-0.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Inventatorul român Corneliu Birtok Băneasă a fost premiat cu medalia de aur a Salonului internaţional de invenţii de la Geneva, juriul, format din specialişti...
Româncele dovedesc încă o dată că nu degeaba sunt considerate printre cele mai frumoase femei din lume. Andreea Diaconu a intrat, recent, în familia...
Nicolas Maduro, care a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela, este un fost şofer de autobuz ajuns în politică prin intermediul sindicatelor şi favoritul mentorului...
Sindicaliştii lui Marin Condescu au dat în urmă cu câteva zile o declaraţie potrivit HG 925/2006 privind evaluarea ofertelor, prin care arătau că nu...
După săptămâni la rând de ploi şi frig, meteorologii au veşti bune pentru următoarele zile. În Gorj, vremea se va încălzi treptat, valorile medii...
Poetul Laurian Stănchescu susţine că nu mai este ajutat în momentul de faţă de nicio autoritate locală sau centrală în demersurile sale de repatriere...
Beneficiarii proiectelor depuse pe măsurile de investiţii din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), în contextul economico-financiar intern şi extern, au semnalat Ministerului Agriculturii...
Fostul lider al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, apreciază că în maxim o săptămână organizaţia democrat-liberală va avea formată o nouă Comisie de Organizare şi...
Peste 4000 de tichete sociale va acorda Primăria şi Consiliul Local Rovinari pentru persoanele nevoiaşe din localitate cu ocazia sărbătorilor pascale. Însă pentru a...
Perioada de depunere a dosarele pentru acordarea tichetelor sociale pentru Paşte cetăţenilor fără venituri sau cu venituri foarte mici s-a prelungit. Această hotărâre a...
Problemele apărute la ENERGOMONTAJ SRL Turceni, relatate luna trecută de Gorjeanul, unitate care şi-a redus semnificativ numărul de angajaţi în ultima perioadă, salariaţii fiind...
Cea de-a XXI-a ediţie a Programului „Vacanţe la ţară”, iniţiat şi organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC România,...
Sâmbătă după-amiaza, primarul suspendat din Peştişani, Florin Pavel, însoţit de soţie şi de fiul său minor, s-a deplasat în judeţul vecin pentru a se...
În perioada 1-5 aprilie 2013, o echipă de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat o serie de acţiuni de control în judeţele...
De la comună şi până la cel mai înalt nivel al statului, aşa zis de drept, lipseşte aproape cu desăvârşire actul de dreptate. De...
Anul acesta Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu aniversează 25 de ani de existenţă. Evenimentul a fost făcut, din lipsă de originalitate, după modelul...
Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a publicat vineri lista proiectelor culturale selectate pentru acordarea finanţărilor în sesiunea de finanţare A.F.C.N. I/2013, pentru aria Educaţie...
Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, gorjean de origine după tatăl născut la Izvoarele în comuna Plopşoru, s-a trezit, peste noapte, readus în atenţia...
Noroc cu carul poate să spună că a avut o gravidă care a şi născut ieri la Târgu-Jiu, după ce, cu puţin timp înainte,...
Nu m-am încumetat să scriu mare lucru despre numeroasele isprăvi la marginea legii ori sub prevederile ei ale Mariei Mariana Gureanu din mai multe...
Complexul Energetic Oltenia a încredinţat pe 12 aprilie un contract de peste 7 milioane de lei, la licitaţie, Trustului pentru Servicii cu Utilaje Diverse...
Patru tineri din municipiul Târgu-Jiu, între care şi doi minori în vârstă de 15, respectiv 16 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea...
Doi gorjeni s-au ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că aceştia au efectuat mai multe transporturi de material lemnos, fără...
Un copil în vârstă de 5 ani a ajuns sâmbătă dimineaţa la spital după ce a fost rănit într-un accident de circulaţie ce a...
Poliţiştii gorjeni au ridicat mai multe articole de îmbrăcăminte şi marochinărie inscripţionate cu numele unor mărci înregistrate, ce erau comercializate într-un magazin din Piaţa...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Brăneşti, este cercetat de oamenii legii după ce s-a îmbătat şi a făcut scandal...
Poezia lui Zenovie Cârlugea este o meditaţie profundă asupra lumii şi existenţei, între care, de o realizare artistică aparte, sunt de menţionat artele poetice....
Cerul sublimilor 25 aprilie 1975 Din nou cu Ion şi cu Mutaşcu. Ciudată împerechere între aceşti Luceferi „săptămânali”. Parcă ar fi nişte amanţi. În societate,...
Trei gorjeni cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi la furat. Doi...
Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au încălcat legislaţia rutieră. Unul dintre aceştia a fost prins conducând un moped fără...
O femeie în vârstă de 27 de ani este cercetată de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi rele tratamente...
Patronul unui magazin din Motru este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit poliţiştilor, timp de doi ani, acesta nu ar fi...
Inima se îmbolnăveşte atunci când arterele “se înfundă” (ateroscleroză), când nu mai poate pompa suficient sânge (cardiomiopatie ischemică) sau când bate neregulat (aritmie). Bolile de...
Păducelul mai este cunoscut şi sub denumirea de gherghinar. Pentru calităţile deosebite în tratarea afecţiunilor cardiace, păducelul mai este numit şi Planta inimii. Creşte sub...
Ingrediente: 200 g unt 200 g zahăr tos 200 g nuci măcinate 100 g făină 6 ouă 200 g zahăr pudră 2 linguriţe esenţă de vanilie 20 ml ulei 60 g ciocolată 2 linguri...
Un accident de circulaţie în care a fost implicată şi o ambulanţă s-a produs în această dimineaţă pe str. Calea Bucureşti . Potrivit poliţiştilor,...
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui copil în vârstă de doar 5 ani s-a produs ieri dimineaţă, pe DN 67 Scoarţa, după...
În seara zilei de 11 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tismana au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o casă din satul...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Brănești, satul Capu Dealului, s-a ales cu dosar penal după ce, în timp ce...
În cursul zilei de 10 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi cu privire la faptul că în perioada 01-10.04.2013, persoane...
{edocs}gazeta_gorjului/2013_04_18_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.04.12_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Şeful FNME, Marin Condescu, i-a solicitat recent, în scris, lui Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), să acorde, de urgenţă, 1,6 milioane de lei....
Ce mai contează că de când a fost angajat ca director al Căminului Cultural Peştişani, fără a exista un Cămin Cultural, de către ex-primarul...
Sub auspiciile Asociaţiei Culturale TRAIAN, înfiinţate de nemângâiatul tată Theodor Dădălău după dispariţia fulgerătoare dintre noi a preaiubitului său fiu, ieri, în Sala Expoziţională...
Printr-o triplă lansare de carte, Galaxia poeţilor gorjeni a fost, îmbogăţită ieri cu 3 stele de 5 stele! Aceste Stele sunt: Gheorghe Grigurcu, Zenovie...
5. Prietenia lui Mihail Sebastian cu prinţul Anton Bibescu În Jurnalul său, scriitorul menţionează de mai multe ori astfel de invitaţii făcute de Anton Bibescu...
Peste 200 de cadre didactice din judeţul Gorj concurează anul acesta pentru a obţine gradaţii de merit. Printre cei care şi-au depus dosarele pentru...
La Bruxelles a avut loc, la jumătatea acestei săptămâni, conferință de ratificare a Convenţiei Internaționale de la Istambul privind combaterea şi prevenirea violenţei domestice. Conferința...
Aproape 200 de liceeni din judeţul Gorj ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse au pierdut sprijinul financiar acordat prin programul social „Bani...
A fost cândva o emisiune de televiziune „Copiii spun lucruri trăznite”. Destul de amuzantă şi interesantă. O realiza Virgil Ianţu. De ceva vreme, presupusul...
Deputatul PDL Andreea Paul, prim-vicepreşedinte al PDL, a criticat recent HG 138/2013 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, susţinând că...
Fostul deputat, Mugurel Surupăceanu, parlamentarul fără proprietăţi trecute în declaraţia de avere, vrea să îşi mute domiciliul în comuna Turcineşti. De o bună bucată de...
Acţiunile preventive desfăşurate în trafic de către poliţiştii rutieri gorjeni a dus la o scădere semnificativă a riscului rutier pe drumurile din judeţ. Cel...
Fostul viceprimar de la Prigoria, Angel Costoiu, şi soţia sa Maria Claudia, rămân în continuare de negăsit pentru a fi arestaţi, după ce instanţele...
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a participat miercuri la deschiderea Forumului Economic Regional Oltenia (FERO). Şeful judeţului vrea ca următoarea ediţie a forumului...
Apropierea sărbătorilor pascale aduc ca de fiecare dată profit patronilor de pensiuni din zonele turistice ale judeţului precum Tismana, Peştişani, Novaci, Baia de Fier...
Doi bărbaţi din judeţul Vâlcea sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras bunuri în valoare de...
Administratorul unui magazin mixt din satul Vânăta s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că acesta nu a înregistrat în...
Doi gorjeni sunt cercetaţi de oamenii legii pentru că nu şi-au prelungit valabilitatea permisele de port armă în termenul prevăzut de lege. Cei doi...
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui localnic din Plopşoru, prins în flagrant în timp ce încerca să sustragă cărbune din vagoanele...
În aceste zile, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj s-au înscris 30 de exploataţii pentru a beneficia de plata subvenţiilor...
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Padeş, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii rutieri...
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din oraşul Tismana, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident de...
Locuinţele ANL din Strada Narciselor nu vor putea fi date în folosinţă de Paşte. Primarul municipiului, Florin Cârciumaru, spune că în aproximativ două luni...
O tânără de 26 de ani, din Motru, vânzătoare la un magazin din localitate, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă...
Chiar dacă la Uzina Mecanică Sadu, în urma sustragerii de muniţie depistate de poliţişti, nu s-au achiziţionat detectoare de metale, totuşi se fac eforturi...
Cinstea, onestitatea repudiază făţărnicia, cultivând virtuţile autentice şi perene, nu lasă loc decăderii şi lichelismului. Cinstea centrifughează minciuna şi hoţia, obligă la respectarea cuvântului...
În cea de-a patra Duminică a Postului Mare, să ne înălţăm sufletul nostru pe scara credinţei mântuitoare şi să învăţăm de la Sfântul Ioan...
Doi bărbaţi din judeţul Vâlcea sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras bunuri în valoare de...
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Tismana, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului...
Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale deoarece nu s-au prezentat la structura de poliţie competentă pentru a-şi prelungi valabilitatea permiselor de port armă...
Penitenciarul Târgu-Jiu anunţă că în data de 12.04.2013 personalul din subordine va executa trageri în poligonul Turcineşti, între orele 7.00-10.30 şi 15.00-17.00. Se recomandăm...
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.04.11_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Ploile din ultima perioadă au făcut ravagii la Gorj. Pe lângă faptul că precipitaţiile au oprit din execuţie lucrările destinate reparaţiilor drumurilor judeţene, le-a...
Direcţia de Venituri Publice Târgu-Jiu a încasat până în prezent 60 % din bugetul municipiului Târgu-Jiu, 2013 fiind unul dintre cei mai buni ani,...
Pus cu forcepsul în fruntea SC UTIL-BONUS SRL Peştişani, administratorul Cosmin Bojincă, şi-a dat cu stângu-n dreptul. A trimis în şomaj patru oameni şi,...
Fostul şef al mascaţilor, Octavian Lupulescu, în prezent vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie(ANC), este subsecretarul de stat care nu are nici măcar o...
Eu n-am fost decât de vreo 4 sau 5 ori în Peri. Dar şi acum mă cuprind fiorii... Pe timpuri era acolo o pădure...
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Gorj şi Uniunea Artiştilor Plastici –...
Numărul şomerilor gorjeni, aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la data de 31 martie 2013, a fost de...
De ce am pariat eu pe George Drăghescu? Pentru complexitatea, pentru anvergura comportamentului său transumanistic (exact în sensul indicat de paradigma transdisciplinarităţii, promovată de...
Comisarii Gărzii Financiare Gorj au efectuat verificări la microcarierele de cărbune din zona bazinului carbonifer Motru. Prin aceste verificări s-a urmărit identificarea modului în...
Membrii Grupului de iniţiativă locală Rovinari şi  elevii claselor a VII-a A, B şi C ai Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 1 Rovinari au...
Primarul Localităţii Tucineşti, Vasile Gogălniceanu, aşteaptă încă fondurile necesare pentru reabilitarea celor două drumuri comunale, afectate de alunecări de teren. Pe raza comunei, în...
Poliţiştii gorjeni au reţinut zilele trecute un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, acuzat că ar fi sustras suma de aproape 6.000 de...
Un bărbat din municipiul Târgu-Jiu a fost trimis în judecată de procurorii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Dacă va...
Un localnic din comuna Stejari a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins conducând un autoturism pe DN 6B Căpreni, având...
Un sexagenar din municipiul Târgu-Jiu s-a ales cu o amendă în valoare de 100 lei după ce a reclamat la poliţie dispariţia nepotului său...
Directivele conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) par că nu sunt pe înţelesul sindicaliştilor de la Sucursala Craiova. Mai precis, sindicaliştii de aici au considerat că...
Un târgujian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat o bucată de salam şi un parfum,...
Vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ, a fost foarte vocal ieri în şedinţa Comisiei Paritare a CEO. Ruşeţ a declarat în plen că flagelul corupţiei a...
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce a agresat şi a ameninţat în...
Primăvară grea pentru locuitorii din satul Seciurile, unde alunecările de teren au redevenit active în ultima perioadă, acum ajungându-se ca un drum judeţean să...
Afaceristul Nicolae Sarcină şi-ar fi verificat recent starea de sănătate. Acesta a fost văzut aşteptând să intre în cabinetul unui cardiolog renumit din Târgu-Jiu,...
Liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, a participat ieri la Bucureşti la Congresul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Energie(FNSE) Univers. Acesta a candidat pentru...
PRECIZARE. Eu, unul, am impresia că, în vremuri de criză, precum acuma, numai în pielea primului ministru nu-i bine să fii. Nu are linişte...
Deputatul Partidului Poporului- Dan Diaconescu (PP-DD), Niculina Mocioi, a depus la Ministerul Educaţiei Naţionale şi la Ministerul Muncii memoriul Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu-Jiu,...
Fostul deputat PDL de Gorj, Constantin Severus Militaru, a revenit la meseria de bază, cea de inginer. Acesta s-a întors la Cariera Roşiuţa, unde...
Până la convorbirea de faţă, recunosc, nu-l văzusem la faţă chiar deloc pe unul dintre cei mai celebri pictori contemporani ai Gorjului. Iar vizita...