0.1 C
Târgu Jiu
duminică, 28 decembrie 2025
Mazărea de grădină are mai puține boli. Astfel: 1 – Mana (Peronospora pisi) afectează mai ales frunzele dar chiar și păstăile în diferite stadii de...
Strada Viitorului din Târgu-Jiu, loc în care în ultimii ani s-a ridicat de la zero un cartier cu vile de lux, este ocupată aproape...
Pe data de 4 iunie, cea mai vârstnică persoană din comuna Scoarţa a împlinit 105 ani. Elena Sucitu a fost vizitată de reprezentanţii autorităţilor...
Ar fi trebuit să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a afla, eventual, verdictul final într-unul din dosarele pe care le...
În cursul zilei de marţi, 3 iunie 2014, o delegaţie a Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, condusă de însuşi edilul Florin Cârciumaru, a ajuns la Ministerul...
Un bărbat de 68 de ani din Bărbătești a ales ieri să își încheie socotelile cu viața aruncându-se într-o fântână din apropierea locuinței sale....
Este mehedinţeană, însă de şapte ani face parte din Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” şi îi încântă pe toţi cu melodiile sale, având un...
Operele şi viaţa lui Constantin Brâncuşi, promovate prin viitorul “Centru Internaţional Constantin Brâncuşi - Centru Turistic Interactiv” la Craiova. Proiect aflat în stadiul de...
Echipa Pandurilor este una dintre cele mai disciplinate echipe din Liga 1, o dezvăluie și clasamentele de specialitate întocmite în ultimele sezoane de Liga...
În municipiul Târgu-Jiu, locatarul de la ultimul etaj al unui bloc s-a apucat de unul singur să spargă plafonul locuinţei sale iar pe bloc...
Organele de poliţie municipale desfăşoară o anchetă în legătură cu existenţa unor cazuri de mită electorală în comuna Câlnic, spun cetăţeni din localitate. Dosarul...
Bugetarii vor primi tichete de vacanţă în valoare de maxim 5.100 de lei, după cum a decis, marţi, Camera Deputaţilor. Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului...
Campania de imunizare a elevilor de clasa a VIII-a, care ar fi trebuit să înceapă luna trecută, a fost amânată până după vacanţă. Decizia...
Pensionarii de până la 70 de ani, cu pensii mai mici de 850 lei, domiciliaţi în municipiul Târgu-Jiu, beneficiază de facilităţi la transportul în...
Peisajul citadin contemporan, în special în zonele pietonale aglomerate, este încărcat de locaţii în care, la orice oră a zilei, poti mânca ceva. De la...
În următoarea perioadă, meteorologii anunţă o încălzire a vremii, temperaturile preconizate pentru zona noastră depăşind 30 de grade Celsius. Municipalitatea dă asigurări că s-au...
Mediul înconjurător sau ecosistemul este un ansamblu de condiții și elemente ale Terrei, în care putem include: apa, aerul, solul și subsolul, toate straturile...
Cum-necum, deocamdată, electoratul a scăpat de unul ce-şi propusese să ajungă preşedintele României. Este vorba, desigur, de fostul lider liberal Crin Antonescu. Autorul a...
Preşedintele american Barack Obama şi-a reasigurat aliaţii est-europeni, miercuri, la Varşovia, subliniind că Polonia, Lituania, Letonia şi România "nu vor fi singure". "Ca aliaţi, avem...
Mâine, 5 iunie 2014, începând cu ora 10.00, pe stadionul liceului din comuna Peştişani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului...
Doi tineri în vârstă de 22, respectiv 29 de ani, din Plopşoru, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din localitate în timp ce...
În seara zilei de 3 iunie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, la ora 07:40,...
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, un tânăr de 27...
Pompierii din cadrul ISU Gorj au fost solicitaţi să intervină în satul Socu, din comuna Bărbăteşti, pentru salvarea unui bărbat din localitate care a...
Un om de afaceri târgujian a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor efectuate ieri pe raza judeţelor Gorj, Timiş şi Mehedinţi...
Echipa juniorilor C de la Pandurii Târgu Jiu a înregistrat al doilea eșec drastic la turneul zonal de la Timișoara și nu mai are...
Dischinezia biliară nu reprezintă o boală în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o tulburare funcţională a colecistului (vezica biliară). Această tulburare funcţională apare...
Roxana Pătrașcu a ratat ocazia de a deveni medaliată la Campionatele Europene de Box feminin, competiție care este găzduită în aceste zile la București. Tânăra...
Cei mai tineri baschetbaliști vor avea prilejul ca săptămâna viitoare să se înfrunte în turnee organizate la Târgu Jiu în cadrul Memorialului „Victor Perescu”....
„Mediul înconjurător” a devenit o expresie utilizată frecvent în ultima perioadă. Mediul înconjurător reprezintă un ansamblu de elemente şi fenomene naturale şi artificiale ce...
După ce echipa under 16 a CSȘ Târgu Jiu s-a încununat cu laurii de campioană în urma Turneului Final al Campionatului Național, acum a...
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj organizează joi o serie de manifestări cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, cu începere de la orele 10:00....
În mai puţin de o lună, la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj s-au depus 31 reclamaţii. Nemulţumiţi, oamenii reclamau, printre altele, aspecte...
Transferurile vor fi rare la Pandurii în această vară, cel puțin aceasta pare să fie situația care se anunță acum. Oficialii gorjeni au ca...
Mai multe unităţi administrativ teritoriale din judeţ s-au trezit cu conturile blocate de către Trezoreria Gorj. Este vorba despre primăriile Săcelu şi Vladimir, acestea...
Un căruţaş în vârstă de 38 de ani a fost rănit uşor ieri după-amiază, după ce atelajul pe care îl conducea a fost lovit...
Pachetul de servicii medicale de bază care a intrat în vigoare începând cu 1 iunie aduce numeroase modificări, după cum confirmă şi Tiberiu Tătaru,...
Primarul localităţii Bumbeşti-Jiu, liberal la carnet, s-a gândit să-l facă cetăţean de onoare al localităţii taman pe un fost ministru pesedist şi asta la...
Poliţia Română desfăşoară, în perioada 2-8 iunie, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de...
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 43 şi 54 de ani s-au ales cu dosare penale în cursul zilei de 2 iunie, după ce...
Proiectul educaţional „Zâmbet de copil” i-a adunat în curtea Şcolii Gimnaziale Scoarţa pe preşcolari, părinţi şi dascăli, într-o minunată lumea a copiilor, marcând Ziua...
O elevă din judeţul Gorj s-a numărat printre premianţii ediţiei din acest an ai concursului naţional de lectură şi interpretare transcurriculară „Ionel Teodoreanu”. Numele...
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot angaja în străinătate, prin intermediul Serviciului EURES al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de...
În urma reformei învăţământului superior din 1948, printre alte noutăţi, s-a introdus şi un curs de Istoria literaturii universale pentru toţi studenţii facultăţilor filologice,...
Ofiţeri de la Combaterea Crimei Organizate au descins marţi dimineaţă la şase adrese din Timişoara şi din comuna Jebel într-o acţiune ce vizează persoane...
După ce la începutul acestui an s-a impus închiderea Cabinetului de Neuropsihiatrie Infantilă din cadrul Policlinicii Târgu-Jiu, ca urmare a plecării în mediul privat...
Pandurii privesc cu interes spre Steaua, acolo de unde este foarte posibil să plece în această vară, pe lângă antrenor, și căpitanul. Mihai Pintilii,...
Trei minore cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, din judeţul Gorj, sunt căutate de poliţişti după ce au fost date dispărute de...
Reprezentanţii Serviciului Judeţean Salvamont Vâlcea anunţă că Transalpina rămâne în continuare închisă şi cel mai probabil se va putea circula pe acest drum rutier...
Sărbătoarea Căpşunilor are loc la sfârşitul acestei săptămâni, în comuna Polovragi. Astfel, organizatorii principali, primăria Polovragi, Consiliul Judeţean şi Camera Agricolă Gorj, au pregătit...
Plenul Senatului a respins, marţi, propunerea de lege care viza înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă “Constantin Brâncuşi”, iniţiată de deputaţi şi senatori aparţinând tuturor...
Zeci de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, din aproape toate zonele ţării, sunt aşteptaţi să participe la sfârşitul acestei săptămâni...
Autorul unicei Istorii a esteticii românești (vol. I, 2008; II, 2009), rod al cercetării în structurile de specialitate ale Academiei Române, prozator obiectiv de...
Şeful Institutului de Analiză şi Investigaţii Politice, Dan Morega, crede că Dian Popescu ar putea ieşi de la cârma PNL Gorj cu capul sus...
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a primit o donaţie consistentă, în valoare de 40.000 de dolari de la o companie privată, care a...
Tiberiu Tătaru, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu dovedeşte că îşi ţine promisiunile. Cunoscând foarte bine problemele legate de deficitul de personal...
Claudiu Teodorescu, fost prefect de Gorj, în prezent secretar general adjunct la Ministerul Justiţiei(MJ), a participat ieri la susţinerea texei de doctorat a fostului...
Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe parcursul lunii aprilie,  în cele 17 centre de permanenţă din judeţul nostru au...
Pentru a-şi amplasa apropiaţii în noul Birou Permanent al PNL Gorj, dar şi pentru a funcţiona cu un BPJ în legalitate, Dian Popescu a...
Un rovinărean în vârstă de 35 de ani a ajuns la spital zilele trecute, după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se...
Edilul din Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, şi-a închis de aproximativ o lună de zile magazinul de încălţăminte din Târgu-Jiu. Moşoiu a băgat iniţial magazinul în inventar,...
Au fost numeroase cazurile în care fraţii şi-au dat în cap pentru o bucăţică de pământ. Cât despre imensele scandaluri dintre vecini, ce să...
Miniștrii apărării din tarile membre NATO vor revizui măsurile de apărare colectivă , în urma crizei dintre Rusia și Ucraina și vor discuta...
Președintele american Barack Obama a propus marți, la Varșovia, alocarea unei sume de până la un miliard de dolari pentru desfășurarea de noi forțe...
În timp ce conducea un autoturism pe DE 79, pe raza comunei Bîlteni, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Rovinari, a...
În această dimineaţă, la ora 10:40, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu au fost sesizaţi direct de către L.P., de 35 ani, din comuna...
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane, între care şi doi copii, s-a produs în urmă cu puţin timp pe strada...
La sfârştul acestei săptămâni, la Polovragi are loc Sărbătoarea Căpşunilor, o ediţie dedicată locuitorilor din această zonă care se ocupă de cultivarea căpşunilor. Astfel,...
Vecinii caselor ce vor fi supuse unei executări astăzi, la Brădiceni, au început să se certe în legătură cu via, dintre cele două proprietăţi,...
Poliţiştii de la Crimă Organizată desfăşoară astăzi mai multe percheziţii în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Timiş. Se pare că este vizată o reţea specializată...
Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au cercetat şi soluţionat 17 reclamaţii pe parcursul lunii mai, 9 dintre acestea au fost...
Portarul David Lazar nu își găsește locul încă printre titularii Pandurilor și, având în vedere și vârsta acestuia, conducerea echipei gorjene dorește să-l împrumute...
Tinerii baschetbaliști under 14 de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu pleacă astăzi spre Constanța, acolo unde de mâine vor intra în luptă...
Copiii din Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă au avut parte de o frumoasă surpriză de Ziua Copilului. Aceştia au primit în vizită mai mulţi...
Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu-Jiu, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a organizat duminică, 1 Iunie, o...
Florin Mergea, tenismenul originar din Târgu Jiu ce joacă și pentru echipa României de Cupa Davis, face un turneu de excepție la Internaționalele de...
Gorjul are cu ce se mândri, tânărul atlet Mădălin Gheban, de la LPS Târgu Jiu, a obținut recent un rezultat notabil care-l trimite în...
MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au lansat cea de-a noua ediţie a Programului MOL pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi...
Elevii gorjeni mai puţin silitori, care nu vor obţine medii de trecere la una sau mai multe discipline, vor putea susţine anul acesta examenele...
Chiar dacă ultima etapă a Ligii a 4-a gorjene s-a disputat încă din urmă cu mai bine de o săptămână, clasamentul final al campionatului...
Preşedinţii, locţiitorii şi membrii din secţiile de votare care au fost implicaţi în procesul electoral din 25 mai îşi pot ridica banii. Luni angajaţii...
Pentru a-şi asigura o poziţie bună în competiţia „Oraşul reciclării”, municipalitatea continuă acţiunile de conştientizare a târgujienilor în privinţa colectării selective. Elevii Colegiului Naţional...
Tinerii cu vârsta de cel puţin 16 ani, absolvenţi a cel puţin zece clase, pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj de 250 de...
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, anunţate pentru acest sfârşit de săptămână, organizatorii Sărbătorii Nucului au decis să reprogrameze evenimentul. Ion Măruţă anunţă că noua...
Administraţia publică locală din Rovinari a decis să micşoreze taxa pentru locurile de parcare. Astfel, localnicii care deţin un loc de parcare de reşedinţă...
Mai întâi efectuați lucrările restante din luna mai și apoi, În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – prășitul – manual sau mecanic –...
Şase candidaţi din judeţul Gorj au fost admişi anul acesta la Şcoala Naţională de Grefieri. Dacă îndeplinesc condiţia privind buna reputaţie, candidaţii declaraţi admişi...
În cursul zilei de luni, 2 iunie 2014, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a prezentat, oficial, noii membri ai Comitetului Director. Prezent...
Istoria omenirii a cunoscut de-a lungul ei numeroase accidente nebăgate în seamă la început, precum a fost venirea lui Hitler la putere pe cale...
Începând cu luna mai 2014, Universitatea Politehnica din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”....
Opt elevi de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani au început ieri stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi...
Curtea de Apel Craiova a respins ieri contestațiile depuse la o decizie a Tribunalului Olt prin care foștii șefi ai echipei Pandurii Târgu Jiu,...
Gorjeanul Liviu Andrei, subprefect interimar al capitalei, a acces în funcţia publică din Bucureşti nu numai politic, ci şi folosindu-se de un document eliberat,...
În perioada 1 aprilie – 30 mai 2014, perioadă în care au fost instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuit, jandarmii gorjeni au aplicat amenzi...
Plecarea lui Eugen Pîrvulescu de la Pandurii la CS Universitatea Craiova nu este confirmată de actualul președinte executiv al Pandurilor, care însă lasă și...
Mi-am purtat paşii, alături de nişte prieteni gorjeni, în orele nopţii trecutei vineri, după ce invitaţii lui Theodor Dădălău şi ai Festivalului Internaţional de...