Ștafeta albastră a veteranilor Invictus a ajuns luni după-amiază la Târgu Jiu, orașul Ecaterinei Teodoroiu și al eroilor omagiați de Constantin Brâncuși, iar ieri a părăsit județul nostru. Voluntarii au pornit luni de dimineață din Drobeta Turnu Severin, iar ieri au traversat Carpații prin Pasul Vulcan. Pe traseu, în țară, mai sunt ștafeta galbenă și cea roșie, toate trei urmând să ajungă la Carei pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române.
În ultimii ani a devenit o tradiție ca ștafeta albastră să ajungă și în Gorj, dar asta prin implicarea voluntarilor din alte județe. La Târgu Jiu au venit voluntari din Caraș Severin, la Poarta Sărutului fiind așteptați de voluntari gorjeni care i-au însoțit pe aceștia până la Coloana Infinitului, iar câțiva au mers și ieri până în Pasul Vulcan.
Voluntarii care au alergat cei peste 80 de km dintre Drobeta Turnu Severin și Târgu Jiu au pornit în cursă în zorii zilei de la piciorul Podului lui Apolodor pentru ca după amiază să ajungă la Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. „Alături de echipa mea am plecat azi dimineață la ora 6.30 din Severin. Permiteți alături de jandarmi să vă predau ștafeta Albastră Invictus pe care am dus-o cu onoare și mândrie, vă raportez misiune îndeplinită”, a spus Petrișor Rada, liderul voluntarilor care au adus ștafeta la Târgu Jiu, profesor de matematică în Caraș Severin.
La Târgu Jiu întreaga ceremonie a avut loc pe Calea Eroilor, întreg ansamblul fiind gândit de Constantin Brâncuși în memoria eroilor din primul război mondial. Astfel, locul a devenit perfect pentru astfel de ceremonii. „Suntem pe Calea Eroilor, după cum știm foarte bine Calea Eroilor e gândită, concepută și construită de marele Brâncuși, căruia la fel trebuie să îi aducem și să îi purtăm respect pentru ce a făcut”, a menționat Daniel Zidaru, un voluntar din Pitești, cel care a dus și anul acesta ștafeta până la Hunedoara.
La ceremonia de primire a ștafetei a participat și locotenent colonel Raluca Popescu – comandantul Batalionului 24 Infanterie Târgu Jiu. „Am avut azi ocazia de a onora preluarea ștafetei Invictus pe traseul albastru. Am preluat-o de la colegi și am înmânat-o următoarei echipe. Am avut și militari care au alergat pe traseu de la Masa Tăcerii la Coloana Infinitului. De asemenea, vom onora memoria veteranilor și eroilor noștri alergând mâine cu colegii pe traseul albastru până la Pasul Vulcan”, a transmis Popescu. Pentru cei care au alergat de la Drobeta Turnu Severin la Târgu Jiu distanța de 80 de km nu a fost o problemă. La sosirea în municipiu aceștia păreau în formă maximă, fiind bucuroși că și-au atins obiectivul. „Toți suntem voluntari și ne bucurăm că putem să facem ceva pentru cei din teatrele de operațiuni, cei care și-au dat viața și vrem să fim un exemplu pentru tinerii din ziua de azi, tinerii vor face tot timpul ceea ce văd la adulți”, a mai spus Petrișor Rada, profesorul de matematică din fruntea delegației de sportivi. Alături i-a fost și un jandarm. „De cinci ani particip la această ștafetă cu mândrie, bucurie și dragoste față de patrie. Nimic nu este greu, nimic nu este imposibil, cu dăruire și voință vom reuși”, a spus acesta.
Toți participanții care poartă ștafetele de culoare roșie, galbenă și albastră pe diferite trasee din țară sunt voluntari care doresc să își exprime astfel recunoștința față de cei care s-au jertfit în teatrele de operațiuni.
Alături, la Târgu Jiu, le-a fost și subprefectul Iani Gârbaciu, care s-a asigurat, la fel ca și în anii trecuți, că ștafeta veteranilor va traversa cu bine Gorjul. „Nu e neapărat emoție, ci mai degrabă bucurie. Comunitatea noastră s-a adunat pentru cinstirea eroilor neamului nostru și cum se putea întâmpla altfel dacă suntem în Târgu Jiu, orașul în care titanul sculpturii mondiale ne-a lăsat moștenire un ansamblu monumental dedicat eroilor noștri. Mă bucur că am fost în număr atât de mare, că am primit ștafeta veteranilor Invictus, ștafeta albastră. Sperăm să fie în continuare o vreme bună, care să îi ajute pe voluntarii care vor duce ștafeta spre Hunedoara prin pasul Vulcan. Mă bucur că au fost foarte mulți oameni prezenți aici, reprezentanți ai instituțiilor din județ, cu toții dorind să cinstească astfel memoria eroilor noștri”, a menționat subprefectul.
Gelu Ionescu







































