2.8 C
Târgu Jiu
vineri, 2 ianuarie 2026
Nu-i pace sub măslini, veţi zice. Şeful de la DNA, actualul adică, n-a trecut prin furcile caudine ale vreunui concurs profesional. De care să...
Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, va premia duminică pe cea mai vârstnică locuitoare a oraşului. Este vorba despre o femeie care domiciliază în municipiu şi...
Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” va găzdui astăzi atelierul de poezie şi lectură publică intitulat „Poezia e cool(tură)!”, atelier la care vor participa elevi pasionaţi...
Limba este cel mai important mijloc de comunicare şi de înţelegere cu cei din jurul nostru. Ca cetăţeni europeni, schimburile lingvistice sunt inevitabile pentru...
În „Săptămâna duhovnicească” la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu-Jiu, programul liturgic va cuprinde în fiecare seară, de la ora 17,30, Pavecerniţa Mare, iar...
Înscrierile pentru participarea la examenul pentru obţinerea gradului de medic specialist s-au finalizat. În cursul acestei zile Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj va...
Spitalul Orăşenesc Turceni este unitatea medicală gorjeană unde se tratează boli psihice grave. La ora actuală secţia Psihiatrie are aproximativ o sută de pacienţi....
Primăria Municipiului Târgu-Jiu continuă programul de reabilitare termică a locuinţelor, fiind pregătite câteva zeci de proiecte. Din toamna anului trecut a apărut o nouă...
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.03.20_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Ajuns ieri la orele 12.00 la Penitenciarul Târgu-Jiu, fostul şef al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, a fost salutat cu căldură de deţinuţii care...
Poliţiştii din Anvers (Belgia) au reuşit prinderea şi reţinerea lui Grigore Mocanu zis şi Gigi Epuran, liderul unei reţele de recuperatori, condamnat la şapte...
I s-au furat datele de identitate, după ce a prestat individual ca agent asigurator la Astra Târgu-Jiu. I s-a întâmplat chiar soţiei preşedintelui PRM...
Inginerul Cătălin Stănculescu este, de la finalul săptămânii trecute, noul director tehnic al Sucursalei Turceni a Complexului Energetic Oltenia(CEO). Acesta i-a luat locul lui...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a autorizat la plată 19.233 de fermieri cu o sumă totală de 4.578.153 lei. Iar...
Peste 100 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile pentru gorjenii care vor să lucreze în afara graniţelor. Ţări precum Belgia, Germania, Lituania,...
Şapte sortimente de iaurturi şi cinci de smântână, produse de compania Danone, au fost retrase de la comercializare din Gorj. Produsele lactate sunt suspectate...
Inginerul Ovidiu Gealdîr, angajat până în 2011 la SAEM Turceni, a avut curajul să acţioneze unitatea în judecată pentru acordarea drepturilor băneşti pe ore...
Şeful Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Peştişani a fost ieri victima unei agresiuni din gelozie, manifestată de concubinul unei colege de serviciu. La fel...
Luni, firma de gospodărire comunală SC UTIL-BONUS SRL Peştişani trebuia să ridice gunoiul din pubelele scoase de oameni pe la porţile lor din reşedinţa...
Profesorii care ocupă funcţii de conducere şi sindicaliştii care vor lucra la monitorizarea sistemului vor putea lipsi doar parţial de la orele obligatorii de...
Cinci elevi şi studenţi teologi din Mitropolia Olteniei au participat săptămâna trecută la etapa mitropolitană a Concursului Național „Dumitru Stăniloae”. Dintre cei cinci candidaţi,...
Angajaţii Fabricii de cauciuc ARTEGO SA ar fi obligaţi să cumpere acţiuni de la afaceristul care a falimentat Rostramo. Cel puţin asta vorbesc salariaţii...
Încă de anul trecut, un Om – profesorul universitar Adrian Năstase s-a văzut victima injustiţiei Regimului Băsescu. Ce mai conta că este vorba de...
Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” au început înscrierile pentru cea de-a XXXIII-a ediţie, ce se va desfăşura în perioada 24 – 26...
În colecția „Serile la Brădiceni” Ion C. Gociu este un scriitor, un romancier care s-a luat în serios. Și dacă s-a decis să calce pe...
În data de 18 martie 2013, ministrul Sănătăţii a semnat un acord de colaborare cu Federaţia Sanitas. La întâlnirea cu ministrul Eugen Nicolăescu au...
Sub auspiciile Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, astăzi, în Sala Mihai Eminescu a Bibliotecii Judeţene Gorj „Christian Tell”, doritorii de poezie bună...
În plină lună martie, cadrele medicale şi pacienţii Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu au avut parte de un peisaj de basm....
Administratorii unei societăţi comerciale din comuna Padeş sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală după ce oamenii legii au descoperit că aceştia...
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Plopşoru, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a furat mai mulţi arbori...
Preşedintele Asociaţiei de Vânătoare şi Protecţia Mediului Acvila Cernei este cercetat penal. Acest lucru se întâmplă după ce oamenii legii au descoperit că, în...
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce a prădat un...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean(C.J.) Gorj nu mai este de ieri noapte o persoană liberă cel puţin pentru un an şi ceva de acum...
Fostul candidat la Preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă, anchetat în mai multe dosare penale pentru acuzaţii de evaziune fiscală, într-unul dintre ele fiind găsit...
În perioada 11-17 martie 2013, la nivelul judeţului nostru s-a înregistrat o uşoară scădere a numărului persoanelor diagnosticate cu afecţiuni ale căilor respiratorii. În...
În această perioadă, universităţile îşi promovează programele de studii în rândul elevilor de liceu. Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu s-au deplasat la Colegiul...
Spitalul Orăşenesc Turceni se confruntă cu o mare lipsă de asistenţi medicali. Numai la Psihiatrie este nevoie de şapte asistenţi, posturile fiind eliberate prin...
Scena politică din România se umple tot mai mult de ridicol, cu destructurări-reevaluări de partide şi politruci, în funcţie de miza ajungerii la ciolan,...
Laurian Stănchescu a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă, că la următoarele alegeri locale va intra în cursa electorală pentru câştigarea fotoliului...
Pompierii militari au reluat luni, pentru a treia zi consecutiv, căutările unui bărbat de 61 de ani, din oraşul Lupeni, care a căzut vineri...
Fermierii gorjeni vor fi informaţi despre toate măsurile din AXA II PNDR 2007 - 2013 privind derularea fondurilor europene acordate în cadrul măsurilor 211...
Decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a respinge contestaţiile prin care o funcţionară a APIA Gorj încerca să scape de...
Treizeci de salariaţi TESA ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj sunt în pericol să-şi piardă locurile de muncă dacă proiectul Ministerului Sănătăţii privind...
Un tânăr irakian cu reşedinţa în judeţul nostru s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă alături...
Noul statut PNL, de care preşedintele Dian Popescu a făcut în ultimele zile vorbire, referindu-se la scrutinul pentru alegerea prin vot a şefului PNL...
Profesorul Dan Ilie Morega apreciază hotărârea Comisiei Paritare a Complexului Energetic Oltenia(CEO) privind administrarea biletelor de odihnă şi tratament pentru angajaţii CEO. Morega susţine...
În următoarele două săptămâni, reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu vor finaliza programul de distribuire a alimentelor europene. Peste cinci mii de persoane...
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA) Gorj, Ion Iliuţă, anunţă oficial faptul că la un supermarket(n.r. Kaufland) din Târgu-Jiu au fost descoperite 16...
Viceprimarul Cristian Elena de la Padeş a fost la un pas de a-şi pierde funcţia după ce a luat de unul singur decizia de...
Începând din data de 21 ianuarie şi până pe data de 31 martie, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu vor efectua anchete sociale la 60% dintre beneficiarii...
Sindicatul „Sănătatea” Gorj derulează, la nivelul judeţului nostru, un proiect european de recalificare profesională. Valoarea proiectului este de 1.279.258,24 lei, fonduri europene, 2% din...
În data de 15 martie 2013, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV), s-a desfăşurat Etapa Judeţeană a Concursului F.O.C. Scopul concursului a fost...
Magistraţii Înaltei Curţi l-au condamnat ieri pe Nicolae Mischie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, la patru ani de închisoare cu executare. Acesta este...
Laurian Stănchescu, iniţiatorul demersului de repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale sculptorului Constantin Brâncuşi spune că, deşi a primit ameninţări şi riscă inclusiv să-şi piardă...
Niculina Chiţulescu, directorul Colegiului Tehnic Motru este un promoter al tradiţiilor şi obiceiurilor populare. Aceasta a iniţiat un seminar cu tema „Motru – spaţiu...
Am profitat de primele zile de primăvară pentru a reconstitui un traseu făcut în miez de Gerar de la Baia de Aramă peste Godeanu...
În casa învăţătorului septuagenar Dumitru Gr. Pupăză, din Dobriţa (comuna Runcu, Gorj), am cunoscut pe unul dintre cei mai vechi admiratori înflăcăraţi ai operei...
• Puţini prezenţi, mulţi aleşi * În 1957, aveam în martie 17 ani. Îmi povestea un verişor primar, după mamă, Dumitru Brâncuşi, care a vrut...
Ion Răuţ ar putea reveni la funcţia de şef al Corpului de Control la Complexul Energetic Turceni, funcţie pentru care a acţionat în judecată,...
Să nu vă aşteptaţi la vreo lecţie despre cum se ţine un post, întrucât subiectul – cu siguranţă – mă depăşeşte. Totuşi, nişte întâmplări...
Centrul Militar Judeţean Gorj prin Biroul Informare - Recrutare continuă activitatea de recrutare a tinerilor în vederea participării la examenele de admitere în instituţiile...
O tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetată de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Tânăra este acuzată...
Patronul unei societăţi comerciale din comuna Cătunele s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că acesta nu a virat impozitele...
Un tânăr în vârstă de 19 ani din satul Brădet a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu după ce maşina în care se...
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat în dezbatere publică proiectele legate de metodologia şi calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014....
Alte 35 de cadre didactice din judeţul Gorj au fost admise în Corpul Naţional al Experţilor în Managementul Educaţional. Lista cu rezultatele obţinute în...
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj va aniversa săptămâna aceasta 45 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, la...
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.03.19_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.03.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
O deputată din cadrul Partidului Democrat (PD, stânga), Laura Boldrini, a fost aleasă  la preşedinţia Camerei Deputaţilor, în care formaţiunea sa dispune de o...
Un copil român a murit otrăvit în Italia. Băiatul, în vârstă de cinci ani, a fost internat, împreună cu doi dintre fraţii săi, cu...
Schimbarea la faţă a Sucursalei Turceni a Complexului Energetic Oltenia(CEO) a început în martie şi se va finaliza pe 1 aprilie, cosmetizarea unităţii energetice...
Schimbarea la faţă a Sucursalei Turceni a Complexului Energetic Oltenia(CEO) a început în martie şi se va finaliza pe 1 aprilie, cosmetizarea unităţii energetice...
Clasa a IX-a A, profil matematică-informatică, din cadrul Colegiului Naţional ,,Tudor Vladimirescu”(CNTV) din Târgu-Jiu, debordează de elevi cu un ridicat nivel de inteligenţă. Fenomenul...
Pentru a certifica profitul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, va solicita unei firme să realizeze un audit pentru primele două luni ale...
Face ce face Venerabilul Lojii Masonice Hobiţa şi, an de an, gândeşte dar şi înfăptuieşte câte o faptă demnă de recunoştinţă pentru hobiţanul de...
O angajată a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Gorj rămâne incompatibilă cu funcţia pe care o ocupă, după ce a pierdut şi...
Se spune, în popor, că şi drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii, nu-i aşa? Acuzat că se mişcă uneori prea greoi, Cabinetul...
29 de salariaţi ai Energomontaj Turceni au fost trimişi acasă în luna ianuarie, deoarece conducerea societăţii n-ar mai fi avut lucrări. În schimb, directorul...
O persoană neidentificată încă a jefuit joi seara o agenţie loto din oraşul Rovinari. Tâlharul a intrat în agenţie purtând o cagulă şi, sub...
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Padeş, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit poliţiştilor, acesta nu...
Un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a două persoane a avut loc ieri dimineaţă pe DN 67, în comuna Câlnic. Şoferul unui...
Jandarmii montani şi lucrătorii Salvamont Gorj au intervenit săptămâna trecută cu mijloacele de transport din dotare pentru a transporta o femeie însărcinată care suferise...
În săptămâna 11-15 martie 2013 au avut loc în cadrul Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuşi” Peştişani, o serie de manifestări culturale, de înaltă ţinută, dedicate...
Sâmbătă, pe 16 martie 2013, exact în ziua împlinirii a 56 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Brâncuşi, la Mănăstirea...
Sculptorul Constantin Brâncuşi a fost comemorat printr-o procesiune cu torţe la 56 de ani de la trecerea în nefiinţă. Manifestarea a avut loc, vineri...
Acoperişul unui adăpost de animale din Slivileşti şi 200 de kilograme de fân depozitate în acesta au ars într-un incendiu provocat de o ţigară...
Aproximativ 370 de elevi din judeţ şi-au pierdut dreptul de a mai primi alocaţiei pentru susţinerea familiei sau o vor primi diminuată din cauza...
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Băleşti, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce a sustras...
Hotărârea privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din TVA şi din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru...
O bătrână în vârstă de 73 de ani, din Târgu-Jiu, cunoscută cu probleme cardiace, a fost găsită moartă în propriul apartament. Trupul neînsufleţit al...
Timbrul de mediu pentru autovehicule a intrat în vigoare începând de vineri. Din acest moment taxa auto urmând să fie calculată exclusiv pe baza...
Administraţia Bazinală de Apă Jiu anunţă creşteri însemnate de niveluri şi debite, cu depăşiri ale cotelor de apărare pe râurile bazinului Jiu. Acestea au...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj a celebrat, vineri, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 15 martie....
Pocruia – sat frumos de la poalele Munţilor Vâlcan, situat la 30 km. vest de municipiul Tg-Jiu, judeţ Gorj, cu relief variat (munte, deal,...
Rudă cu faimosul ţepar Constantin Bucloiu, aflat de ceva vreme după gratii pentru bravurile sale din anii trecuţi, vărul acestuia, Ion Bucloiu, are toate...
Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Jiu, în parteneriat cu Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala...
Organizatorii Salonului de Pictură „Arte Mici” au făcut bilanţul lucrărilor înscrise în concurs la ediţia din acest an. Aproape 400 de participanţi au intrat...
Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj se va întâlni cu ministrul Sănătăţii, în cursul acestei zile. Tema discuţiilor este restructurarea anunţată de către ministrul...
Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu şi Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” organizează expoziţia personală de fotografie Dan Mihalcea. Vernisajul expoziţiei...