Terenurile lui Matei Catrinoiu, fostul lider PNȚCD, scoase la licitație de Fisc

281

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj scoate la vânzare prin licitație publică terenurile fostului lichidator judiciar și ex-lider PNȚCD Gorj, Matei Catrinoiu, o figură controversată a scenei politice locale. Cel care, ani la rând, s-a erijat în apărător al moralității publice și justiției sociale ajunge acum în postura de debitor executat silit, cu bunurile proprii scoase la mezat chiar în satul natal, Tămășești, din comuna Bălești.

Potrivit anunțului oficial, licitația va avea loc astăzi, la ora 12:00, la sediul AJFP Gorj din Târgu Jiu, strada Siretului nr. 6. Este vorba despre a doua procedură de licitație, semn că prima încercare de valorificare nu a avut succes.
Lista bunurilor scoase la vânzare cuprinde opt terenuri agricole, toate situate în satul Tămășești, locul în care Catrinoiu s-a născut și pe care, ironic, riscă acum să-l piardă bucată cu bucată. Suprafațele și prețurile de pornire (fără TVA) sunt următoarele: 1.164 mp – preț de pornire 772 lei (CF nr. T235, P2089/100); 1.392 mp – preț de pornire 882 lei (CF nr. T235, P2087/686); 1.530 mp – preț de pornire 46.967 lei (CF nr. T16, P686); 2.016 mp – preț de pornire 1.323 lei (CF nr. T202, P1714/90); 2.244 mp – preț de pornire 1.433 lei (CF nr. T245, P2272/100); 2.600 mp – preț de pornire 79.821 lei (CF nr. T15, P657/1); 450 mp – preț de pornire 13.781 lei (CF nr. T5/11, P1459/90); 4.998 mp – preț de pornire 3.308 lei (CF nr. T139, P1233/97). Prețurile, modeste pentru terenuri situate într-o zonă agricolă apropiată de Târgu Jiu, arată dimensiunea decăderii unui personaj care, în urmă cu un deceniu, era prezent în spațiul public cu declarații sonore despre moralitate, lege și reformă.
Matei Catrinoiu, fost lichidator judiciar și președinte al PNȚCD Gorj, s-a remarcat printr-un discurs vehement la adresa clasei politice și a „abuzurilor sistemului”. În spatele aparențelor de moralist intransigent s-au strâns însă, de-a lungul anilor, mai multe dosare penale și controverse legate de activitatea sa profesională și financiară.
În prezent, Fiscul încearcă să recupereze prejudiciile prin executarea silită a bunurilor sale. Pentru a putea participa la licitație, cei interesați trebuie să depună o ofertă de cumpărare și o garanție de 10% din prețul de pornire. Participanții trebuie, de asemenea, să prezinte acte de identitate, certificate de înregistrare (pentru persoane juridice) și declarația pe proprie răspundere că nu sunt persoane interpuse cu debitorul – o precauție obligatorie în astfel de cazuri.

,,Lupul moralist” s-a dus în cap
Ironia sorții face ca fostul lider al unui partid care proclama „onoarea și cinstea în politică” să vadă acum cum statul îi scoate la vânzare pământul natal pentru recuperarea datoriilor. De la tribună, Catrinoiu pleda odinioară pentru dreptate și curățenie morală; acum, realitatea economică îl confruntă cu un verdict rece și impersonal: executare silită.
În timp ce autoritățile fiscale își urmează procedura, comunitatea din Bălești privește spectacolul unui destin care se închide cerc: de la ambițiile unui lider vocal la umilința publică a celui executat pentru datorii.
Rămâne de văzut dacă la licitația de astăzi se vor găsi cumpărători pentru terenurile din Tămășești sau dacă povestea executării lui Matei Catrinoiu va continua cu un nou episod, pe cât de previzibil, pe atât de simbolic pentru declinul unui personaj cândva activ în politica gorjeană.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.