-0.1 C
Târgu Jiu
duminică, 11 ianuarie 2026
De la începutul acestui an, jandarmii gorjeni au sancţionat contravenţional peste 100 de comercianţi. Fie pentru că aveau expuse spre vânzare produse expirate, fie...
La doi ani de la producerea unei nenorociri la Plopşoru, judecătorii gorjeni au reuşit să pronunţe un prim verdict în dosarul în care şoferul...
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Târgu-Jiu, reţinut în noiembrie 2012 pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat şi a trei...
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi astăzi, de praznicul Înălţării Domnului, Sfânta Liturghie la altarul bisericii parohiale din localitatea...
Arhiepiscopia Craiovei a organizat ieri evaluarea candidaţilor înscrişi la cursurile de asimilare pentru cântăreţi bisericeşti din Mitropolia Olteniei. În acest sens au fost verificate aptitudinile...
În noaptea de vineri spre sâmbătă, săptămâna trecută, maşina Dacia cu numărul GJ-04-ACP, aparţinând Secţiei CFR L5 Târgu-Jiu, supusă nu de mult sechestrului, urmare...
Anchetă a poliţiştilor gorjeni, după ce doi tineri din municipiu s-au filmat şi au postat pe internet imagini cu o bătaie între câini din...
Un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a fost reţinut ieri de poliţiştii gorjeni sub acuzaţia de furt calificat, după ce a sustras...
În cursul nopţii trecute, Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată de două persoane, cu privire la faptul că nepotul, în vârstă de 12 ani,...
Executorii judecătoreşti au pus sechestru pe bunurile Primăriei şi ale Consiliului Local Peştişni pentru recuperarea a sumei de 29 miliarde lei vechi. Deşi viceprimarul Ilie...
Expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat, constituie contravenţie...
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie mâine, de praznicul Înălţării Domnului, la altarul bisericii parohiale din localitatea...
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj, Dan Tănăsescu, a primit ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la continuarea şefiei la DADR Gorj. Acesta...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, a înregistrat în ultima lună, 18 sesizări din partea consumatorilor nemulţumiţi de serviciile oferite de operatorii economici...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj va organiza astăzi faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă....
Sutele de caserole cu mici infectaţi cu salmonella, nu au ajuns din fericire şi la Gorj, dă asigurări şeful Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru...
Arhiepiscopia Craiovei organizează miercuri, 12 iunie, prin Sectorul Administrativ, evaluarea candidaţilor înscrişi la cursurile de asimilare pentru cântăreţi bisericeşti. Vor fi verificate aptitudinile muzicale şi...
Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu au emis Cod Portocaliu de inundaţii pentru mai multe cursuri de apă din Gorj şi alte patru...
Institutul Naţional al Patrimoniului şi Muzeul Judeţean Gorj au început implementarea proiectului cultural „Un program arhitectural dispărut – Culele din România. Trecut şi perspective”,...
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative Craiova va găzdui în perioada 3-4 iulie cel mai mare “maraton” de conferinţe din România dedicate antreprenorilor, managerilor,...
Veniturile unităţilor spitaliceşti s-au majorat odată cu introducerea coplăţii. La Spitalul Orăşenesc Novaci, banii proveniţi din această sursă sunt utilizaţi pentru achiziţionarea de medicamente...
Elevii şi profesorii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din municipiul Târgu-Jiu au pregătit un „cadou artistic” deosebit pentru toţi târgujienii. Sub genericul „Noi, artiştii!”, elevii...
Corneliu Gârjoabă, fostul director de Resurse Umane al Complexului Energetic(CE) Turceni, le-a făcut recent o plângere penală la DNA, managerului Complexului Energetic Oltenia (CEO),...
O instanţă a Judecătoriei Târgu-Jiu a stabilit ieri că plângerea penală a lui Aurelian Cosmin Chiriţoiu, liderul Sindicatului Pro Lex, de la Poliţia Locală...
Conducerea Sindicatului Salariaţilor din DSGASPC Gorj încearcă să îmbunătăţească, atât cât se poate, situaţia veniturilor salariale ale angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi...
Una peste alta, primul ministru Victor Ponta are succese internaţionale. Din ce în ce mai răsunătoare. Desigur, n-a fost o mare surpriză primirea triumfală...
Sindicatele şi administraţia din Complexul Energetic Oltenia se vor întâlni până vineri pentru a semna un protocol în baza căruia celor 19.000 de salariaţi...
Un pensionar în vârstă de 85 de ani din Târgu-Jiu este pus pe drumuri, de două decenii, pentru un teren din Botorogi. Eleodor Grădinaru...
Lucrările care se execută la un drum din comuna Bărbăteşti ar fi făcute de mântuială, vorbesc localnicii, care susţin că s-au crucit când au...
De trei ori, viceprimarul comunei Peştişani, Ilie Fuiorea-Bute, dirijat din umbră, se pare, de către consilierul local ec. Ion Poenaru, care-i direct interesat fiind...
Ilustru reprezentant al Renaşterii engleze din perioada elisabetană, secolul al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, actor, poet şi cel mai de seamă autor...
O tânără de 20 de ani, din municipiul Câmpulung, a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla a intrat în plin...
Un salariat al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu crede că le-am şti noi, cei de la Gorjeanul, pe toate. Am vrea, dar unele...
Delia Matache şi soţul său Răzvan se pregătesc din nou de vacanţă. Nici nu s-au întors bine din Asia că târgujianul Răzvan alături de...
Aşa s-au înţeles cei doi autori ai evenimentului artistic de astăzi – graficianul Florin Gheorghiu şi doctorul de oameni şi de suflete Doru V....
Începând din data de 10 iunie, autorităţile locale din Stoina au demarat lucrările la sistemul de alimentare cu apă. Investiţia se ridică la aproximativ...
Prin clipe de groază au trecut membrii unui echipaj al Salvării, după ce un cal i-a apărut brusc şoferului, impactul cu animalul neputând fi...
În această perioadă, studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie, anul I, desfăşoară stagiul de practică. Ca şi anul trecut, locaţia aleasă pentru...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj organizează concurs, prin recrutare din sursă internă, pentru ocuparea funcţiei de şef al Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Concursul se...
În cursul nopţii de luni spre marţi, primarul suspendat al comunei Peştişani, Florin Pavel, şi sora acestuia, învăţător la Arcani, au fost văzuţi la...
Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 24 de ani, au ajuns în spatele gratiilor după ce au sustras un cazan din aramă pentru...
Elevii talentaţi la desen din judeţul Gorj mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a trimite lucrările în cadrul concursului de desene „Europa...
În seara zilei de 10 iunie, orele 20:41, Poliţia oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către un participant...
Potrivit ABA Jiu, se instituie COD PORTOCALIU începând cu data de 12.06.2013 ora 00:00 pentru riscul de producere de scurgeri importante pe versanţi, torenţi...
Mâine, 12 iunie 2013, începând cu ora 10.00, în incinta stadionului local din comuna Drăguţeşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al...
Doi tineri din Tismana au fost reţinuţi de poliţiştii gorjeni după ce au sustras un cazan de aramă. Cei doi au fost prezentaţi Parchetului...
La Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au fost înregistrate pe parcursul lunii mai 18 sesizări din partea consumatorilor. Dintre acestea 16 petiţii...
Dragii mei, În primul rând, trebuie să vă spun că aceste rânduri au fost inspirate de întrebările pe care mi le-a pus distinsul domn, Lucian...
Într-o toamnă, nu de mult trecută s-a desprins de plaiurile Dobriţei şi a plecat unde ţara îl chema să lupte în îndepărtatele stepe ale...
Am participat la a treia şedinţă extraordinară a Consiliului Local Peştişani, programată ieri, la ora 10. Gălăgia şi vacarmul se auzeau de pe scările...
Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu, a declarat presei gorjene că îl susţine pe Ion Călinoiu – şeful Consiliului Judeţean Gorj pentru preşedinţia Regiunii Oltenia....
Scandalul iscat pe marginea patrimoniului Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu se apropie de final. La sfârşitul săptămânii trecute, instanţa a decis ca...
Cinci elevi de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi-au început ieri stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj. Stagiul de...
Două persoane, o femeie în vârstă de 45 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia şi un bărbat în vârstă de 61 de ani, din judeţul...
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins de jandarmi...
În cursul acestui week-end, jandarmii gorjeni din structurile de ordine publică au executat misiuni care au vizat prevenirea faptelor antisociale în zona de competenţă....
“Eu nu scriu decât din viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci alta nu cunosc şi nu mă interesează”. Este răspunsul lui Caragiale transmis...
În perioada 10-12 iunie se desfăşoară prima probă din cadrul examenului de bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba...
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Rovinari, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan fără a avea...
Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ţicleni şi cei ai Liceului Tehnologic Ţicleni s-au întrecut ieri cu reprezentanţii judeţelor Dolj şi Mehedinţi în cadrul fazei...
O tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Stăneşti, a ajuns duminică seara la spital după ce a fost lovită de o...
Nici nu a început bine programul “Rabla” că unii şoferi spun că s-a şi terminat. Prin această experienţă au trecut luni dimineaţă mai mulţi...
Începe campania de sensibilizare şi conştientizare publică din cadrul Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Vor avea loc seminarii în mai multe localităţi...
Ion Daniel Mustaţă, tânărul din Peştişani arestat preventiv în cursul lunii aprilie după ce a ucis un tânăr de 20 de ani din aceeaşi...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că cererile de solicitare a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în...
Toader Pasti Cristian, zis şi “distruge tot”, a declarat luni, oficial, că visează la un nou mandat de primar la Cărbuneşti. Asta după ce...
Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu a anunţat că începând de luni, ora 18:00, se instituie Cod Galben pe afluenţii Jiului superior şi mijlociu,...
La sfârşitul săptămânii trecute, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, întors de la Bruxelles, a convocat Biroul Permanent al formaţiunii politice, pe care o păstoreşte...
După ce i s-a refuzat cererea de eliberare pentru o zi, făcută înainte de sărbătorile pascale, Ionel Manţog, încarcerat la Penitenciarul Târgu-Jiu de aproape...
Adăstând la un ceai verde cu prozatorul Ion C. Gociu, la Simigeria Centrală, am aflat de la comeseanul nostru Ion Popescu-Brădiceni – cel ce...
Proiectul „Modernizarea drumurilor de rocadă pentru municipiul Târgu-Jiu” s-a finalizat. Recepţia finală s-a făcut luni, 10 iunie. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor...
Un elicopter de salvare, pregătit şi dotat corespunzător pentru intervenirea la accidentele aviatice, stă la dispoziţia salvamontiştilor gorjeni. Cum în spaţiul aerian al judeţului...
Juristă Miruna Porumbel, nora directorului general al „Doinei Gorjului”, Gheorghe Porumbel, e angajata Primăriei Peştişani, ca secretar. Anul acesta, în sfârşit, se bucura împreună...
Direcţia Silvică Gorj a livrat peste 30 de tone de plante medicinale în baza contractelor pe care unitatea le are cu mai multe societăţi....
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a făcut publice ieri concluziile raportului efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, după ce sindicatele au sesizat instituţia cu...
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a reacţionat ieri în cazul angajatului care şi-a pus capăt zilelor la sfârşitul săptămânii trecute, menţionând că bărbatul de 50...
O tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Stăneşti, a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism în...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mustaţă Ion-Daniel, recidivist, pentru comiterea infracţiunii...
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Hunedoara, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de mărfuri pirat. Bărbatul a fost depistat...
În ziua de 08 iunie, în jurul orelor 16:00, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil, a depistat în zona Insuliței Jiului din...
În perioada 10.06-12.07.2013 în Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj se va efectua stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ de către...
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului. Din după-amiaza zilei de luni 10 iunie, până în...
Nu au mai pomenit nimic de demisia ori de demiterea conducerii Complexului Energetic Oltenia de când au scos în stradă aproape 5000 de mineri...
În cele din urmă conducerea PNL Gorj a luat poziţie împotriva destituirilor de liberali din CEO, făcute sau anunţate că se vor pune în...
Nu numai Marin Condescu, liderul FNME, a chemat vineri parlamentarii din Oltenia la o dezbatere privind viitorul CEO, şi liderii Sindicatului Energetic Craiova au...
În cursul zilei de 7 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj, Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Stoina au acţionat pentru...
Un bătrân în vârstă de 66 de ani, din comuna Hurezani, a fost arestat preventiv pentru 29 zile după ce a încercat să-şi omoare...
Un gorjean din comuna Berleşti s-a ales cu dosar penal după ce în autoturismul său au fost găsite mai multe bunuri sustrase din perimetrul...
Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au deplasat săptămâna trecută la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, pentru a discuta...
Deputatul USL pe Colegiul 4 Motru, Camelia Khraibani, s-a alăturat inițiativei deputatului Ana Birchall prin care se dorește mărirea cuantumului alocației de stat pentru...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Scoarţa, s-a oprit cu maşina într-un copac după ce, din cauza unor probleme de...
Începând de astăzi rovinărenii au parte de mici, bere, muzică şi voie bună la „Zilele Orașului Rovinari”. Sărbătoarea are loc în intervalul calendaristic 10...
Ion Horvat, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, a fost dat dispărut săptămâna trecută de către soţia sa. Potrivit...
IPJ Gorj – Serviciul Rutier împreuna cu Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC) România – Filiala Gorj au desfăşurat o amplă acţiune de prevenire...
Două dintre elevele profesoarei Cristina Olteanu de la Palatul Copiilor, Târgu-Jiu au ocupat locuri fruntaşe la Concursul Naţional de Interpretare Vocala şi Dans “Floare...
Ni se pare că au trecut prea repede cei 60 de ani de la data când a fost pusă în producţie prima sondă, nr....
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj informează contribuabilii din judeţul nostru că astăzi, 10 iunie a.c. inclusiv, trebuie depuse la Fisc mai multe...