Tineri din Constanța, acuzați de furt la Plopșoru, prinși în trafic

6

Doi minori de 16 ani, din Constanța și un tânăr de 22 de ani, din același județ, acuzați că au comis un furt în luna noiembrie, în comuna Plopșoru, au fost prinși de polițiști.

„La data de 29 decembrie, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal aflat în lucru, au identificat în trafic, pe DN 66 Capu Dealului, o autoutilitară care a fost folosită la săvârșirea unei infracțiuni de furt. În acest context, la volanul autoutilitarei a fost identificat un tânăr de 22 de ani, iar ca pasageri alți doi tineri, de 16 ani, toți din județul Constanța. Constatând că semnalmentele persoanelor sunt asemănătoare cu cele descrise de o femeie care fusese victima infracțiunii de furt, polițiștii i-au condus pe cei trei la sediul Poliției, unde unul dintre cei trei tineri a recunoscut fapta, iar persoana vătămată a fost despăgubită de acesta cu 1.700 de lei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Pe 15 noiembrie, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 78 de ani, din comuna Plopșoru, cu privire la faptul că, în jurul orei 11.00, „persoane necunoscute de sex masculin, sub pretextul de a-i vinde cereale, porumb, ar fi intrat, cu acordul ei, în curtea locuinței și ar fi păgubit-o cu suma de 1.700 lei”, plecând de la locul faptei cu o autoutilitară de culoare albă.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea tuturor măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.