Un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal, în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, deși nu are permis de conducere.
,,La data de 22 februarie 2026, în jurul orei 03.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au depistat în trafic un bărbat de 20 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Minerilor din localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat de un bărbat de 18 ani, din Târgu-Jiu, deși acesta cunoștea faptul că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și încredințarea vehiculului spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis.
L.F.







































