România pretinde că protejează persoanele cu handicap. Legea garantează drepturi, sprijin financiar, asistență și… demnitate. Dar, dincolo de hârțogărie, dincolo de paragrafe și legislație, realitatea e cumplită, iar dramele celor care sunt prea bolnavi să ridice un deget, dar destul de ,,apți”, spune sistemul, ca să muncească, sunt terifiante. Cazul tragic al unei femei de 63 de ani din Tg-Jiu scoate la lumină fisurile grave ale unui sistem care, în loc să protejeze, umilește. Imobilizată la pat, învinsă de o serie de afecțiuni grave, inclusiv cancer, atrofie cerebrală, embolii, tromboze și depresie severă, această femeie a fost considerată, de către autorități, capabilă să muncească și să se întrețină, așa că i-au respins cererea de acordare, în continuare, a indemnizației de handicap, după o evaluare superficială a aceleiași comisii care i-o acordase, în urmă cu un an.
De la protecție legislativă…
Legea prevede că orice persoană cu dizabilități poate solicita evaluarea gradului de handicap, un pas esențial pentru obținerea drepturilor. Comisia de evaluare, structură aflată sub umbrela DGASPC, are obligația de a analiza dosarul și de a stabili gradul de handicap. În teorie, este o procedură oarecum simplă, menită să protejeze persoanele vulnerabile, însă în practică, poate deveni un labirint birocratic, în care acestea sunt împinse la marginea societății.
În octombrie 2022, Rodica Pobirci, aflată deja în suferință fizică și psihică, a cerut ajutor. După internări și tratamente oncologice agresive, Casa Județeană de Pensii Gorj i-a acordat o pensie de invaliditate de 792 de lei. Ulterior, au fost demarate procedurile pentru indemnizația de handicap. Părea începutul unei minime recunoașteri a suferinței, dacă se poate spune așa, sau pur și simplu de un drept prevăzut de lege.
… la neglijare sistemică. Sau cum ignoră statul bolile evidente
În octombrie 2023, lucrurile iau o turnură absurdă. Medicul Alin Enache, de la Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă din cadrul CJP Gorj, în ciuda unui dosar medical stufos, a ,,ales” să vadă doar un diagnostic: tulburare depresivă recurentă. Atrofia cerebrală, afecțiunea oncologică, adică tumori maligne ale sânului – carcinom mamar invaziv, tumoră malignă secundară și nespecificată a ganglionilor limfatici și a axilei membrului superior, embolia și tromboza altor artere, precum și un nodul pulmonar n-au contat. A fost menționată sec ,,invaliditate de grad III și diagnostic funcțional mediu”. Coincidență sau nu, același medic avea să fie reținut, trei luni mai târziu, de DGA Gorj pentru luare de mită. Deci, cine era dispus să dea șpagă, devenea bolnav în acte și, implicit, era propozabil pentru pensie pe caz de boală.
În februarie 2024, o altă comisie, cea de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Gorj a stabilit, conform aceleiași documentații, grad de handicap ,,grav cu asistent personal”. Totul era valabil până în februarie 2025.
Având în vedere aceste aspecte, pe 14 martie 2024, printr-o dispoziție a primarului Municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu, se stabilește dreptul la indemnizație lunară pentru ,,bolnav cu handicap grav”, în cuantum de 2.086 de lei, începând cu data de 1 aprilie anul trecut, până la data de 1 martie a acestui an, iar Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj acorda 662 de lei, suplimentar, o așa zisă prestație socială.
Părea că sistemul, în fine, recunoștea suferința, însă liniștea a fost temporară.
Revizuirea absurdă. Când starea neschimbată devine ,,vindecare miraculoasă”
La sfârșitul lui 2024, DGASPC Gorj anunță revizuirea certificatului.
Femeia, cu sprijinul rudelor și în ciuda nedeplasabilității, reușește să adune documente, să întocmească dosarul și să-l trimită.
Nimic nu se schimbase în starea sa, adică nici afecțiunile, nici nevoia de îngrijire permanentă.
Numai că, pe 20 februarie a.c., aceeași Comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Gorj, prezidată de medicul Mihai Cărășel Cojocariu, care acordase, cu un an în urmă, grad de handicap grav cu însoțitor, a stabilit că femeia nu mai îndeplinește prevederile legale de încadrare în grad de handicap.
Practic, în opinia comisiei, femeia s-a însănătoșit și poate munci pentru a-și asigura existența!!!
Ce s-a schimbat? Nimic în dosar. Nimic în diagnostic. Doar în… opinie.
Strigăt, fără ecou! Contestația ignorată!
Pe 26 februarie a.c., femeia trimite contestație la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Legea spune clar: documentele trebuie transmise în 3 zile, de către secretariatul comisiei județene, iar soluționarea comisiei superioare, în maximum 45 de zile lucrătoare. Au trecut peste cinci luni. Niciun răspuns. Nicio explicație.
Între timp, singurul ei copil muncește în străinătate. Pensia de invaliditate nu acopere decât parțial costurile îngrijirii, în contextul în care mama sa are o femeie care o îngrijește 24 de ore din 24 și trebuie plătită. Plus costurile pentru îngrijirea sa de zi cu zi. Statul i-a răpit nu doar demnitatea, ci și mijloacele de subzistență.
Cu siguranță că acest caz nu este singular. Tot mai mulți bolnavi cronici, cu afecțiuni grave, ajung să fie încadrați în grade inferioare de invaliditate sau, mai rău, excluși complet. Lipsa empatiei, superficialitatea evaluărilor și incoerența deciziilor creează o realitate paralelă: statul refuză să vadă ce este evident. Cât valorează suferința în ochii autorităților? E o întrebare legitimă, dar care va rămâne fără răspuns!
Însă, până la urmă, dincolo de toate acestea, este nevoie de transparență și despre responsabilitate instituțională. Și, poate, și de empatie! Pentru că, în final, suferința nu se măsoară în paragrafe legislative, ci în decență, demnitate și umanitate.
Claudiu Matei
În concluzie și medicii, comisia asta cu handicapul, sunt tot niște slugi, niște profitori, probabil si incompetenți profesional, altfel ar fi medici in adevăratul sens. Dependenți de politic și de servicii, numiti acolo de aceatia, asculta și chiar vin in întâmpinarea „recomandarilor” ! La fel ca destui procurorii, unii judecatori, samd.