Şeful Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, şi managerul public al instituţiei, Ionel Dobre, se află în această săptămână într-o vizită de lucru în Austria, deplasarea...
Actualitate
UCB – implicată într-un program de formare continuă a profesorilor de chimie
Echipa Gorjeanul -
Formarea continuă a profesorilor de chimie reprezintă un punct de interes pentru reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Aceştia s-au implicat, alături de Universitatea...
Deputatul social-democrat Mugurel Surupăceanu s-a prezentat ieri din nou la procesul pe care preşedintele Traian Băsescu i l-a intentat în primăvară în dosarul pe...
Senatorul Toni Greblă a avut o pledoarie la Curtea Constituţională prin care a reuşit să-i convingă pe membrii acestui organism de faptul că asumarea...
Elevii Colegiului Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu au învăţat să spună „nu” discriminării şi asta datorită implicării unităţii şcolare în care învaţă într-un proiect....
În România, odată cu pauperizarea perpetuă a profesorilor, învăţământul nu mai este liber, sistemul de învăţământ naţional este abuzat politic, cu toate că, aparent...
Începând din această săptămână, mai mulţi copii din judeţul nostru vor lua parte la un proiect social organizat de către Asociaţia Vasiliada. Astfel, două...
Se discută prin târgul de pe Jii că, exasperat de precarele cunoştinţe despre Brâncuşi din partea aspiranţilor la mult râvnitul post de Director al...
Un văideean get-beget…
Pe Bogdan Cioranu, tânărul şi cunoscutul interpret al cântecului pastoral de pe meleagurile vâlcene,l-am remarcat cu mai bine de doi ani în...
Noiembrie este o luna specială. Dimineţile destul de reci sunt echilibrate de căldura dulce de la amiază. Beneficiază de blajinătatea soarelui şi adună energie...
Despre pelin se cunoaşte deja faptul că are un gust foarte amar, neagreat de multe persoane. Ceaiul de pelin este foarte bun pentru vindecarea...
Ingrediente:
4 sfecle roşii
4 felii de bacon prăjite
o ceapă roşie mică
50 ml oţet balsamic
zahăr
ulei de măsline
sare
piper.
Mod de preparare:
Cum se prepară salata de sfeclă roşie cu...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.11.03_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Asta susţine un fost director din energie, că Videanu ar fi fost schimbat în urma unei afaceri cu energie pentru Serbia. Este vorba despre...
Ion Işfan a câştigat în instanţă, la sfârşitul săptămânii trecute, repunerea sa pe postul de inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj.
Chiar dacă...
Daniel Gorgotă, candidatul la şefia PNL Târgu-Jiu, a fost pus marţi în discuţia Biroului Municipal al filialei liberale. Motivul pentru care Gorgotă a ajuns...
Ionel Manţog pare a avea probleme cu greutatea, în special cu kilogramele acumulate în zona abdomenului, astfel că îi este din ce în ce...
Bulibăşeala generală de la nivelul întregii societăţi româneşti nu are cum să nu atingă şi starea de rău a judeţului Gorj. Ba am putea...
Toponimia comunei Glogova provine din limba slavă, „gloga” însemnând un fel de deal, o ridicătură cu arbuşti şi urme de piatră, care există la...
Un tânăr de 21 de ani este cercetat pentru că a furat aparatură electronică dintr-o locuinţă. Bunurile pe care acesta le sustrăsese au o...
Barurile şi localurile din jurul unităţilor de învăţământ au fost luate, din nou, la controlat de către oamenii legii pentru a găsi eventualii elevi...
Niciunul dintre candidaţii pentru postul de director al Direcţiei Municipale de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu nu a reuşit să obţină, pentru proiectul de...
Teledetecţia nu a mai fost o modalitate de control în acest an a reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj pentru...
Actualitate
Asistenţii sociali din Spitalul Târgu-Jiu, depăşiţi de numărul cazurilor
Echipa Gorjeanul -
Odată cu venirea sezonului rece, asistentele sociale din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu se confruntă cu un număr mare de pacienţi care ajung în unitatea...
Inspectorii fiscali gorjeni au efectuat în ultima săptămână 50 de controale la agenţi economici, dintre care 32 s-au soldat cu sancţiuni în valoare de...
Stagiunea 2010-2011 a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu începe la sfârşitul acestei săptămâni. Pentru că a fost foarte bine primită în stagiunea trecută,...
Universităţile populare reprezentau, în urmă cu ceva timp, o modalitate foarte bună şi folositoare pentru persoanele adulte, în general, care doreau să îşi completeze...
Grăsimile “rele” măresc colesterolul bun şi menţin sănătatea arterelor, ceea ce conferă sănătate inimii. Carnea de porc şi smântâna au fost considerate mult timp...
În fiecare casă fiecare are anumite tratamente pe care le moştenesc din generaţie-n generaţie pentru ameliorarea sau chiar vindecarea micilor probleme de sănătate.
În...
Ingrediente:
4 cotlete de porc, tăiate de 2 cm grosime, 30 g slănină afumată, 50 g ceapă, 100 ml vin alb, 100 ml smântână, lămâie,...
Judecătorii Tribunalului Sibiu au dispus suspendarea pentru a doua oară a judecării dosarului de corupţie în care au fost trimişi în judecată, Dan...
Funcţia recentă obţinută de Ion Ruşeţ, la cârma PD-L Gorj, l-a determinat pe liderul acestei formaţiuni politice să ia decizia de a renunţa la...
Încă din luna iunie, angajaţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj nu şi-au primit stimulentele aferente fiecărei luni. De atunci, aceştia stau într-o aşteptare...
Fost director coordonator adjunct al Gărzii Financiare Gorj, Florin Ninu este de ieri comisar-şef al aceleiaşi instituţii. Acesta a mai lucrat în cadrul instituţiei,...
Concursul pentru ocuparea postului de director la Direcţia Municipală de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu se află, din nou, sub semnul întrebării. Deşi, conform...
Deşi se apropie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă, iar turismul montan începe să-şi adune oaspeţii, oraşul Novaci nu primeşte numai vizite informativ-turistice, ci...
În acest an, mai mulţi medici gorjeni s-au acreditat pentru medicina de familie, pe perioadă determinată conform contractului-cadru cu Casa Judeţeană de Asigurări (CJAS)...
Cultura
Sorana Georgescu-Gorjan: “Tatăl meu a crescut permanent, avându-l ca model pe Brâncuşi!”
Echipa Gorjeanul -
Distinsa Doamnă Sorana Georgescu-Gorjan îşi căuta, prin anul 2004, mormântul bunicului său, prieten al lui Brâncuşi, pe la Godineşti. O însoţeau Ştefan Stăiculescu, regretatul...
Gheorghe Grigoroaia, falsul angajator din Bucureşti, care a păcălit peste 150 de motreni, promiţându-le locuri de muncă, rămâne în arest. Iniţial el a primit...
Un târgujian a primit amendă de la oamenii legii pentru că a blocat traficul rutier pe o stradă din municipiu... cu fân. Acesta transporta...
Un băieţel în vârstă de numai 11 ani a plecat ieri de acasă şi nu a mai revenit, timp de câteva ore. Micuţul Gabriel...
Accidentele de tren în care animalele nesupravegheate îşi găsesc sfârşitul pe calea ferată sunt tot mai dese în judeţul nostru. Numai în noaptea de...
Colecţia de arheologie a Muzeului Judeţean Gorj, secţia de istorie, s-a îmbogăţit cu mai multe obiecte găsite în urma unor săpături la Jupâneşti. Potrivit...
Căpşunile din Spania vor fi şi de această dată recoltate de româncele aflate în căutarea unui loc de muncă. Şi medicii gorjeni nemulţumiţi de...
Peremiştii gorjeni şi-au reales duminică şeful de partid. Astfel, cei 50 de delegaţi ai PRM Gorj, prezenţi la Bucureşti, au votat pentru ca formaţiunea...
Multă lume s-ar fi aşteptat ca Ion Ruşeţ, senator de Gorj, ales în acest mandat ca reprezentant al Partidului Democrat - Liberal să facă...
Multă lume s-ar fi aşteptat ca Ion Ruşeţ, senator de Gorj, ales în acest mandat ca reprezentant al Partidului Democrat - Liberal să facă...
Familia Seimeanu, din Hobiţa, locuieşte pe o insuliţă. De ani de zile, drumul de acces este o problemă încă nerezolvată de comunitate. Seimeanu Junior,...
Se cunoaşte faptul că, în momentul de faţă, creşterea nivelului de colesterol din sânge duce la apariţia bolilor cardiovasculare. În acest sens, de ceva...
Ştiai că, boala de temut, numită cancer poate fi prevenită alegând o alimentaţie sănătoasă? În fiecare zi, aproape un milion de elemente cancerigene trec...
Ingrediente:
200 g tofu, o varza mică (cam de un kg), o conservă de ciuperci, o ceapă, zeama de lămâie, ulei, sare, condimente, verdeaţă.
Mod de...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.11.02_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.11.01_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Investigatii
Schimbări la vârful conducerii UCB Târgu-Jiu – Chiriţescu şi Cîrţînă nu mai sunt prorectori
Echipa Gorjeanul -
Dorel Chiriţescu şi Liviu Cîrţînă au renunţat de bună voie, la sfârşitul săptămânii trecute, la funcţiile de conducere deţinute în staff-ul de conducere al...
În prima şedinţă a noii structuri de conducere a PD-L Gorj, desfăşurată vineri seara, s-a stabilit ca şapte membri din Comisia de Organizare şi...
Un bărbat în vârstă de 58 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină care a avut loc sâmbătă seara pe raza localităţii...
Doi tineri, unul din comuna Borăscu şi unul din Turceni, sunt cercetaţi pentru furt calificat.
Aceştia au pătruns de mai multe ori într-o societate comercială...
Pulsul Zilei
Salariile neachitate din martie! – Criza loveşte în muzicienii Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”
Echipa Gorjeanul -
Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului” a Şcolii Populare de Artă a început stagiunea cu o lună mai târziu şi într-o formulă mai restrânsă. Şi...
La ultima şedinţă a Consiliului Local Motru, medicul Camelia Khraibani, câştigătoare a concursului pentru postul de manager al Spitalului Municipal Motru, şi-a depus mandatul...
Deşi a împlinit recent un an de zile de când este membru al PNL Gorj, Daniel Gorgotă este la un pas de a fi...
Noul şef al PNL Gorj a reuşit să aibă o întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute cu omolgul său de la PSD, Dian Popescu spunând...
Deputatul social-democrat Mugurel Surupăceanu i-a trimis ieri o scrisoare deschisă directorului general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss –Kahn, prin care îi solicită acestuia...
Activitatea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj va intra şi ea în analiză săptămâna aceasta, potrivit noilor decizii ale conducerii PD-L.
Inspectorul şcolar general adjunct al...
În vremuri de criză, economico-socială şi financiar bancară, iată că nişte universitari gorjeni ne-au arătat că nu există criză de idei.
Cu prilejul împlinirii a...
Iarna vine și pe cursurile de apă din județul nostru, astfel că reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au întreprins o serie...
Conducerea Secției de Drumuri Naționale (SDN) pregătește în această perioadă drumurile din administrare pentru sezonul de iarnă, având în administrare 360 de kilometri de...
Zeci de elevi ai Grupului Școlar Industrial Minier (GSIM) Bâlteni au organizat la sfârșitul săptămânii trecute un bal mascat cu ocazia sărbătorii de Halloween,...
Sancţiuni cu valori enorme. Acesta este bilanţul făcut de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, bilanţ ce cuprinde activităţile desfăşurate de inspectorii de...
Luna aceasta, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează un număr de trei cursuri de formare profesională, ce pot fi accesate...
Cultura
Festivalul Piftiilor, ediţia a II-a – Regal gastronomic gorjean şi naţional, la „Casa Brâncuşi” din Peştişani!
Echipa Gorjeanul -
Nici nu merită a glosa pe tema răciturilor sau piftiilor. Oficial, ANTREC-ul lui Radu Ciobanu l-a botezat Festivalul răciturilor şi „Vila Ursu" din Tismana...
Chiar dacă nu este suta la sută oraşul meu natal, 1-am adoptat acum şase decenii, când, un "puşti" în cămaşă de tort în tort...
Cultura
Stănchescu: „Oasele lui Brâncuşi sunt o povară prea mare pentru autorităţile din Gorj”
Echipa Gorjeanul -
Marşul Târgu-Jiu – Hobiţa a fost o mare dezamăgire pentru organizator. Poetul Laurian Stănchescu împreună cu interpreta de muzică populară Elena Moisescu şi cu...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.29_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
O parte din profesorii gorjeni au ales să continuie protestele, chiar dacă cele de la Bucureşti nu au avut niciun efect.
Astfel, câteva cadre didactice...
Elevii Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu experimentează, pe propria piele, sistemul democratic dar şi dreptul de vot. Câţiva dintre aceştia au candidat pentru...
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a organizat ieri, cu ocazia Săptămânii Europene a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, un simpozion. Acesta face...
Poetul Laurian Stănchescu va continua demersurile în ceea ce priveşte iniţiativa sa de a aduce rămăşiţele lui Brâncuşi la Hobiţa. Acesta este hotărât ca...
Angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au desfăşurat în intervalul septembrie – octombrie, mai multe acţiuni de control pentru verificarea modului de...
În Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXII-a după Rusalii, în care se vorbeşte despre Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, Mântuitorul ne călăuzeşte...
Membrii Asociaţiei pentru Turism, Sport şi Ecologie (ATSE) Hai-Hui organizează în acest week-end, în intervalul 30 – 31 octombrie, o drumeţie în Refugiul Agăţat,...
Inspectorii sanitar-veterinari gorjeni sunt în alertă după ce un focar de rabie a fost declanşat în comuna Prigoria. Confirmarea bolii s-a făcut ca urmare...
Doi tineri, de 19 şi, respectiv, 20 de ani, au fost reţinuţi pentru că asupra lor s-au găsit mai multe capace ornamentale de roţi...
Săptămâna aceasta a fost marcată de concursuri pentru ocuparea posturilor deblocate în sistemul sanitar din Gorj. Asistenţi medicali, şoferi pe ambulanţă, farmacişti şi alte...
Toamna este anotimpul propice pentru a experimenta anumite tratamente cosmetice, pentru îndreptarea unor deficienţe şi pentru a ne pregăti pentru zilele geroase care vor...
Cea mai veche menţiune a unei peşteri din Carpaţii Româneşti datează din antichitate şi se datorează lui Strabon. Acesta descriind viaţa şi obiceiurile strămoşilor...
Pentru a avea sâni mai fermi ori cu o formă mai conturată ar trebui să ştii că poţi avea aceste lucruri şi fără operaţii...
La orele de dirigenţie politică de la Moţiunea de cenzură, în Plenul Parlamentului am observat două tipuri de manifestări. Prima manifestare a aparţinut Opoziţiei,...
Chiar dacă un fost consilier local al PSD, din urbea păstorită liberalo-libertin de neica Mihai Mazilu (altfel un brav director de Şcoală generală la...
{edocs}gazeta_gorjului/2010_11_04_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.28_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Sindicaliştii gorjeni care ieri dimineaţă au plecat la Bucureşti pentru a susţine moţiunea de cenzură şi căderea Guvernului Boc au ajuns bătaia de joc...
Tineretul Naţional Liberal – filiala Gorj a dat ieri startul acţiunii “Strada nu e un adăpost pentru câini”. Acesta se va desfăşura la toate...
După ce, de trei ani încoace, vine şi lucrează alături de copiii gorjeni, franţuzoaica Veronique Thual Chauvet susţine astăzi un concert în sala de...
Un tânăr de 24 de ani din comuna Dăneşti a accidentat un minor de 13 ani, lovindu-l cu maşina, după care a fugit de...
Acţiunea demarată de oamenii legii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj prin care doresc diminuarea absenteismului şcolar continuă. Astfel, începând de săptămâna...
Ordonanţa Nr. 51/2010, privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, dă posibilitatea autorităţilor locale să ia...
La nivelul judeţului Gorj există un total de 321.912 asiguraţi, însă numărul persoanelor din judeţul nostru care contribuie la Fondul Naţional Unic de Asigurări...
Cozile pentru declararea contribuţiilor de asigurări sociale şi şomaj s-au mutat din această săptămână la sediul judeţean al Fiscului. Astfel, gorjenii contribuabili care intră...
Câţiva agenţi ai Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, în frunte cu şeful unităţii, au desfăşurat ieri o acţiune de oprire a căruţaşilor de pe străzile din...
Cultura
Muzică din tată în fiu – Fiul lui Marcel Parnica, concurent la Festivalul „Maria Lătăreţu”
Echipa Gorjeanul -
Aproximativ 20 de solişti instrumentişti şi vocali din judeţul Gorj au participat ieri la preselecţia pentru Festivalul Naţional al Cântecului Popular „Maria Lătăreţu”. Printre...



































