Tânărul din Timiș, acuzat de înșelăciune, pus sub control judiciar

168

Tânărul de 20 de ani, din județul Timiș, reținut marți de polițiștii gorjeni, sub acuzația de înșelăciune cu prejudiciu de 48.000 de lei, a fost eliberat. Acesta a fost pus sub control judiciar, miercuri ,,Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, au precizat reprezentanții Poliției Gorj. Fapta ar fi fost comisă de la distanță, prin telefon. Acesta i-ar fi promis unui târgujian că, după ce va primi banii, îi va înmulți printr-o metodă miraculoasă. ,,La data de 23 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 20 de ani, din județul Timiș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 7-10 septembrie, cel în cauză, ar fi contactat telefonic un bărbat de 36 de ani din Târgu-Jiu și, folosindu-se de diferite pretexte, i-ar fi câștigat încrederea acestuia, împrejurări în care l-a convins să-i transfere, în mai multe tranșe, în două conturi bancare, suma de 48.000 de lei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Prejudiciul nu a fost recuperat deocamdată.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.