Studenţii de la Educaţie Fizică şi Kinetoterapie ai UCB, în practică la ştrand

491

În această perioadă, studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie, anul I, desfăşoară stagiul de practică. Ca şi anul trecut, locaţia aleasă pentru acest stagiu este un complex acvatic din Arcani. În ultima zi de practică, în aceeaşi locaţie, se desfăşoară Cupa UCB la nataţie, activitate care se adresează tuturor studenţilor universităţii.

Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu sunt în plină perioadă de practică. Stagiul de practică este efectuat în diferite locaţii, în funcţie de facultăţile la care sunt înscrişi tinerii. Cei mai fericiţi, probabil, sunt tinerii de la Facultatea de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie, stagiul lor de practică desfăşurându-se într-o locaţie deosebită. În perioada 10-14 iunie 2013, se desfăşoară practica de discipline sportive de apă şi hidrokinetoterapie în cadrul Complexului Aprilia Park, Arcani, la care participă studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie, anul I, programele de studii Educaţie Fizică şi Sportivă şi Kinetoterapie şi Motricitate Specială.

Condiţiile meteo nu influenţează practica studenţilor
Deşi judeţul nostru se află sub avertizare cod galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului, practica studenţilor de la UCB nu va fi influenţată. „Studenţii vor efectua practica fără nicio modificare a programului stabilit. Dacă vremea va fi foarte urâtă ei se vor iniţia în mecanismul de bază al deprinderilor motrice. Profesorii care îi însoţesc şi care coordonează activităţile cuprinse în programul stagiului de practică sunt pregătiţi să gestioneze astfel de situaţii”, a confirmat Delia Monica Bîcă, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie.
Studenţii se bucură din plin de timpul petrecut la ştrand, încercând să îmbine utilul cu plăcutul. Ei acordă atenţie programului de practică, dar savurează şi plăcerea unor binevenite băi în apa cristalină a bazinului de înot.

Cupa UCB la nataţie
În ultima zi a stagiului de practică al studenţilor de la Educaţie Fizică şi Sportivă şi Kinetoterapie şi Motricitate Specială se va organiza o competiţie sportivă destinată tuturor cursanţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Astfel, în data de 14 iunie 2013, Facultatea de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie organizează Cupa UCB la nataţie în cadrul complexului acvatic de la Arcani. Sunt aşteptaţi la eveniment toţi studenţii universităţii, care doresc să demonstreze cât de buni înotători sunt.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.