1.1 C
Târgu Jiu
vineri, 26 decembrie 2025
În această perioadă, la nivelul judeţului Gorj se desfăşoară cursuri de formare destinate cadrelor didactice care vor preda din toamna acestui an la clasa...
Cătălin Vlaicu și Vasile Ștefan, doi dintre componenții echipei de baschet a Energiei, au devenit campioni europeni la baschet 3x3 învingând duminică seara, în...
Cătălin Pîrvulescu, fundașul central adus în vară sub formă de împrumut de la CSM Râmnicu Vâlcea, s-a întors la echipa din liga secundă, în...
Şi în Cehia, preşedintele a fost demis doar cu câteva zile înainte de a-şi fi terminat mandatul. Din acest punct de vedere, iniţiativa lui...
Au înviat urmaşele Anei Pauker? Aceasta-i întrebarea pe care şi-o pun mulţi români cinstiţi când observă în anumite segmente ale organelor de stat existenţa...
Sculptura brâncuşiană „Cuminţenia Pământului”, care a fost evaluată la circa 20 milioane euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată a fost pusă în...
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) se reorganizează în 16 sucursale regionale, în restructurare intrând şi Filiala judeţeană de la Gorj. În prezent, Filiala judeţeană...
În data de 12 septembrie, de la orele 19:30, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti va organiza un eveniment folcloric caritabil la care vor...
Poşta Română va livra cardurile de sănătate la locuinţa fiecărui asigurat, în baza cărţii de identitate şi a semnăturii de primire. Odată intrat în...
Primul-ministru Victor Ponta, alături de soţie şi de cei doi copii, şi-au petrecut ziua de duminică… culegând roşii. Astfel, premierul ţării, alături de Daciana,...
După resfinţirea Bisericii “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Petreşti(Gorj), săvârșită în ziua de sâmbătă, 6 septembrie, amintim că în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei...
La sediul SDN din Târgu-Jiu are loc, joi, 11 septembrie 2014, o întâlnire la care vor participa reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi...
Elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și cei din clasa pregătitoare sau preşcolarii din grădiniţele de stat şi private...
În cadrul şedinţei de ieri a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj s-a stabilit că cei doi directori implicaţi în dosarul...
Zona Transilvaniei fierbe în această perioadă din cauza existenţei Bolii limbii albastre în 12 judeţe din afara arcului carpatic, Buzău, Vrancea, Argeș, Gorj, Vâlcea,...
Partidul trebuie să se subordoneze intereselor generale ale naţiunii. Opera de căpătâi să fie libertatea, solidarizarea socială, domnia legii. Nu există libertate fără proprietate. Genul şi vocaţia...
Asociaţia Bankwatch România se implică în rezolvarea situaţiei disperate de la Sumaidane, zonă afectată de deversarea de cenuşă, rămasă şi acum necurăţată în urma...
Sute de angajaţi din Gorj care lucrează în condiţii speciale sau grupa I de muncă au motive de bucurie. Aceştia se pot pensiona mai...
Până la data de 19 septembrie, târgujienii care se află în căutarea unui loc de muncă se pot prezenta cu un CV pentru ocuparea...
Societatea care asigură alimentarea cu apă şi serviciile de canalizare la nivelul oraşelor Târgu-Cărbuneşti, Motru, Târgu-Jiu, Ţicleni şi Bumbeşti-Jiu, are nevoie de un economist...
Au mai rămas doar câteva zile până la finalizarea controalelor efectuate de inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, la fermierii...
Moise Bojincă, rectorul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a deschis, în urmă cu câteva săptămâni, seria demisiilor de la nivelul instituţiei. Înaintarea demisiei rectorului...
În materie de boli, mărul are doar două boli mai periculoase – rapănul şi făinarea – însă în materie de dăunători are cu adevărat...
Peste 2,2 milioane de români şi-au sărbătorit ieri onomastica cu ocazia Naşterii Maicii Domnului. La nivelul judeţului nostru, nu mai puţin de 46.334 de...
Angajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea săptămânală de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile...
Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a depus ieri, cererea pentru acreditarea unităţii. Managerul Emil Grigore spune că şi-a propus ca spitalul să fie acreditat cu...
Departe de casă, în cantonament la Curtea de Argeș, jucătorii Pandurilor sunt cu gândul la meciul de la care așteaptă primele trei puncte obținute...
Sărbătoarea anuală a romilor de la Costeşti este mult mai săracă în acest an, aici anunţându-şi prezenţa ieri sub 300 de etnici romi, faţă...
Gheorghe Stanciu, medicul şef al Secţiei ORL din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a fost supus unei intervenţii chirurgicale în urmă cu...
Scandalul public iscat de supraglomerarea din celulele Penitenciarului Târgu-Jiu nu au provocat vreun control al ANP-ului la închisoarea municipală. Reprezentanţii acestui organism nu au...
Persoanele care doresc să se înscrie pentru funcţiile de preşedinţi sau locţiitori ai birourilor electorale din cadrul secţiilor de votare ce vor fi amenajate...
Având în vedere faptul că  Federaţia SANITAS din România a decis suspendarea acţiunilor de protest până la data de 15 septembrie 2014 pentru a...
Chiar şi în condiţii de criză, manifestarea literară Serile la Brădiceni s-a desfăşurat de minune. Sătenii, în frunte cu poetul Ion Căpruciu, om ce...
Un asigurat din judeţul nostru a refuzat cardul naţional de sănătate. Motivul invocat de acesta a fost acela că omul nu doreşte să fie...
Ion Bârcă a plecat la PSD alături de doar jumătate dintre consilierii PDL din Consiliul Local Turburea. Mai exact, alături de pedeliştii Constantin Enache,...
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj reaminteşte contribuabililor că 10  septembrie  2014 inclusiv  este ultima zi pentru depunerea: Formularului 010 “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de...
Familiile de romi din judeţul Gorj care îşi etalau cu câţiva ani în urmă aurul şi bolizii de lux la Costeşti, au ocolit locul...
O femeie în vârstă de 34 de ani a ajuns ieri la spital după ce autoturismul în care se afla a fost lovit de...
Un accident rutier soldat cu victime s-a produs ieri după-amiază pe raza localităţii Arcani. O şoferiţă de 21 de ani, din Târgu-Jiu, a efectuat...
În perioada 05-07.09.2014, poliţiştii gorjeni au aplicat 389 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 119.180 lei. Totodată, au fost reţinute 7 permise de...
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în urmă cu puţin timp la Roşiuţa. Din primele informaţii, se pare...
Tribunalul Gorj a decis astăzi să menţină măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de omul de afaceri Creţu Nicolaie şi directorul adjunct al...
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj a convocat astăzi Consiliul de Administraţie pentru a-i suspenda din funcţie pe cei trei directori trimişi în judecată pentru...
Reprezentaţii Prefecturii Gorj anunţă că în perioada 08.09.2014 – 30.09.2014, persoanele interesate să fie înscrise în lista cu juriști și alte persoane cu o...
Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 milioane euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă...
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj organizează, marţi, 9 septembrie, ora 10:00, o conferinţă de presă la sediul instituţiei. Cardul Naţional de...
Patru angajatori care  prestau activitate cu şase persoane fără forme legale de angajare au fost sancţionaţi de inspectorii de muncă cu amenzi în valoare...
Un băiat în vârstă de 13 ani a fugit duminică din Casa de Tip Familial Sirebu din Novaci. În urma investigaţiilor efectuate şi a...
La sfârșitul primei săptămâni a lui «Răpciune», cunoscuta așezare gorjeană, Comuna Glogova a trăit momente de aleasă și binevenită sărbătoare, în cadrul ediției a...
Băieții lui Constantinides au terminat pe locul 3 în Cupa Energia, cu o înfrângere și o victorie în cele două zile de competiție. Energia a...
Trei motreni cu vârste cuprinse între 41 şi 48 de ani sunt cercetaţi penal pentru evaziune fiscală după ce poliţiştii au descoperit că aceştia,...
Antrenorul Leonard Bibirig, care a învins de două ori Energia în ceva mai mult de o lună de zile, crede că echipei gorjene îi...
Un tânăr de 27 de ani, din Băleşti, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul...
Trupa lui Adrian Bogoi a trecut cu bine peste examenul dat în fața echipei mehedințene. În fața unui adversar ambițios, tinerii panduri au avut...
15 angajaţi ai unei firme din Piteşti sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt după ce au fost prinşi de jandarmii gorjeni încercând să...
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Rovinari, este cercetat de poliţişti după ce oblonul din spate de la autoutilitara pe care...
Firma distribuitoare de energie electrică în Gorj, CEZ Distribuţie, atrage atenţia consumatorilor asupra persoanelor care, sub pretextul că sunt angajaţi ai CEZ sau Adrem...
Doi localnici din comuna Drăguţeşti s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că aceştia nu au respectat regimul armelor şi muniţiilor....
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Gorj va intra într-un proces de reorganizare prin înfiinţarea de două noi compartimente: Anti-fraudă şi Poliţia sanitară...
În căminele şi centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj îşi desfăşoară activitatea 125 de asistenţi medicali, 150 de...
Cinci persoane printre care și un copil au ajuns, sâmbătă după-masă, la spital după ce şoferiţa unei maşini Peugeot, înmatriculat în judeţul Maramureş, care...
Doar cu puţin timp în urmă, înştiinţam în paginile cotidianului nostru agricultorii gorjeni asupra sprijinului acordat de către Guvernul României prin A.P.I.A. Gorj  şi...
Firma care se ocupă de reabilitarea faţadei Primăriei Târgu-Jiu şi de lucrările de hidroizolaţie operate la imobilului al cărui tencuială a căzut pe mai...
Protopopiatul Ortodox Bistrița a trimis la finele săptămânii trecute 10 tone de alimente neperisabile şi haine către localităţile din judeţul nostru care au fost...
Pentru ca organismul să rămână în forma şi să lupte cu virusurile şi bacteriile, medicii ne sfătuiesc să luăm măsuri. În primul rând, este...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) alocă peste 7 milioane de euro pentru îmbunătăţirea calităţii produselor din agricultura ecologică, iar termenul limită până când...
Federaţia Naţională Mine Energie(FNME), condusă încă de Marin Condescu solicită 4 miliarde de lei vechi pentru a se despărţi de cele 10% dintre acţiunile...
Comisia mixtă formată din reprezentanţii Prefecturii Gorj împreună cu cei ai Consiliului Judeţean Gorj, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei...

Energie pe zero

Două etape s-au scurs din Liga Națională de Handbal Masculin, iar Energia nu a reușit încă să spargă gheața și rămâne la cota zero....
Ministerul Sănătăţii a recepţionat recent primele 50.000 de doze de vaccin anti-hepatitic B, din cele 200.000 pe care le va achiziţiona în acest an....
Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură, Doina Pană, a declarat la finele săptămânii trecute, că Sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului, ce are...
Voluntariatul este activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială (definiţie adoptată de Consiliul...
Mănăstirea Icoana din judeţul Gorj a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 7 septembrie. Ostenelile depuse în ultimii 6 ani pentru ridicarea unei biserici de...
Elena Fota, fosta contabilă a Ocolului Silvic Turceni, trimisă în judecată în octombrie 2013 pentru delapidare, a fost condamnată săptămână trecută la 5 ani...
În cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a fost constituit Colegiul pentru Învăţământ Preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru”.  În urma vizitei de evaluare din partea Agenţiei...
După o perioadă îndelungată în care nu s-au mai putut face angajări în sistemul sanitar, Ministerul Sănătăţii a aprobat, în ultimele 2 luni, scoaterea...
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are suficiente doze de lapte praf pe stoc, astfel că vor fi acoperite toate solicitările din această lună....
De anul trecut, fermierii îşi pot declara veniturile agricole şi contribuţiile de sănătate aferente direct la primăriile din localităţile de domiciliu, dacă instituţiile respective...
Procurorii gorjeni au finalizat cercetările în privința mitei despre care s-a vorbit la începutul verii că ar fi ajuns la diferiți dascăli implicați în...
Leonida Belgher şi Constantin Ioniţescu, consilierii locali pe care îi are UNPR-ul la Alimpeşti, vor trece săptămâna aceasta la Partidul Mişcarea Populară. Belgher era...
La peste două săptămâni de la depistarea Bolii limbii albastre printre efectivele de animale din judeţul Gorj, s-au înregistrat deja cinci decese provocate de...
Elevii gorjeni din clasele 0-12 şi studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat vor putea beneficia de reduceri de 75% la...
La începutul lunii octombrie, conducerea Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează cea de-a patra ediţie a Zilele spitalului. Constantin Târziu, managerul unităţii, spune că...
Prin reţeaua de ocupare profesională europeană EURES, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj oferă mai multe locuri de muncă în meseria...
După ani şi ani de zile, când Serile la Brădiceni debutau la Târgu Jiu şi se sfârşeau la Curtişoara – unde nişte culturnci de...
Pandurii se află de la sfârșitul săptămânii trecute în cantonament la Curtea de Argeș, acolo unde antrenorul Petre Grigoraș spune că echipa beneficiază de...
Este oficial: gorjenii, la fel ca toţi românii, primesc cardul de sănătate prin poştă. La sfârşitul săptămânii trecute, la Palatul Victoria, s-a semnat  contractul...
Deşi frâiele comunei Bîlteni au fost preluate de mai bine de doi ani de un alt primar, fostului edil al comunei, Vasile Vlăduleanu nu...
RUSIA SE TEME DE RĂZBOI! Un valoros analist militar român, domnul Dan Dungaciu, convinge din ce în ce mai mult lumea că Federaţia Rusă...
Baschetbaliștii de la BC Mureș Târgu Mureș au câștigat finala mare a Cupei Energia, scor 74-53 în compania celor de la BCM U Pitești.
România a devenit prima campioană europeană la baschet 3 la 3 după ce a învins în finala de la București cu scorul de 18-16...
Energia Târgu Jiu a terminat pe locul 3 la turneul pe care l-a organizat în aceste zile la Târgu Jiu, turneu dotat cu Cupa...
Trupa lui Liviu Andrieș nu se regăsește în acest debut de campionat și a pierdut și al doilea meci disputat în acest sezon, scor...
Cinci persoane printre care și un copil au ajuns, sâmbătă după-masă, la spital după ce șoferul unui BMW înmatriculat în Gorj a intrat în...
Echipa de intervenţie din cadrul Detașamentului Mobil, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, a depistat pe malul râului Jiu un tânăr de 27...