0.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 14 ianuarie 2026
Cei 80 de salariaţi ai Unităţii de Execuţie Foraje Motru şi-au primit, până acum, doar 30% din salariu aferent lunii iulie, directorul Ilie Petrescu...
Şeful Direcţiei de Pază şi Protecţie al CEO, Ion Răuţ, şi-a dat, ieri, demisia din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al UEF...
Doi dintre subalternii directorului penal al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, Marian Negrescu, au fost văzuţi, ieri, în parcarea aflată lângă instituţia de...
Singurul ales al PP-DD din Consiliul Local Peştişani, Pantelimon Tivig, are şanse mari să fie reales, viner,i viceprimar al comunei. De data aceasta, Tivig...
Directorul Ansamblului Profesionist “Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, Gheorghe Porumbel, a confirmat cele publicate de Gorjeanul, ieri, la rubrica “Gura Târgului”, în legătură cu nemulţumirile...
Femeia care i-a fost alături lui Marcel Țundrea în cei 12 ani în care a făcut pușcărie pe nedrept, Ioana Țundrea, își trăiește bătrânețile...
Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu şi preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat, va candida pentru funcţia de vicepreşedinte în cadrul PSD Gorj. Acesta...
Societatea, care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu-Jiu, a intrat în posesia unui număr de cinci autobuze noi. Valoarea autobuzelor se ridică...
Ultimatum pentru jucătorii care lustruiesc banca de rezerve la Pandurii! Edward Iordănescu a anunțat că renunță în iarnă la fotbaliștii care nu dau randament...
Ion Mocioi a împlinit, vai, o vârstă rotundă. O ştiu, dar n-o divulg, pentru că nu-şi-o trădează prin nimic. E un bărbat scund, îndesat,...
Serviciul de Control în Sănătate Publică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, a suspendat activitatea Centrului de Permanenţă din Samarineşti, începând cu...
De la începutul anului, până în prezent, au fost depuse la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj peste 290...
Sâmbătă, 26 septembrie 2015, la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu-Jiu se reunesc, după 40 de ani, primii absolvenţi ai fostului Liceu de Construcţii....
Cea de-a patra întâlnire a membrilor Centrului de studiu şi prietenie spirituală Editura Ram s-a desfăşurat la începutul lunii septembrie cu participarea unui număr...
În perioada 28 septembrie - 2 octombrie 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj organizează activităţi informativ-preventive, atât la nivelul municipiului Târgu-Jiu, cât şi la...
Lucrările de modernizare şi extindere a Stadionului Municipal Târgu-Jiu i-au lăsat pe angajaţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj fără locuri de parcare. Deoarece lucrările...
În următoarea perioadă se realizează catagrafia necesară pentru campanie de imunizare antigripală din acest an. Rata de vaccinare împotriva gripei a scăzut în ultimii...
Trăind în aceste vremuri când arbitrarul conduce în societatea românească, ajungi la concluzia că: „Cine are puterea în mâini, are lumea la (sub) picioarele...
O femeie de 89 de ani, din Arcani, a fost dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Bătrâna...
Un tânăr de 27 de ani, din Negomir, este cercetat de poliţişti, după ce ar fi furat componente dintr-un gard împrejmuitor al unei staţii...
În Monitorul Oficial a fost publicat zilele trecute un Ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a...
În cursul zilei de marţi, Penitenciarul Târgu-Jiu a răspuns invitaţiei Blocului Naţional Sindical, în calitate de partener al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si...
20 de elevi şi preşcolari din cinci familii defavorizate din comuna Leleşti au primit, ieri, la sediul Consiliului Judeţean Gorj, ghiozdane şi rechizite, acţiunea...
Oficialii echipei de handbal Energia Târgu Jiu sunt incapabili să numească un antrenor principal după plecarea lui Liviu Andrieș. Soluția s-ar putea găsi chiar...
Investitorii care în toamna anului trecut au inaugurat mall-ul de la Târgu-Jiu fac azi același lucru la Deva, oraș în care peste 14 milioane...
Un rovinărean este cercetat de poliţişti, după ce s-a urcat beat la volan, iar când a fost tras pe dreapta de poliţişti a refuzat...
În cursul acestei zile se întorc de la Centrul Naţional de Pregătire Salvamont Padina din Munţii Bucegi cei trei gorjeni care au participat la...
Un accident rutier soldat cu rănirea unei fetiţe în vârstă de 13 ani a avut loc, marţi după-amiaza, pe raza comunei Plopşoru. Minora a...
Plimbări şi iarăşi plimbări degeaba. Normal, pe banii statului. Criza refugiaţilor a luat pe nepregătite Uniunea Europeană şi a intervenit Comisia Europeană, la propunerea...
Vineri, 25 septembrie 2015, Târgu-Jiul sărbătoreşte împreună cu alte 300 de oraşe europene a 10-a ediţie a “Nopţii cercetătorilor”. Evenimentul “Noaptea Cercetătorilor” este organizat...
2 – Protecția fitosanitară a căpșunului presupune prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor. 2.1 – Bolile căpșunului sunt numeroase, dar cele mai frecvente sunt: 1 –...
Energia Târgu Jiu are de apărat, astăzi, de la ora 18.00, un avantaj fragil pe Bega, de doar 6 puncte, în fața deținătoarei Cupei...
Sâmbătă, formația gorjeană dă piept cu HC Odorhei, într-un meci din cadrul etapei a VII-a a Ligii Naționale. Partida va începe la ora 12.45...
Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la traficul rutier, despre faptul că pe lunca Vîrţului, se deplasează un autoturism a...
Un tânăr de 27 de ani, din Negomir, s-a ales cu dosar penal după ce a sustras ţevi şi plasă din gardul împrejmuitor al...
O bătrână în vârstă de 89 de ani, din Arcani, a fost dată dispărută de fiul său. Aceasta a plecat ieri de acasă iar...
Pompierii au fost solicitaţi să intervină pe strada Mihail Kogălniceanu din cartierul târgujian Obreja, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.
Trei organizaţii sindicale din Complexul Energetic Oltenia au solicitat, ieri, în scris premierului Victor Ponta să-şi trimită la Gorj Corpul de Control pentru a...
Artiştii Valentin Sanfira şi Maria Loga ameninţă că îşi vor da ambii demisia din ,,Doina Gorjului”, se vehiculează în rândul membrilor ansamblului, asta în...
Ambalaje de proastă calitate și fragile, cornuri vechi, fărâmicioase și necoapte, lipsa avizelor de însoțire a mărfii și produse lactate care prezentau urme de...
Directorul Romarm, Floarea Şerban vine, astăzi, la Târgu-Jiu pentru a discuta cu conducerea judeţului Gorj despre problemele Uzinei Mecanice Sadu, unitate aflată în subordinea...
Şeful Atelierului Hidroserv Târgu-Jiu, Dragoş Morega, a promovat concursul de selecţie şi evaluare organizat de Aparegio Gorj pentru completarea Consiliului de Administraţie al societăţii...
Agenția Națională de Integritate a reușit într-o primă etapă să obțină confiscarea unei sume destul de mari de bani de la soții Vodislav, Dana...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a două judecătoare de la Tribunalul Gorj. Este vorba despre Ecaterina Manţog, soţia...
Şapte chiriaşi din primele blocuri construite în municipiul Târgu-Jiu prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe au devenit proprietari ai apartamentelor. Coeficientul care permite calcularea valorii...
O tânără din judeţul Gorj s-a numărat anul acesta printre laureaţii Festivalului „Corabia de Aur” din Olt, adjudecându-şi premiul II la secţiunea muzică populară. Festivalul...
Gheorghe Păsărin, aflat în arest preventiv, a demisionat din funcţie. Documentul a ajuns prin avocatul său, ieri, pe masa prefectului Alin Văcaru, instituţia luând...
Termocentrala Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) îşi încetează temporar activitatea miercuri 23 septembrie. RAAN are datorii în valoare de peste 3000...
Gorjeanul, din comuna Bărbătești, care la sfârșitul anului trecut, a fost pus sub acuzare și arestat preventiv mai bine de o săptămână pentru că...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcţii contractuale de execuţie, vacante de infirmier debutant la...
Așa cum știe toată lumea, nunta la români a rămas una dintre cele mai dorite împliniri ale tinerelor perechi de îndrăgostiți care, la un...
Alocaţiile pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) integraţi în unităţile de învăţământ de masă vor fi oferite direct de la bugetul de stat,...
Primăria comunei Baia de Fier organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacantă, de muncitor calificat I, în cadrul...
În data de 17.09.2015 a avut loc Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas la care a fost invitat secretarul de stat Iulian Francisk Chiriac. Acesta...
Doi gorjeni au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi, unul pentru că a folosit spray lacrimogen împotriva altei persoane, iar celălalt pentru că a făcut...
Baschetbaliștii Energiei nu au convins la debutul în noul sezon. Trupa lui Constantinides a învins BC Timișoara, la Târgu Jiu, scor 65-59, în meciul...
Un localnic din Bîlteni este cercetat, după ce a fost prins de jandarmi pescuind cu o plasă monofilament, tip paraşută, în râul Jiu. În timp...
Este un lucru bine cunoscut și verificat că, în general, poeții, scriitorii și criticii literari, oameni de cultură, găsesc și sunt entuziasmați de satul...
Mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Gorj au fost sancţionate de pompieri ca urmare a neregulilor constatate în timpul controalelor efectuate. În majoritatea...
Şcoala Gimnazială Sâmbotin din comuna Schela organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de secretar IV cu jumătate...
Pentru luna octombrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează noi cursuri de formare profesională, la care este aşteptată o prezenţă...
Liceul “Tudor Arghezi”, azi Colegiul Naţional “Tudor Arghezi”, din oraşul Târgu- Cărbuneşti, a avut un destin aparte privind încadrarea profesorilor de limba şi literatura...
Excelenţei Sale Ministrul Sănătăţii Domnului Preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Nicolae Bănicioiu, Stimate Domnule Vasile Ciurchea, Asociaţia Patronatului Medicilor de Familie Gorj îşi...
Un bărbat de 38 de ani, din Mehedinţi, este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce, beat fiind, ar fi luat la bătaie un tânăr. Totul...
Sezonul de vară 2015 a fost unul mult mai bogat în cereri pentru eliberarea de paşapoarte, spre deosebire de vara lui 2014. Salariaţii Serviciului...
Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în optimile Cupei României după ce a trecut la loviturile de departajare de formația de Liga a 2-a UTA...
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a pus la dispoziţia pacienţilor un formular online, prin intermediul căruia pacienţii pot face sesizări. Potrivit managerului Tiberiu...
Un bărbat din comuna Jupîneşti a fost prins de jandarmi  transportând cu o căruţă material lemnos a cărui provenienţă nu a putut-o justifica. O patrulă...
Potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, peste trei sute de femei...
Ca în fiecare an, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj efectuează triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ din judeţul nostru. Astfel, controalele în grădiniţe,...
Vineri, 25 septembrie, este ultima zi în care gorjenii pot îndeplini mai multe obligaţii fiscale, ei trebuind să depună la Administraţia Judeţeană a Finanţelor...

Criza continuă

Situația Energiei e din ce în ce mai dificilă. Energia Târgu Jiu a suferit a cincea înfrângere în cele șase etape disputate din Liga...
Deocamdată, lăsăm la o parte abuzurile cele mari ce se petrec la nivel național. În care Partidul DNA își face de cap, intervenind în...
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui sexagenar din Samarineşti, prins în timp ce conducea beat un autoturism pe drumurile publice. În cursul...
Mii de persoane din judeţul nostru se regăsesc în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), având o formă de cancer. Numai pe parcursul anului...
Din cei circa 20 de candidaţi gorjeni care au susţinut anul acesta examenul de primire în profesia de avocat, unul singur a fost admis....
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC România, a lansat ediţia din acest an a Programului „Vacanţe la ţară”. Ediţia de...
85 de tineri din judeţul Gorj se vor pregăti de anul acesta pentru a deveni poliţişti, jandarmi sau pompieri. Este vorba de acei tineri...
Presa bănățeană vehiculează că BC Timișoara se va retrage din campionat și FIBA Europe Cup, iar jucătorii vor fi puși pe liber din cauza...
Pandurii a reuşit cu greu să se califice mai departe în Cupa României. După cele 90 de minute de joc, formaţia gorjeană era la...
Gheorghe Păsărin, aflat în arest preventiv, a demisionat din funcţie. Păsărin a ajuns în spatele gratiilor după ce procurorii l-au acuzat de conflict de...
În urmă cu 30 de minute un accident rutier a avut loc la Plopşoru, un pieton, o fetiţă de 13 ani, fiind rănită de...
Teodora Ciobanu, aflată sub control judiciar, nu a primit o veste bună de la instanţă. Contestaţia formualtă de fosta şefă DPPS a fost respinsă....
Poliţiştii din Motru s-au sesizat cu privire la faptul că în noaptea de 20/21 septembrie a.c., la un bar din Piaţa Centrală Motru a...
Un gorjean din comuna Samarineşti s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti conducând beat un autoturism pe drumurile publice....
Şcoala Politică a Tineretului Social Democrat s-a desfășurat în perioada 18-20 septembrie 2015 , în stațiunea Săcelu, judeţul Gorj. Peste 80 de tineri social-democraţi...
SC Maserati SRL, firma deţinută de senatorul PNL Dian Popescu, a acţionat, în urmă cu câteva zile, în judecată, iar Consiliul Local Peştişani pretinzând...
Fosta concurentă de la Vocea României, în prezent colegă de scenă cu Corina Bud, Mirabela Cismaru, îşi vinde locuinţa părintească din Rovinari. Apartamentul de...
Primăriile din judeţul Gorj, precum şi Casa Judeţeană de Pensii şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă au transmis săptămânile trecute Instituţiei Prefectului...
Veşti bune pentru proprietarii terenurilor afectate de construirea Variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu; ei îşi vor primi banii în perioada imediat următoare. Ion...
Deputatul de Gorj, Scarlat Iriza, alături de o delegaţie a PSRo Gorj, a răspuns prezent, la finalul săptămânii trecute, ca şi fostul candidat la...