O altă fiică cu talie de manechin este Iulia, copila directorului CNTV Târgu-Jiu, Doru Taşcău. Ca şi celelalte tinere prezentate mai sus, şi Iulia...
Actualitate
Spitalul din Rovinari a inaugurat sistemul de încălzire cu panouri solare
Echipa Gorjeanul -
Conducerea Spitalului Orăşenesc „Sf. Ştefan” din Rovinari, alături de edilii administraţiei locale au inaugurat ieri sistemul de încălzire al unităţii spitaliceşti cu ajutorul panourilor...
Motto: “Fără îndoială, o educaţie mai bună, mai sănătoasă şi mai vie pentru poporul nostru nu se poate obţine decât prin înfăţişarea permanentă a...
Monden
De pe urmele lui Brâncuşi – Laurian Stănchescu ar putea ajunge la căsătorie
Echipa Gorjeanul -
Poetul Laurian Stănchescu, cel care nu demult a realizat „Marşul Culturii” şi care este, totodată, iniţiatorul proiectului de „Aducere la Hobiţa a osemintelor lui...
Incidentul petrecut săptămâna trecută în municipiul Craiova în urma căruia un elev a fost înjunghiat mortal, iar un altul rănit, a pus pe jar...
La 37 de ani de la înfiinţarea cineclubului „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, reprezentantul acestuia, Dumitru Călugăru, a prezentat la Târgu-Jiu filmul premiat la mai...
Bibliotecarii gorjeni au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o întâlnire la Biblioteca Judeţeană Gorj. La acest eveniment au participat peste 40 de persoane,...
Săptămâna aceasta, elevii de la Colegiul Tehnic Motru vor organiza o serie de spectacole în scop caritabil. Ei vor încerca astfel să strângă banii...
Mai mulţi reprezentanţi de seamă ai Partidului Democrat - Liberal din zona Motrului sunt supăraţi pentru faptul că unii dintre colegii lor sunt interesaţi...
Prim-vicepreşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, le-a indicat ieri sindicaliştilor care intenţionează vineri să picheteze casele parlamentarilor PD-L din judeţul nostru, să nu ocolească locuinţa...
Una dintre principalele teme ale societăţii post decembriste a fost depolitizarea instituţiilor. Vechii conducători ai şcolilor, ai spitalelor, ai unităţilor economice de stat erau...
Anul aceasta, fiica inspectorului şcolar adjunct Gheorghe Mitescu şi-a cumpărat un apartament drăguţ, chiar vizavi de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Imediat ce l-a achiziţionat, tânăra...
Angajaţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, au închis temporar pentru 30 de zile o unitate de producere a produselor de panificaţie...
Alimentele congelate sunt o variantă bună, eficace şi sănătoasă. Legumele şi fructele congelate sunt, de cele mai multe ori, mai sănătoase în comparaţie cu...
Florile de gălbenele sunt o veritabilă sursă de ingrediente active: vitamine, flavonoide, carotenoizi, răşini etc. Această plantă medicinală este indicată atât pentru afecţiuni dermatologice,...
Ingrediente:
12 ardei graşi, 6 roşii, 4 vinete, 4 cepe mari, 4 căţei de usturoi, 150 ml ulei, 1 legătură pătrunjel, sare.
Mod de preparare:
Coci şi...
Trei tineri printre care şi un cunoscut interlop târgujian, prieten cu Coco Păun, au fost reţinuţi de către poliţişti după ce s-au luat la...
Trei bărbaţi din Mătăsari, cu vârste cuprinse între 20 şi 43 de ani au fost reţinuţi de către poliţiştii din localitate pentru tâlhărie. Aceştia,...
Pulsul Zilei
Reparaţii din buzunarele “comunitarilor”, pentru maşinile de serviciu
Echipa Gorjeanul -
Poliţiştii comunitari plătesc din buzunarul propriu dacă accidentează cumva vreo maşină de serviciu. Şi asta pentru că din cauza crizei financiare, autoturismele nu au...
Preşedintele secţiei de handball a clubului Energia, Gore Popescu vine în completarea zvonurilor care bântuie egruparea de handbal din Târgu Jiu şi declara, astăzi...
Primarul comunei Dragoteşti, Vili Pasăre, a scăpat definitiv de acuzaţiile de corupţie pentru care a fost arestat şi judecat timp de patru ani. Judecătorii...
Politic
Greblă, larg de mână cu salariile personalului de la cabinetul senatorial
Echipa Gorjeanul -
Senatorii gorjeni au cheltuieli lunare de peste 10.000 de lei la cabinetele parlamentare pe care le au deschise în judeţul nostru. Astfel, conform ultimelor...
Investigatii
Funcţionează în ilegalitate! – Executor judecătoresc, reclamat la Ministerul Justiţiei
Echipa Gorjeanul -
Un executor judecătoresc care funcţionează în judeţul Gorj având biroul la Târgu-Jiu, este acuzat de mai mulţi clienţi dar şi de unii dintre colegii...
Victor Ponta, deputat de Gorj şi preşedintele PSD, a fost implicat într-un accident în cursul zilei de vineri în satul Cioca-Boca din Iaşi. Acesta...
Patru turişti s-au rătăcit sâmbătă noaptea în staţiunea Rânca din judeţul Gorj. Tinerii s-au aventurat pe creasta muntelui şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile...
Elogii aduse femeilor, bancuri şi critici la adresa puterii, discursuri despre rolul femeilor în politică şi în societate, opinii despre vârsta de pensionare a...
Consiliul Judeţean Suceava, în şedinţa extraordinară de săptămâna trecută, a aprobat rectificarea bugetului cu suma de 1,3 milioane de lei, pentru refacerea unor obiective...
Politic
Senatorul Ruşeţ: “Voi coborî în rândul sindicaliştilor care mă pichetează!”
Echipa Gorjeanul -
Senatorul Ion Ruşeţ, parlamentar încă al Partidului Democrat-Liberal, susţine că va coborî în rândul sindicaliştilor de la Cartel Alfa care îi vor picheta sediul...
Numai cinci primari ai PD-L, din judeţul Gorj, au participat la sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov, la întâlnirea de lucru cu conducerea partidului.
Delegaţia restrânsă...
O zis că n-o zis şi s-o-ntors şi-o râs, e o vorbă din popor ce li se potriveşte de minune liderilor portocalii. În frunte...
Acţiunea sindicală de vineri anunţată de reprezentanţii CNS Cartel Alfa la Târgu-Jiu a fost amânată pentru data de 15 octombrie. Asta deoarece, sindicaliştii nu...
Cei peste 400 de deţinuţi precum şi personalul angajat la Penitenciarul Târgu-Jiu înfruntă cu stoicism frigul de afară şi asta pentru că temperaturile scăzute...
Elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu au marcat ziua de 9 octombrie, „Ziua Holocaustului” printr-o sesiune de comunicări.
Tinerii au realizat materiale pe diferite...
Jandarmii gorjeni au avut o lună septembrie destul de ocupată. Aceştia au realizat nu mai puţin de 680 de misiuni de ordine publică.
139 au...
Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, (Spitalul Dobriţa) din comuna Runcu, organizează concurs pentru ocuparea postului de manager. Concursul se va...
Locuitorii satului Ştiucani şi-au dat acordul la sfârşitul săptămânii trecute pentru ca reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), dar, mai exact cei ai...
Un bărbat de 41 de ani din judeţul Gorj a fost dat dispărut duminică, după ce barca în care se afla împreună cu alţi...
După o săptămână în care toamna şi-a început desfăşurarea frumoaselor culori peste întreaga natură, concentrarea sub semnul descoperirii frumosului plastic s-a întâmplat şi în...
Un pădurar din Turceni a fost sancţionat contravenţional, la sfârşitul săptămânii trecute, de poliţiştii din Ţicleni cu o amendă în valoare de 5000 de...
„Salonul de toamnă 2010” a fost vernisat la sfârşitul acestei săptămâni, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu. Lucrările, de această dată, nu au...
Muzeul de Artă din Târgu-Jiu găzduieşte, pentru o lună, expoziţie de arte plastice „Pictori olteni de ieri şi de azi”. Reunind câteva zeci de...
Artista Akiko Kimura, din Japonia, a făcut sâmbătă după-amiaza, în cadrul unui vernisaj, o demonstraţie de ikebana. Evenimentul a avut loc la Muzeul Judeţean...
Pe fondul actualei crize economice, în ultimele luni de zile s-au închis destul de multe magazine şi chiar afaceri complete. Aşa se explică şi...
Alimentaţia copiilor este răspunderea părinţilor. Dacă micuţul se îngraşă şi face colăcei pe burtică, răul a fost făcut iar remedierea lui este o problemă...
Dulci, iuţi şi crocanţi, ardeii graşi, indiferent că sunt verzi, galbeni sau roşii sunt legume foarte sănătoase. Deşi există pentru consum încă de primăvara...
Ingrediente:
brânză de vaci 600 g
unt 200 g
mărar verde 1 leg
ardei graşi 10-12 buc
sare
Mod de preparare:
Untul se freacă spumă, se adaugă brânza de vaci trecută...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.11_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Investigatii
75 de miliarde de la CE Turceni, pentru firma prietenului lui Graure
Echipa Gorjeanul -
Directorul general al Complexului Energetic(CE) Turceni, Octavian Graure, pare că are grijă de prietenii săi. În special de cei care au firme care lucrează...
Institutul pentru Politici Publice (IPP) a dat publicităţii în urmă cu două zile un raport ce prezintă informaţii despre diurna de deplasare în Bucureşti,...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.08_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
{edocs}gazeta_gorjului/2010_10_14_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}
Doamnele şi domnişoarele Gorjului se implică încet-încet în viaţa politică a judeţului, deşi se lovesc de zidul misogin al bărbaţilor. În virtutea mai...
Politic
Alte “înţepături” între Petrescu şi Hanu! – Şeful PC merge cu cutia milei
Echipa Gorjeanul -
Şeful PC Gorj, Ilie Petrescu, a cerut realizarea unei cutii a milei pentru primarul municipiului Motru, Dorin Hanu. Conservatorul a solicitat confecţionarea acestui obiect...
Ion Roman Bărbuţi, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, este de două luni de zile în concediu medical, fiind imobilizat la domiciliu. Şi asta deoarece, viceprimarul are...
În vară, printr-o Ordonanţă de Guvern, autorităţile locale din toată ţara au fost nevoite să facă o rectificare negativă, care a constat în reducerea...
Membrii fanfarei „Armonia” din Târgu-Jiu cântă orice fel de muzică, la orice eveniment la care sunt invitaţi. Cu toate astea, fiecare dintre ei îşi...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat rechizitoriul în cazul unui cărbuneştean care este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa...
Noul director al Direcţiei Municipale de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu nu trebuie neapărat să fie om de cultură. Aceasta este concluzia la care...
La nu mai puţin de 37 de ani de activitate artistică, cineastul gorjean Dumitru Călugăru s-a gândit că nu ar putea sărbători altfel decât...
Deşi a mai rămas mai mult de o lună până la expirarea voucherelor acordate prin programul de stimulare a înnoirii Parcului Auto, „Rabla 2010”,...
Actualitate
Campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere, începe la sfârşitul lui octombrie
Echipa Gorjeanul -
În scurt timp, gorjenii se vor putea imuniza împotriva gripei de sezon, campania de vaccinare gratuită fiind planificată să înceapă la sfârşitul lunii octombrie....
Situaţia alarmantă cu care ne-am confruntat în ultima perioadă, în privinţa virozelor respiratorii, s-a ameliorat. Astfel, numărul îmbolnăvirilor este în continuă scădere, cauza probabilă...
Ramura sudică a munţilor Vulcan ce de curând a intrat în componenţa Administraţiei NGV este constituită în cea mai mare parte din calcare...
Intensifică sprâncenele
Pentru un aspect plăcut al sprâncenelor se poate folosi ceara de styling pentru sprâncene: se aseamănă cu ceara de păr, cu diferenţa...
1.Îndepărtează oja veche de pe unghii, indicat ar fi să foloseşti un produs fără acetonă. Acetona care se găseşte în dizolvanţi usucă unghiile şi...
De câte ori când te machiezi, te şi gândeşti la ce e mai bine pentru ochii, buzele şi pielea ta, sau aplici pe faţă...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.07_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Investigatii
Parlamentarul din Padeş îl beşteleşte pe Liviu Andrei! – Prefectul a pus DNA-ul pe terenul lui Morega
Echipa Gorjeanul -
Război deschis între parlamentarul independent Dan Ilie Morega şi actualul prefect de Gorj, Liviu Andrei. Asta după ce înaltul funcţionar public s-a gândit să...
Aleşii locali din Logreşti, respectiv primarul comunei şi consilierii locali, nu au reuşit nici ieri să aprobe organigrama de care au nevoie ca de...
Răzvan Creţan, absolvent a două facultăţi, TCM şi Drept, un tânăr cu o bună experienţă în aria studenţească, unde a funcţionat ani de zile...
Majoritatea poliţiştilor gorjeni au credite la bănci. Astfel că, în urma deciziei luată de noul Ministru de Interne potrivit căreia se vor rediscuta contractele...
Mai mulţi gorjeni au fost la un pas de a cădea în plasa unor „băieţi deştepţi” care, prin intermediul unui mail venit, chipurile, din...
O bătrână în vârstă de 76 de ani din Târgu-Jiu a fost lovită de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni. Evenimentul s-a întâmplat...
Banii necesari îngrijirii medicale la domiciliu pentru pacienţii cu astfel de nevoi din judeţul nostru sunt aproape de a fi epuizaţi. Până la o...
Ca mai toţi oamenii care-au avut cândva o funcţie importantă, profesorul şi poetul Ion Sanda încă se crede buricul târgului. Deşi s-a retras la...
Prin serviciul de ocupare Eures, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj oferă un număr de 15 locuri de muncă vacante de...
Transportul elevilor dintr-o localitate în care nu mai funcţionează şcoala până în satul sau comuna vecină încă mai face probleme în multe dintre localităţile...
Centrul de informare turstică amplasat în imediata apropiere a Parcului Coloanei fără Sfârşit din Târgu-Jiu va fi construit cât de curând. „Brâncuşi Center” este...
Începând de mâine, timp de trei zile, Muzeul Judeţean Gorj găzduieşte o serie de manifestări realizate în memoria lui Constantin Brâncuşi. Printre participanţi se...
Gustul amar al viitorului pensiilor din România riscă să scoată lumea în stradă în număr mult mai mare decât până acum. De-acum, lumea nu...
Ficatul funcţionează la parametrii normali doar cu alimentaţie naturală. Fructele şi legumele proaspete cu pigment închis, cu multe vitamine, minerale, fibre şi proteine, previn...
Pentru o piele sănătoasă, fină şi cu aspect plăcut, e nevoie de vitamine.Vitamina A este importantă pentru refacerea pielii, luptă împotriva radicalilor liberi proveniţi...
Ingrediente:
- o conopidă medie
- 3 ouă
- 4-5 linguri de făină
- condimente, sare, piper
- ulei pentru prăjit
Mod de preparare:
Opărim bine conopida în apă cu sare....
Investigatii
Blestemul locuinţei conspirative! – Judecătorul Marin scapă de Securitate în instanţă
Echipa Gorjeanul -
Magistratul Tribunalului Gorj, Ion Marin, a obţinut o hotărâre judecătorească favorabilă la Curtea de Apel din Bucureşti, care l-ar scăpa de acuzaţia că ar...
Avocatul Marcel Donoiu a fost luat din nou în discuţia membrilor Comisiei de Disciplină a Baroului Gorj, la sfârşitul săptămânii trecute. Donoiu este membru...
Politic
Laurenţiu Ciurel : “Ordonanţa dată în favoarea Electra, deschide drum liber evaziunii fiscale”
Echipa Gorjeanul -
Vicepreşedintele PSD Gorj, Laurenţiu Ciurel, a criticat ieri Ordonanţa de Urgenţă, dată săptămâna trecută, în favoarea Electra care dezavantajează însă restul societăţilor comerciale. Ciurel...
Politic
Călinoiu critică repartizarea banilor de către Guvern pe interese “portocalii”
Echipa Gorjeanul -
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a criticat ieri felul în care membrii Guvernului Boc au împărţit banii pe judeţe, din fondul de rezervă...
PNL Gorj a reacţionat ieri la ultimele declaraţii publice făcute de fostul purtător de cuvânt al filialei, Ion Răuţ reuşind să oblige actuala conducere...
Liberalii motreni au fost susţinătorii lui Dian Popescu pentru preşedinţia PNL Gorj. Mai mult decât atât, ei au făcut o înţelegere cu toţi...
Actualitate
Pentru firmele datornice – Procedură unitară de stabilire din oficiu a impozitelor
Echipa Gorjeanul -
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj este în aşteptare pentru a vedea dacă un proiect ce priveşte stabilirea din oficiu a impozitelor, va...
De la 1 iulie de când a devenit eligibil şi pentru persoane fizice programul “Casa Verde” (de înlocuire a sistemelor de încălzire clasice cu...
Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu nu a găsit încă nicio soluţie pentru achitarea indemnizaţiilor pe luna august către însoţitorii şi asistenţii personali...
Expoziţia itinerantă „Lumea lui B’Arg” a poposit, începând de ieri, şi la Târgu-Jiu. Curprinzând nu mai puţin de 109 lucrări realizate de artistul plastic...
De Ziua Educaţiei, copiii cu deficienţe din Centrul pentru Educaţie Incluzivă au avut parte de o mică bucurie. Pentru aceştia a fost organizată o...
Centrul de prelucrare a laptelui din satul Raşova, comuna Băleşti, a fost închis de către inspectorii sanitar-veterinari gorjeni la finele săptămânii trecute. De asemenea,...
Zile mai scurte şi mai răcoroase, culori mohorâte şi chef de nimic. Cam asta reprezintă toamna pentru persoanele, pe care a pus stăpânire depresia....
Încă din copilărie ne aducem aminte de îndemnurile bunicii de a respecta cele trei mese principale pe zi, uneori chiar foarte severe, fără gustări...
Ingrediente:
300g nuci, 2 linguriţe scorţişoară, 2 foietaj de 275g fiecare pentru sirop, 400ml apă, 250g zahăr, 300g miere, 2 fiole esenţe de rom.
Mod de...
Nevoia pâinii zilnice i-a scos în stradă pe aceia care au fost şi rămân învăţătorii noştri. Niciodată aleşii politici nu s-au comportat cu atâta...
Pulsul Zilei
De teama facturilor – Şcolile din Târgu-Jiu au pus lacătul pe calorifere
Echipa Gorjeanul -
Sute de elevi din municipiul Târgu-Jiu învaţă în frig. Chiar dacă temperaturile de afară nu au mai depăşit limita superioară de 17 grade, în...



































