-0.8 C
Târgu Jiu
luni, 29 decembrie 2025
Temperatura din apartamentele municipiului Motru au ajuns la 5-6 grade. Cu toate acestea, UATAA nu va furniza căldură până la 1 noiembrie şi nici...
Membrii PRM Gorj nu vor fi chemaţi prea curând la urne pentru a-şi alege o conducere nouă, filiala judeţeană neprimind deocamdată nicio informaţie de...
Opoziţia a depus ieri textul oficial al moţiunii prin care speră să reuşească demiterea Guvernului Boc, parlamentarii fiind puşi în situaţia de a lua...
Centrul Maternal din Târgu-Jiu ar putea rămâne, începând din noiembrie, cu mai puţin angajaţi. Numărul acestora este, oricum, cu cinci mai mic decât prevede...
Elevii chiulangii din Gorj vor avea, de acum, viaţă grea. Şi asta pentru că la nivelul Prefecturii judeţului Gorj dar şi a altor instituţii...
Producţia agricolă din această toamnă a fost aproape la fel de bună ca cea din anul precedent, cel puţin la nivelul judeţului nostru, unde,...
Poliţiştii au operat aseară o nouă reţinere într-un dosar deschis la începutul lui septembrie cu privire la mai multe furturi comise în comuna Bâlteni,...
La sfârşitul săptămânii precedente, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au aplicat un număr de cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de...
În aceste zile, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a demarat în aceste zile autorizarea la plată a avansului către fermierii...
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj anunţă contribuabilii că, începând cu 1 octombrie 2010, s-a renunţat la impozitul minim, urmând ca persoanele...
Artistul plastic Vasile Fuiorea este, de la sfârşitul săptămânii trecute, noul preşedinte al Asociaţiei Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR). Membrii acestei...
Încă de la începutul acestui an, conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu a demarat o serie de proceduri pentru obţinerea în administrare şi folosinţă a Cinema...
Clădirea care adăposteşte Căminul Cultural, dar şi Biblioteca “Arthur Bădiţa” din Polovragi se află, din nou, în renovare. Deşi lucrările au început în urmă...
Plata Naţională Directă Complementară (PNDC) pe acest an a fost cea care i-a adus la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)...
ANTE-SCRIPTUM În viaţă, trebuie să le privim pe toate cu surâs şi să gândim pozitiv. Nici preşedintele Traian Băsescu şi nici aghiotantul său Emil Boc,...
Francezii consideră prazul ca fiind cea mai bună şi sănătoasă legumă a toamnei. Prazul este mai special. Rădăcina albă şi frunzele au aspecte diferite,...
Fiecare dintre noi ştie de avantajele pe care anumite plante, fructe şi legume le aduc sănătăţii. Dar despre următoarele remedii naturale, se poate spune...
Ingrediente: 500-800 grame praz, trei cepe de apă (roşii), două-trei roşii (sau o lingură de paste de tomate sau roşii în bulion), doi căţei de...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.19_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Problemele politice din Gorj, au o rezolvare aparentă, în sensul că toate cele trei partide importante au conducători aleşi sau interimari. Partidul Social-democrat stă...
Om de bază al Primăriei şi director al Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu dar şi interimar al Direcţiei „Constantin Brâncuşi”, Teodora Ciobanu, se...
În timp ce sindicatele şi opoziţia politică se “luptă” pentru declararea ca neconstituţionale a legilor care prevăd tăierea salariilor şi impozitarea pensiilor, democrat-liberalul Dan...
Propunerea privind excluderea lui Ion Răuţ din PNL Gorj care a fost suspusă la vot în prima şedinţă a Biroului Politic Judeţean al filialei...
Mai multe instituţii din sistemul bugetar al judeţului nostru au transmis către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj o informare privind...
Democrat-liberalul Alexandru Pereş a declarat vineri, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că senatorul PD-L de Gorj Ion Ruşeţ, un lider sindical important...
Fosta blondă a lui Bote, Bianca Drăguşanu, a trecut vineri după-amiază prin judeţul Gorj. Bolidul vedetei de la un Show Păcătos, BMW X6, a...
Conducătorii politici ori ai statului numit încă România, din ultimii 20 de ani, de la Ion Iliescu la Traian Băsescu, au pus în practică...
Sindicaliştii din minerit au fost singurii care s-au adunat pe platoul de la blocul 12 să-i aştepte pe senatorul Ion Ruşeţ şi pe deputatul...
Sorin Bumbaru, poliţistul care, în urma unui accident de motocicletă, a murit în braţele soţiei sale care era de gardă la Unitatea de Primiri...
Traficul în zona autogării din municipiul Târgu-Jiu a fost blocat câteva zeci de minute vineri dimineaţa din cauza unor neînţelegeri cu conducerea autobazei. Se...
Poliţiştii gorjeni au avut un sfârşit de săptămână plin, ei aflându-se în căutarea celor trei minori dispăruţi din două „case de tip familial” din...
Banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru acest an judeţului nostru în vederea asigurării tratamentului bolnavilor infectaţi cu virusul HIV au fost epuizaţi. Din ultimii...
Garda de Mediu Gorj va demara un amplu control la cele 12 localităţi din judeţ care au încheiat contracte cu firma SC Bayon Sud,...
Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj au participat zilele trecute la o acţiune de educaţie ecologică desfăşurată în partenaeriat cu Grădiniţa „Mihai Eminescu”...
O delegaţie formată din 140 de membri ai PSD Gorj a ajuns sâmbătă dimineaţa la Bucureşti pentru a participa la Congresul Extraordinar al Partidului...
Vorbele pe care fostul preşedinte social-democrat Ion Iliescu le-a rostit la sfârşitul săptămânii trecute la Congresul PSD cu privire la modul greşit în care...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Indiferent că sunt fierte sau prăjite, castanele sunt delicioase pentru gurmanzi şi nu numai. Au calităţi curative şi vin în ajutorul persoanelor cu probleme...
Ovăzul are aproximativ aceeaşi formulă ca şi grâul, dar are mai multe grăsimi nesaturate. În compoziţia ovăzului se găseşte întreg complexul de vitamine B,...
Ingrediente: - 300 g champignion cu tot cu codiţe, o ceapă, doi căţei de usturoi, 3 linguri de parmesan, mirodenii după gust, frunze de...
Jocurile făcute de directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), Daniel Burlan, în conflictul izbucnit între unitatea minieră şi societatea Best Recuperare Creanţe sunt extreme,...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.15_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
„Al treilea val”, o carte scrisă de sociologul american Alvin Toffler, în deceniul şapte al secolului trecut, a consacrat în istoria contemporană noţiunea de...
Cantina Complexului Energetic (CE) Turceni a răsunat miercuri seară şi chiar joi dimineaţa de chiotele şi muzica petrecăreţilor din unitatea energetică. Asta deoarece invitaţii...
La începuturi, să tot fi fost niscaiva proteste spontane, izbucnite nu marţea, că nu era 13 şi nici trei ceasuri rele, ci miercuri. Aproape...
Un bărbat în vârstă de 31 de ani şi-a pierdut miercuri seara viaţa într-un accident de circulaţie care a avut loc pe raza localităţii...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj este în doliu. La Postul de Poliţie Rovinari, acolo unde lucra Sorin Bumbaru, poliţistul care a decedat marţi seara...
Rămăşiţele găsite în urmă cu mai bine de un an la Rânca şi care se presupunea că aparţin micuţului Costin Velcev sunt, într-adevăr, ale...
Câteva sute de salariaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj au demarat ieri dimineaţă un protest spontan pe holurile instituţiei. Acestora li...
Sindicatele gorjene din Sănătate şi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, s-au declarat solidare cu greva bugetarilor de la...
Poetul Laurian Stănchescu continuă, la Târgu-Jiu, campania de strângere de semnături numită „Pe urmele lui Brâncuşi”. Poetul doreşte ca, alături de gorjeni dar şi...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj autorizează la plată, începând de sâmbătă, 16 octombrie, avansul către fermierii care au depus cereri...
Obiectivele Administrației NGV pentru managementul ariilor protejate, în vederea organizării şi valorificării turismului precum și de creare a generațiilor de ecoturiști: - Valorificarea potențialului turistic...
Există obiceiul ca despre marile personalităţi să se scrie şi să-şi amintească lumea doar la aniversări. Cum marea artistă Maria Lătăreţu este, cu adevărat,...
{edocs}gazeta_gorjului/2010_10_21_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.14_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Sute de angajaţi de la cele două Complexuri Energetice din Gorj, Turceni şi Rovinari, au fost disponibilizaţi pe motiv că unităţile nu mai au...
Valurile succesive de frig, venite pe neaşteptate de la Polul Nord, găsesc administraţiile locale din Gorj într-o stare gravă din punct de vedere financiar. Teoretic,...
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, Gheorge Romanescu, este un client fidel al unui local situat destul de aproape de locuinţa sa. Zilnic,...
După moartea tragică a Olianei Râsu, în urmă cu doi ani de zile, tot în urma unui accident de motocicletă, decesul neaşteptat al poliţistului...
Ion Roşu lucrează lemnul de când se ştie. Între el şi acest material s-a înfiripat, de-a lungul timpului, o legătură puternică. Îl ascultă, îl...
La un secol de la trecerea la cele sfinte, Alexandru Ştefulescu a fost omagiat la Târgu-Jiu printr-o sesiune de comunicări. Evenimentul a avut loc...
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale a fost marcată în Gorj prin ...vorbe. Pompierii gorjeni sunt norocoşi pentru că locuitorii judeţului nostru s-au...
Poetul Laurian Stănchescu propune, din nou, târgujinilor să îi fie alături în demersul său de a strânge semnături pentru a-l aduce pe Constantin Brâncuşi...
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj are în desfăşurare procedura prealabilă de pregătire a documentaţiei necesare asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă pe reţeaua de...
Primăria municipiului Târgu-Jiu dă startul luni, 18 octombrie, la depunerea cererilor pentru obţinerea ajutorului guvernamental de încălzire în sezonul de iarnă noiembrie 2010 –...
Casa Iris din Târgu-Jiu a devenit aglomerată în ultimele zile datorită vremei friguroase de afară, imposibil de îndurat pe timp de noapte de către...
Conducerea Casei de Pensii (CJP) Gorj trimite lunar sute de înştiinţări către debitorii din contractele de asigurare care sunt notificaţi cu privire la obligaţiile...
Aşa cum se întâmplă, cam peste tot şi cam întotdeauna, organele administraţiei de stat, în mod deosebit primăriile, încadrate cu personal fără calificarea necesară,...
De la micşorarea procentului de asimilare a calciului până la creşterea pericolului de a te îmbolnăvi de diabet, efectele nefaste ale consumului prea mare...
Pâinea este primul element care nu e permis într-o dietă. Dar acest lucru nu este tocmai bun, deoarece în absenţa pâinii organismul este lipsit...
Ingrediente: 2kg gutui curăţate de cotoare, 2kg zahăr, 1l apa, 1 buc lămâie, 1/2kg nuci pisate. Mod de preparare: Se taie gutuile curăţate de cotoare în cubuleţe...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.13_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
E criză, dar nu şi pentru directorii de la Complexul Energetic Rovinari, care se bucură de maşini de lux închiriate cu tot cu şofer....
Unul dintre cei implicaţi în scandalul de la începutul acestei luni de la clubul târgujian a rupt tăcerea dezvăluind cum au stat lucrurile în...
Cu o zi înainte de a o primi la Cotroceni pe doamna Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Zeus puse la cale, tot la Palatul din...
Prin Tismana circulă o vorbă ce-a ajuns şi prin urbea de pe malul Jiului. Cică la cârma Mănăstirii ctitorită de Sfântul Nicodim s-a încălcat...
Reducerea numărului de catedre din Gorj şi comasarea unora dintre unităţile de învăţământ, la cererea conducerii Inspectoratului Şcolar, nu a primit avizul Consiliilor Locale...
Dacă în urmă cu mai multe săptămâni se vehicula o posibilă creştere a gigacaloriei la Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA)...
Senatorul democrat-liberal Ion Ruşeţ le-a adresat săptămâna aceasta interpelări la doi membri ai cabinetului Boc, ambii fiind reprezentanţi ai UDMR, responsabili cu domeniile de...
Un top dat publicităţii ieri şi întocmit în baza raportărilor făcute către Ministerul de Finanţe arată că bugetarii din Gorj au trecut mai uşor...
Poliţiştii gorjeni au reuşit să captureze un număr însemnat de pachete de ţigări de contrabandă. Acestea au fost descoperite în trafic, într-un autoturism condus...
Subinspectorul de poliţie, Sorin Bumbaru a murit în jurul orei 20,00, în această seară la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu, după ce a fost...
Un bărbat de 40 de ani, urmărit la nivel naţional, a ajuns în arestul poliţiei după câteva luni bune. Deşi acesta trebuie să îşi...
Cei trei bărbaţi reţinuţi zilele trecute pentru că au ameninţat un paznic şi au furat mai multe bunuri dintr-o carieră minieră au fost arestaţi...
Edilul comunei Dragoteşti, Vili Pasăre, se află de mai multe zile la recuperare la Techirghiol. Acesta a rămas cu sechele în urma accidentului de...
Primarul Dorin Hanu şi-a chemat subalternii pentru a se documenta în legătură cu apartamentele proprietate ale Consiliului Local Motru, aflate în administrarea SC REZOPREST...
Poetul Arthur Bădiţa a fost comemorat ieri la Polovragi, la 13 ani de la trecerea sa într-o altă lume. Câţiva cunoscuţi s-au strâns la...
Veterinarii gorjeni au demarat în aceste zile cea de-a treia campanie de vaccinare din acest an a păsărilor împotriva pseudopestei aviare. Campanie şi ca...
Criza financiară poate lăsa Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu fără câteva secţii externe. Totuşi, în aceste zile s-au pus bazele unor secţii în...
În scurt timp, în Gorj ar putea începe imprimarea unor CD-uri pentru realizarea unei fonoteci culturale. În realizarea acestei idei îşi vor da mâna...
Mătasea de porumb se foloseşte de foarte mult timp pentru vindecarea anumitor afecţiuni. Ceaiul din mătase de porumb este diuretic, antiinflamator şi calmant. Este eficient...
Consumul normal de cafea reprezintă maxim trei căni pe zi. Se pare că şi acesta poate produce anumite neplăceri în anumite situaţii, dacă: ......
Ingrediente: 500 g zahăr, un pachet de margarină, 3 linguri de apă, 3 linguri de făină, 2 căni de nucă tocată, foi de napolitană. Mod de...
Specialiştii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj au fost solicitaţi duminică la ora 14:40, de către Inspectoratul Judeţean de...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.12_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Deputatul social-democrat, Vasile Popeangă, i-a cerut Ministrului Economiei, Ion Ariton, să verifice legalitatea încadrării ca director economic a lui Ionel Manţog la Complexul Energetic...
Chiriaşii unui bloc ANL din Târgu-Jiu au fost la un pas de a rămâne ieri dimineaţă fără apă la robinete. Reprezentanţii Aparegio SA,...
Sunt tinere şi au păşit spre calea succesului. Reţeta, cel mai sigur o au de la tăticii lor, oameni cu funcţii importante la nivelul...
Şi fiica prefectului Andrei face parte din categoria celor care ştiu ce vor! Andra Andrei a ales tot viaţa de Bucureşti, trecând cu bine...