O serie de documente privitoare la praznicele mariologice se revarsă ca o cunună de lumină a legăturii dinre om şi Dumnezeu, cu precizarea că aspectele teologice ale adormirii şi ale înălţării la cer a Maicii Domnului exprimă toată istoria Biserici de până acum, în preocuparea ei de a-L vedea pe Dumnezeu, Care ne spune că înălţarea la cer înseamnă manifestarea credinței care transcende nivelului cunoaşterii senzoriale, pentru a se legitima evidența spirituală a Ierusalimului ceresc! Acest lucru înseamnă că un asemenea demers presupune un efort și o luptă ascetică pentru eliminarea de sine a rădăcinilor întâmplării, pentru a revela bucuria de nespus a tainei cea din veci nepătrunsă a învierii şi a înălţării la cer, care începe într-un timp fără de timp și se sfârșește în eternitate. Ca urmare, adormirea Maicii Domnului este punctul de referinţă al vocațiilor naturii umane, pentru că în ea, iubirea de Mirele ceresc a rodit nu doar în plan spiritual, dar, mai ales în plan ipostatic, prin Fiul Lui Dumnezeu! Referindu-ne la Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, înălţarea se impune ca o virtute mai presus de fire în care veșnicia lui Dumnezeu se transmite prin har oamenilor care vor să persevereze în iubirea Lui și să-și îndrepte viaţa spre priveghere pentru înviere. Credinţa noastră ortodoxă pliată pe menţinerea tradiţiei, consideră că Maica Domnului, după sfânta sa adormire, în cea de-a treia zi a înviat şi a fost înălţată cu trupul său la ceruri, la fel ca Iisus Hristos! În mod indiscutabil, Maica Domnului este icoana Bisericii lui Hristos, pentru că în ea, vocația umanității de a naște spiritual pe Dumnezeu se împlinește în perspectiva unică și ipostatică a Întrupării, Fecioara Maria fiind întruchiparea oricărui iubitor de Dumnezeu care devine Templu spiritual al prezenței Lui în această lume!
Adormirea se revelează ca o transfigurare a înălţării la cer şi devine metafora veșniciei care rămâne aceeaşi în postura curăţiei sufleteşti şi trupeşti!
Maica Domnului se află în fruntea tuturor sfinţilor, fiind preaslăvită de întreaga Biserică, iar, pentru a înţelege profunzimea infinită a teologiei mariologice în creştinism, cu deosebire în Ortodoxie, cu scopul de a surprinde cu adevărat profunzimea doxologică a cinstirii Maicii Domnului în sânul poporului român dreptcredicios, trebuie să pătrundem în Taina Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioară, care este chiar arhetipul veșnciei, ca o Naștere minunată a Lui Dumnezeu în eternitate! Ca urmare, Născătoarea de Dumnezeu este fiinţa preacurată care primește prezența lui Dumnezeu în pântecele său, pentru a se defini peste limitele firii omeneşti, sintetizând, totodată, valorile ireductibile ale adormirii şi ale înălţării la cer, făcând din ea însăşi fiinţa eshatologică ce împlinește darul Lui Dumnezeu, pentru a se uni cu El după har! În portretul angelic al Maicii Domnului, putem vorbi şi despre o cosubstanţialitate a fecundităţii feminine fireşti cu fecioria cea mai presus de fire, iar, dacă fertilitatea maternă poate fi considerată o metaforă abstractă a temporalității, însemnând firescul plin de normalitate către care se îndreaptă organismul uman femeiesc în demnitatea sa de a da viaţă, prin Maica vieţii, în schimb, adormirea se revelează ca o transfigurare a înălţării fireşti la cer şi devine metafora veșniciei care rămâne aceeaşi în postura ingenuă a curăţiei sufleteşti şi trupeşti! Iar, dacă viaţa pământească schimbă trupul și-l supune legilor îmbătrânirii, iar învierea transformă energiile procreaţiei într-o reînnoire spirituală permanentă, în schimb, adormirea Maicii Domnului cuprinde și transcende timpul fără de timp și eternitatea fără temporalitate, pentru că Fecioara Maria primește în sine pe Dumnezeu Cel feciorelnic în pântecele fecioresc, arătând că Dumnezeu Se poate naște ca un Om din Fecioară, fără a fi vorba despre comuniunea firească în care maternitatea este virtutea iubirii responsabile care folosește mijloacele adecvate pentru a atinge vocația împreună creatoare cu Dumnezeu! În Fiinţa Maicii Domnului se regăseşte toată iubirea ei pentru firescul născător al umanității, iar, manifestarea ca mamă pentru a dărui viață și a menține viața prin jertfă continuă, reprezintă substratul spuselor îngerului Gavriil: ,,Taină minunată și neobișnuită văd, cer fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Hristos Dumnezeu, pe care lăudându-L, Îl slăvim”, când sufletul mângâiat de iubire al mamei jertfește întreaga lume pe altarul iubirii fiului ei, când orice valoare a acestei lumi pământeşti se diluează înaintea izvorului de jertfă care inundă inima ei, când acelaşi înger îi spune că: „Rai de taină ești Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, întru Care pomul Crucii cel de viață purtător pe pământ s-a sădit! Pentru aceasta, acum înălțat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim”! Astfel, în adâncul teologic al hermeneuticii patristice închinate Maicii Domnului se cuprinde dimensiunea ei tipologică de Mamă a tuturor celor vii, prin aceea că este Mama Mântuitorului Hristos, Cel Care asumă în Sine întreaga umanitate!
„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit de Dumnezeu
Născătoare, mutatu-te-ai la viață, ceea ce ești Maica vieții…”!
Taina adormirii şi a înălţării la cer a Maicii Domnului reprezintă o expresie arhetipală a Născătoarei de Dumnezeu, cu implicare eshatologică, ea fiind rodirea în umanitate a lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, pentru că în ultimă instanţă, Fecioara Maria este persoana cea mai curată și neprihănită din neamul omenesc, alegerea cea de taină pentru Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul! Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca ne vorbeşte despre importanța rugăciunii la Maica Domnului, mijlocitoarea creștinilor în fața lui Dumnezeu, considerând că ea este modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfă, căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri şi să avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu! Prin asceză şi iubire, sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului-fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic, iar, dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta pământească, cea între leagăn şi mormânt, toată osteneala vieţii ar fi fără sens. Dar, viaţa noastră nu e numai atâta, pentru că Taina adormirii şi a înălţării la cer a Maicii Domnului ne dovedeşte că învierea ei este prevăzută de Dumnezeire îndată după căderea omului, cu atât mai mult cu cât pomenirea ei, pune din plin problema refacerii omului, a spus de multe ori Sfântul Arsenie Boca. În concluzie, Maica Domnului este dovada supremă a desăvârşirii spirituale a legilor firii create, dar și persoana în care, în mod profetic și tipologic, eshatonul sau învăţătura despre realităţile ultime ale fiinţării se exprimă astfel: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viață, ceea ce ești Maica vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”! Aşadar, Icoana Maicii Domnului de adormire a trupului în Dumnezeu devine poartă a vieții veșnice împreună cu Hristosul Care a biruit moartea pentru veşnicie! Mutarea Maicii Domnului «de la adormire la înălţare, şi, deci, la viață veşnică, prin înălţarea de la pământ la cer» este întorcerea firească la Fiul ei pe care L-a iubit cu iubire veșnică, Biserica numind-o pentru totdeauna ca fiind «Maica vieții și raza zilei celei de Taină»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
