Editorial
Ca la noi, la nimeni – Tăcere suspectă a lui Iohannis-PNL în cazul iredentistului Viktor Orban!?
Echipa Gorjeanul -
Evenimentele pe care le vom comenta au început de sâmbăta trecută, când premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat la Universitatea de Vară de la...
Pandurii Târgu Jiu nu rulează la turație maximă ! O recunoaște căpitanul echipei gorjene, Paul Anton, care speră ca formaţia să fie una competitivă...
Gata cu peregrinările oficialilor prin fotbalul românesc ! Un oficial nu mai poate activa într-un sezon la mai mult de două cluburi din același...
Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj şi-a propus să modernizeze staţia centrală, din municipiul Târgu-Jiu. Banii pentru realizarea lucrărilor vor fi repartizaţi din...
Echipa de fotbal a UCB s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de Fotbal Universitar. "Echipa de fotbal a Universității Constantin Brâncuşi din...
Meteorologii au emis o noua avertizare de caniculă. În perioada 29 - 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi...
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au identificat pe minorii Chibac Lăcrămioara Bianca şi Kalo Csabi, ambii semnalaţi ca fiind dispăruţi de la domiciliu,...
Un tânăr de 28 de ani, din Turcineşti, a fost lovit de o maşină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis,...
O tânără, în vârstă de 24 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru furt. Aceasta este acuzată că a sustras 700 de kilograme...
Un bărbat de 39 de ani, din orașul Novaci, a fost reţinut după ce a lovit un bătrân cu mopedul şi a fugit de...
Victor Ponta a declarat, luni, că nu vrea să mai candideze pentru funcţia de premier în 2016, motivând că are mulţi colegi în coaliţia...
Magistraţii Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti au dispus arestarea preventivă pentru 15 zile a unuia dintre tinerii reţinuţi sub acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate după...
Actualitate
Medicul de gardă dormea! – Bebeluş în stare gravă la Craiova după ce mama a născut prematur, la SJU Târgu-Jiu, cu asistenta
Echipa Gorjeanul -
Caz şocant la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu după ce o gravidă a născut prematur, săptămâna trecută, o fetiţă de nici două kilograme,...
Actualitate
Care sunt „săracii şi bogaţii” ce reprezintă Gorjul în Parlamentul României
Echipa Gorjeanul -
Fie că vorbim despre cei care ocupă scaunul de deputat ori cei care au fost aleşi ca senatori pe colegiile din judeţul Gorj, actualii...
Un nou lot de piese de epocă romană a ajuns în custodia Muzeului Judeţean Gorj. Acestea au fost descoperite în zona Dealul Târgului, din...
Veste proastă pentru inculpaţii din dosarul „Avi Instant”. Instanţa a decis prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile, printre aceştia aflându-se şi directorul...
Actualitate
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul lui Donoiu, violatorul minorei din Scoarţa
Echipa Gorjeanul -
Marcel Donoiu, urmărit penal de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru violarea unei fete de 16 ani din Scoarţa, este la...
Actualitate
Gura târgului – Director prin ordin la DSVSA Gorj, la două luni după debarcarea lui Iliuţă
Echipa Gorjeanul -
Veterinarul Nicolae Călescu a preluat de ieri cu acte în regulă scaunul lui Ion Iliuţă în fruntea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor...
Actualitate
Comuna Băleşti fără apă! – Satul Rasova, alimentat cu apă potabilă de către militari şi pompieri
Echipa Gorjeanul -
Locuitorii din comuna Băleşti suferă de două săptămâni de lipsa apei, satul Rasova, care are 200 de gospodării, nevând deloc apă nici în această...
Noi posturi vacante în instituţiile judeţene din Gorj. Atât Consiliul Judeţean, cât şi Oficiul pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj organizează luna viitoare concursuri...
Astăzi, 28 iulie 2015, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, are loc o festivitate la care vor participa toate Serviciile de Ambulanţă din ţară, cu...
Echipa de handbal masculin, Energia Târgu-Jiu, a dezamăgit la prima întâlnire cu fanii. Trupa pregătită de Liviu Andrieș a pierdut fără drept de apel...
Activitatea săptămânală de control a firmelor care lucrează cu persoane fără forme legale de angajare, este continuată de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă...
Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă, de...
Doi tineri de 19 și 28 de ani au primit, ieri dimineață, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, după ce, la sfârșitul săptămânii...
Stadionul Municipal din Târgu-Jiu a intrat serios în faza de demolare. Firma care se ocupă de demolarea arenei a încheiat demontarea scaunelor și a...
Un tânăr din Jupânești care a reușit să obțină o notă bună la Bacalaureat în această vară și care a devenit student la Universitatea...
Realitatea Gorjeana
Gorjenii aflaţi în vacanţă pe litoral se pot testa gratuit pentru depistarea infecţiilor cu HIV şi cu virusurile hepatice B şi C
Echipa Gorjeanul -
Pe data de 28 iulie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Hepatitei. Cu această ocazie, turiştii aflaţi pe litoral vor putea beneficia, în perioada 27-29...
Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinşi conducând autovehicule pe drumurile publice, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Vineri,...
Pandurii Târgu-Jiu a marcat o singură dată în primele două etape, un gol ce-i drept de trei puncte. Lipsa de eficiență a gorjenilor i-a...
Prezentăm aici succint principalele boli ale legumelor în grădina ecologică.
Făinarea – oidiumul este provocată de o ciupercă microscopică parazită și atacă din primăvară până...
“Mi-ai atins doar inima uşor,
şi s-a sfărâmat în mii de inimi;
o, cu mii de inimi mă-nfior-
dar mi te iubesc cu mii de inimi.
Mi-ai atins...
În cursul zilei de 26 iulie, pe drumurile din Gorj s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a tot atâtea persoane. Toate trei accidentele...
Societate
Zile caniculare în Gorj – Medicii reamintesc populaţiei să-şi ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor
Echipa Gorjeanul -
Meteorologii au emis o nouă informare de caniculă şi disconfort termic valabilă şi în judeţul nostru. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius...
Doi minori în vârstă de 12 şi 14 ani, din Rovinari, sunt căutaţi de poliţişti după ce au fost semnalaţi ca fiind dispăruţi de...
România și-a aflat adversarele din preliminariile Cupei Mondiale din 2018.
Reprezentativa României va face parte din grupa E alături de Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi...
Vineri, 24 martie, în Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” situat în incinta Centrului eparhial, 11 preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit harul duhovniciei, sub omoforul...
În plin sezon estival, taberele şcolare din judeţul nostru sunt luate cu asalt de elevi. Nici inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj nu ocolesc...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – Iohannis nu-i Adenauer! Deși crede că se pricepe la guvernare
Echipa Gorjeanul -
Se impune a face o precizare absolut necesară. Konrad Adenauer a fost german pur sânge și Cancelar al Germaniei Federale vreme de vreo nouă...
Aproximativ 100 de conducători auto au fost sancţionaţi în ultima zi a săptămânii trecute pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 15 dintre aceştia au...
Luni, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, s-au împlinit şapte ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi...
16 tone de plante furajere s-au făcut scrum în urma unor incendii izbucnite zilele trecute pe raza judeţului Gorj. Două dintre incendii au fost...
Ultima Ora
Echipa de fotbal a UCB va juca în finala Campionatului European de Fotbal Universitar
alexandra cruceru -
Echipa de fotbal a UCB va juca, mâine, în finala Campionatului European de Fotbal Universitar. Formația gorjeană a învins la penalty-uri echipa University of...
În Oltenia, vremea va fi caniculară până la sfârșitul lunii iulie, cu temperaturi medii diurne de 34-36 de grade. În jurul datei de 1...
Ultima Ora
Inculpaţii din dosarul „Avi Instant”, încă 30 de zile de arest preventiv
alexandra cruceru -
Inculpaţii din dosarul "Avi Instant" rămân după gratii. Instanţa a decis prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile, cu drept de contestaţie. "Prelungeşte...
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, creşterea autorităţii poliţiei şi...
La data de 27 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de un bărbat, de 42 de ani, din localitate,...
Un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Jiu şi Secţia de Pompieri Turceni au intervenit sâmbătă, 25...
Astăzi, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, se împlinesc şapte ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi...
Militarii Garnizoanei Târgu-Jiu au fost iar solicitaţi de autorităţile locale din Băleşti pentru a mai aduce în comună o altă cisternă cu apă potabilă....
Ultima Ora
Garnizoana Târgu-Jiu trimite apă potabilă cu cisterna pentru localnicii din Băleşti
Izabella Molnar -
La solicitarea autorităţilor locale din comuna Băleşti, conducerea Garnizoanei Târgu-Jiu va trimite o cisternă cu apă potabilă pentru localnicii de aici, sistemul de apă...
Doi tineri în vârstă de 19 şi 28 de ani, primul din Logreşti iar celălalt din judeţul Vâlcea, au fost reţinuţi de poliţiştii gorjeni...
O casă din municipiul Târgu-Jiu a fost cuprinsă de flăcări azi-noapte. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale şi au reuşit să stingă flăcările înainte...
Vremea caniculară se menține și luni în toată partea de sud și sud-est a țării, Capitala și 19 județe fiind sub atenționare de cod...
Întâlnirea liderilor sindicali cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, nu a fost lipsită, vineri, de tensiuni, nemulţumiri, dar şi surprize. Primele tensiuni au apărut printre...
Actualitate
Concurenţă acerbă la Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale
Echipa Gorjeanul -
Sesiunea de admitere din vară s-a încheiat la Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. La Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale s-au ocupat toate...
Viorel Erdoş, acuzat că şi-a bătut crunt mama până a băgat-o în spital, rămâne cu cătuşe la mâini, asta după ce magistraţii i-au respins...
Deputatul PSD Mihai Weber s-a zbătut să obţină finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea DN 67 B, Scoarţa - Târgu Cărbuneşti – Drăgăşani – Piteşti....
Încă o vară secetoasă a făcut ca enoriașii din zona Bârsești să se strângă, ieri, la biserică ca să se roage pentru ploaie. Oamenii...
Cei peste 450 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au parte de măsuri pentru depăşirea mai facilă a efectelor produse de canicula instalată în...
Actualitate
Gura târgului – Secretarul Primăriei Bengeşti-Ciocadia, îmbolnăvit de Geogia
Echipa Gorjeanul -
Pentru a evita punerea în aplicare a ordinului prefectului Văcaru, legat de suspendarea din funcţie a primarului Victor Geogia, pe motiv că edilul are...
Economie
Articole de sezon şi încasări de peste 40.000 lei, la magazinul de la Finanţe
Echipa Gorjeanul -
Jeanşi, rochii, bluze, tricouri, cămăşi şi haine de copii sunt doar câteva dintre produsele care pot fi găsite, în această perioadă, la magazinul de...
Conducerea Federaţiei SANITAS a continuat discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Muncii pentru a identifica soluţii de creştere salarială pentru personalul din...
O nouă ediție a Festivalului folcloric ”Iustina Băluțeanu” s-a desfășurat în week-end la Bustuchin, zeci de soliști vocali și instrumentiști, dar și formații de...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, în calitate de beneficiar al proiectului „Sprijin pentru şanse sporite în ocupare” implementat în parteneriat...
Reprezentanta României, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a învins, miercuri, cu 1-0, reprezentanta Spaniei la Campionatele Europene de Fotbal. Au rămas în competiţie opt...
Peste 180 de absolvenţi de gimnaziu, din judeţul Gorj, au fost repartizaţi în licee din alte judeţe. Majoritatea îşi vor continua studiile în unităţi...
Vara asta îţi însufleţim serile caniculare cu filme, cărţi, oportunităţi de angajare şi multe alte surprize! Lasă-te furat de lumea fascinantă a culturii, chiar...
La fel ca şi anul trecut de-a lungul drumului ce traversează perimetrul Teleşti – Şomăneşti de mai mult timp după cum îmi povesteau nişte...
Ansamblul “Roua“ din Cloşani – Padeş, județul Gorj, s-a aflat în capitala Olteniei, vineri seara, participând la Festivalul “Tradițiile verii“. Ansambluri și formații ce...
Cod galben de fotbal la București! Pandurii Târgu Jiu a remizat pe terenul nou promovatei FC Voluntari, scor 0-0, la capătul unui joc lipsit...
Realitatea Gorjeana
Gorjenii pot beneficia de diagnosticarea bolilor rare în judeţul vecin
Echipa Gorjeanul -
Un centru performant de diagnosticare a bolilor rare ar putea fi înfiinţat la Craiova. Reuniţi la Bucureşti, pacienţii, autorităţile, dar şi coordonatorii strategiei europene...
Fiecare localitate şi judeţ al României are o poveste care începe, în primul rând, de la numele lor. Descoperă.ro a făcut publice semnificaţiile judeţelor...
Un localnic din Negomir s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, după ce a fost prins de polițiști transportând ilegal persoane pe...
Medaliata cu bronz a sezonului trecut în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM), Energia Târgu-Jiu, va debuta în sezonul 2015-2016 pe teren propriu în...
Un tânăr de 26 de ani, din Bumbești-Jiu, a ajuns la spital, după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla și...
Un bărbat de 40 de ani din Târgu Cărbunești a ajuns pentru o noapte în spatele gratiilor, după ce a fost implicat într-un scandal...
Craioveanca Ioana Roșca (18 ani) a câștigat primul turneu profesionist de tenis de câmp ITF Pro Circuit organizat la Târgu-Jiu dotat cu Trofeul ATC...
Primăria Rovinari va demara în scurt timp lucrările de reabilitare ale bazei sportive a Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din oraş. Procedura de încredinţare directă...
Cultura
Însemnări de lectură – Sorin Popescu: File din istoria unei familii gorjene
Echipa Gorjeanul -
Şi această carte a domnului Sorin Popescu uimeşte: prin truda documentaristică, prin topofilie, prin heraldica aferentă familiilor, prin arta portretului, prin acribia ştiinţifică.
Este de...
le) unor fenomene extreme. Suntem martorii unui dezechilibru periculos al ciclurilor naturale, cu care ne obișnuisem de ani și ani, dezechilibru care pune în...
Maiorul (r) Aurelian Calotă, un veteran de război din Brătuia, a primit, vineri, o plachetă omagială și o diplomă de excelență din partea unei...
Primăria orașului Țicleni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă de auditor, clasa I, grad profesional...
Colectivul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj împreună cu ATOP GORJ şi Primăria Comunei Tînţăreni au desfăşurat în data de 21.07.2015 la Sala de sport...
Potrivit ultimului buletin statistic emis de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj, producţia industrială realizată în luna mai 2015 a crescut cu 4,7% faţă de...
Echipa de handbal masculin, Energia Târgu Jiu, a pierdut primele două jocuri de pregătire ale verii.
Energia a fost învinsă fără drept de apel de...
Vineri, s-au afişat rezultatele finale ale probei scrise a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar. La nivelul judeţului Gorj, rata de...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atacă cu duritate noul Cod Fiscal!
Echipa Gorjeanul -
Ceea ce părea simplu, iată că se poate complica. Iar Codul Fiscal cel nou se află într-un stadiu avansat. Dacă nu l-am asculta şi...
Turiştii, care deţin aparate mobile cu sisteme Android au la dispoziţie o nouă aplicaţie, ,,Ecoroute”, ce le oferă trasee ecoturistice în judeţele Gorj, Caraş-Severin...
Ultima Ora
Femei recuperate de salvamontişti de pe peretele drept al Cheilor Sohodolului
Minodora Sucea -
Salvamontiştii gorjeni au fost anunţaţi prin serviciul 112 şi prin Dispeceratul Naţional Salvamont despre faptul că în peretele drept al Cheilor Sohodolului se află...
Finala turneului de tenis de la Târgu-Jiu a fost jucată de două românce. Câștigătoarea este Ioana Loredana Roșca, aceasta învingând-o pe Nicoleta-Cătălina Dascălu cu...


















































































































