 de fermieri, iată că astăzi sunt undeva vreo 700.000, au mai fost tot felul de forme de sprijin care să-i aducă cumva, să-i unească, dar perioada de comunism i-a făcut sceptici. De ce să nu recunoaştem că au fost şi foarte multe asocieri în care oamenii nu şi-au primit arenda, neseriozitate, dar încet-încet s-au pus la punct. Iată că astăzi avem asociaţii puternice, atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul zootehnic şi, da, asocierea este de viitor şi pentru a obţine performanţă, dar şi pentru avea un câştig, că până la urmă de aceea lucrează”, a conchis Pintea.









































