Tânăr din Târgu Jiu, condamnat la închisoare după ce a incendiat casa bunicii

183

Un tânăr de 24 de ani din Târgu Jiu a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce în luna martie a acestui an a incendiat locuința propriei bunici, o femeie în vârstă de 80 de ani.

Incidentul a avut loc în zona Microcolonie din municipiul Târgu Jiu, în noaptea de 5 spre 6 martie 2025, și a provocat pagube importante. Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în data de 7 iulie 2025, inculpatul R.P., recidivist, a fost găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Instanța a dispus o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare în regim de detenție, menținând totodată măsura arestului preventiv luată imediat după incidentul din luna martie.
Magistrații au dispus deducerea perioadei petrecute în arest preventiv din durata pedepsei și au respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată, bunica inculpatului, considerând-o neîntemeiată. De asemenea, R.P. a fost obligat la plata a 900 de lei cheltuieli judiciare către stat. Sentința împotriva tânărului care avea deja antecedente penale nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
În urma comunicatului emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj imediat după producerea faptei, reiese că incendiul a fost provocat deliberat de tânăr, folosind o substanță inflamabilă pe care o avea într-un recipient din plastic. Focul a distrus complet dormitorul bătrânei și a afectat parțial acoperișul casei. După comiterea faptei, autorul a fost identificat de polițiști într-un taxi, în zona unei benzinării din municipiu. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj, iar ulterior a primit măsura arestului preventiv. Ancheta a fost derulată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu.
Motivele exacte ale gestului extrem nu au fost făcute publice, însă vecinii au relatat în perioada imediat următoare incidentului că între cei doi existau tensiuni, în special legate de comportamentul tânărului, care ar fi avut antecedente problematice.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.